Aradul, asurzit de gălăgia infernală a motoarelor ambalate de teribiliști, în raliuri nocturne
De la un an la altul, orașul parcă devine un teren tot mai propice pentru vitezomani, iar măsuri pentru a opri acest lucru nu prea observăm din partea autorităților locale. Noaptea, oamenii care au „norocul” să aibă geamurile apartamentelor îndreptate spre artere circulate ale municipiului Arad, trebuie să aleagă între una dintre cele două variante: ori au aer în casă, ori au liniște.
Vara și începutul de toamnă a anului 2022 par să fi atins un apogeu când vorbim despre gălăgia produsă de motoarele mult prea ambalate. Locurile sunt deja extrem de cunoscute: Bulevardul Revoluției, Calea Aurel Vlaicu, intersecția de la Intim, strada Andrei Șaguna… iată câteva dintre „pistele de raliu” pe care teribiliștii fără bun simț le frecventează pentru a își etala „dotările”. Oamenii din aceste zone sunt deja cu nervii la pământ, fiind nevoiți de multe ori să închidă geamul inclusiv pentru a putea auzi emisiunea ori filmul pe care îl urmăresc la TV, ca să nu mai vorbim de a dormi un somn liniștit.
Noaptea, pe la 2 – 3, avem parte de adevărate demonstrații de forță. Motociclete ori mașini, turate la maxim, dau numeroase ture pe bulevard. Tinerii se adună mai ales în parcarea dintre liniile de tramvai, își parchează „bolizii”, își așază câte un scaun pliant, mănâncă semințe și privesc probabil cu admirație turele pe care X-ulescu le dă de-a roata bulevardului. La Intim, fac burnout cu roțile, pe Calea Aurel Vlaicu fac întreceri de parcă ar fi Fast and Furious… toate astea le știu mulți, foarte mulți arădeni, dar organele legii? Ne putem amuza la gândul că unele astfel de ture intense se dau pe Șaguna, chiar pe lângă sediul Poliției Rutiere!
Zgomotul atinge recorduri nedorite, ba chiar interzise la nivel european
Maximul legal admis la nivel european este de 50 decibeli noaptea și 55 decibeli ziua, conform directivei europene de zgomot 2002/49/ec. La Arad însă, atât ziua, cât și noaptea, avem depășite zilnic aceste limite, ba mai mult avem chiar puseurile de 100 dB în miez de noapte.
Pentru analiza datelor de mai jos s-a utilizat un sistem de inregistrare a sunetului Tasi 695B, care măsoară o dată la 2 secunde, amplasamentul aparatului fiind situat la 15 metri de Bulevardul Revoluției, pe o stradă perpendiculară, circulată intens.
(Notă: zgomot depășit mai mult de jumătate peste 50 db, având un „pisc” la 100 db, în 24 august 2022)
(Notă: zgomot depășit cam peste tot 50, având „piscurile” la 100 și 105 db, în 9 septembrie 2022)
Însă nu doar aceste recorduri de zgomot pe care le putem distinge în miez de noapte de la câte un teribilist pe motocicletă sunt problematice. Observăm că în majoritatea timpului limita legală de zgomot e depășită, iar aici ne îndreptăm întrebători privirile și către Registrul Auto, respectiv calitatea și frecvența controalelor, întrucât zgomotul provine din tobele mașinilor care, multe, sunt chiar modificate tehnic, posesorii lor înlăturându-le supresorul de sunet cu scopul exact de a „bubui”. Mulți umblă chiar cu tobe false, care nu corespund. În acest caz, Poliția ar avea autoritatea să le ridice certificatul de înmatriculare și să îi cheme la Registrul Auto… dar la ce atâtea bătăi de cap? Doar pentru „poluare fonică”?! Sună a glumă, dar cei care locuiesc în astfel de zone cu trafic nu râd defel.
Iar în cazul șoferilor care își mai înlătură și catalizatorul pentru același „efect de raliu”, comit deja o infracțiune de mediu, întrucât nu se mai filtrează astfel gazele.
Revenind strict la gălăgia produsă de mașini și motociclete, mai ales prin centrul orașului, e amuzant de constatat, tot privind analizele grafice, că atât de multă gălăgie produce traficul pe Bulevardul Revoluției, încât putem afirma că era mai liniște în timpul Zilelor Aradului (cu tot cu concertele din fața Primăriei), când era închis traficul pe o porțiune de bulevard, decât în zilele obișnuite. Priviți datele de mai sus, august comparativ cu septembrie, sau mai multe astfel de date, la finalul articolului.
La ora actuală, polițiștii de la Ordine Publică, polițiștii de la Rutieră și cei de la Poliția Locală Arad sunt cei care au în atribuție să dea sancțiuni necesare, iar pe acest considerent am solicitat de la aceste instituții să ne informeze câte astfel de amenzi au dat șoferilor în municipiu pe parcursul lunii august, iar atunci când vom primi un răspuns, vom reveni cu o actualizare la acest articol.
Între timp, noi ne mai întrebăm retoric de ce mereu primim comunicate cu ample controale de trafic prin județ, dar prin municipiu nu?
Am mai fi interesați să aflăm oare care este viteza medie pe care o au șoferii pe străzile din municipiu, referindu-ne aici evident la cea reală, nu cea permisă de lege și, mai mult, oare de ce – atât de convenabil – s-a renunțat prin lege la folosirea radarelor fixe? Montarea unor astfel de aparaturi în puncte cheie din municipiu ar fi, credem noi, o soluție pe cât de simplă, pe atât de eficientă, cel puțin pentru excesul de viteză, dacă nu și pentru cel de sunet, unde trebuie să ne bazăm pe „urechile” agenților de poliție…
Update, 22 septembrie: Oamenii legii ne-au informat câte amenzi au fost date la Arad pentru zgomotul infernal produs de mașini și motociclete, în luna august. Detalii în articolul de mai jos:
Comentariile portalului
Urmează campania. Veți vedea dacă se va apela la.altii pt următoarele acțiuni. Părerea mea ca nu. Ca trece și efectul materialului de presă. Că-ș (...)
O recomandare, cu permisiunea dvs Faceți o solicitate de informații pe legea accesului la înfo de interes public. Sa va spună primăria, cja, cmc, cjc care este (...)
Dezmățul factorului atracției erotice între Administrația publică locală și sarmalele - La Oradea "creșterea calității vieții într-o comunitate" - cine are conducere gospodară se (...)