miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fosta policlinică CFR, renovată, dar goală și fără niciun angajat. MApN bâjbâie pentru o dată a inaugurării

    Deși lucrările de renovare a clădirii în care a funcționat fosta Policlinică CFR au fost finalizate în decembrie 2021, aceasta încă nu și-a deschis porțile. Aflăm de la MApN, în a cărei administrare se află acum noul ambulatoriu, că imobilul este gol, în așteptare de mobilier, aparatură medicală și personal. Când vom avea toate acestea? Răspunsurile pe care le-am primit sunt vagi.

    MApN a preluat clădirea părăginită a fostei Policlinici CFR din posesia Ministerului Transporturilor, în luna mai 2018, iar lucrările de reabilitare a imobilului în vederea transformării lui într-un ambulatoriu din subordinea Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara au început în decembrie 2020. Constructorul a fost Clever Solution Point SRL, din Arad, iar proiectul a fost realizat de Biroul Individual de Arhitectură Mihai Moldovan, tot din Arad. Valoarea totală a investiției, realizată din fondurile MApN, s-a ridicat la 4.724.440,36 lei (TVA inclus), adică echivalentul a cca. 957.000 euro.

    Numit de acum „Centrul Medical de Diagnosticare şi Tratament Ambulatoriu”, noul ambulatoriu era anunțat cu mare fast anul trecut că urmează să fie ultramodern. Ni se spunea că urmează să cuprindă 16 cabinete, în care vor lucra pe două ture un număr de 22 medici specialiști și 23 asistenți medicali. De asemenea, ar urma să fie dotat cu 2 laboratoare de analize medicale. Ambulatoriul urma să-i deservească atât pe militari, cât şi pe civili.

    Doar că de mai bine de jumătate de an lucrurile stagnează. Nu vedem nicio mișcare și nimeni nu mai anunță nimic, de parcă toți au uitat de proiectul respectiv… Am contactat conducerea Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara pentru a afla care este motivul acestei împotmoliri. Aflăm astfel că sunt în derulare anumite proceduri de achiziție, iar în legătură cu personalul nu aflăm nimic clar, doar că se caută în cadrul MApN, iar în cazul în care nu va fi personal militar disponibil, se va putea organiza un concurs de recrtutare dintre civili… Când? Care ar fi un termen limită? Nu ni s-a specificat.

    „Pentru operaționalizarea și funcționarea facilității medicale, pe lângă organigramă și resursă umană, este necesară și dotare acu mobilier, tehnică și aparatură medicală, de comunicații și informatică, noi și performante. MApN a alocalt în bugetul acestui an resursele financiare necesare derulării procedurilor legale de achiziții publice. În prezent, procedurile de achiziții suht în derulare, conform calendarului aprobat, cu respectarea cerințelor și etapelor specifice prevăzute de legislația în vigoare, fără sincope și întârzieri. Documentația specifică pentru obținerea avizelor și acreditărilor de funcționare sunt promovate pe fluxurile decizionale, cu respectarea etapelor prevăzute în legislația incidentă în vigoare.

    Clădirea este deja racordată la utilități, iar contractele de furnizare a acestora și a serviciilor de pază și supraveghere sunt semnate și produc efecte. Fiind o facilitate medicală militară, încadrarea cu resursă umană a Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatriu Arad se face în conformitate cu prevederile legale specifice gestionării resursei umane a MApN. Potrivit acesteia, în situația în care la nivelul MApN nu se identifică resursă umană de specialitate pentru încadrarea posturilor vacante, se pot organiza concursuri de angajare din sursă externă, cu respectarea legislației în vigoare la momentul organizării acestora.

    În momentul în care unitatea sanitară va îndeplini toate condițiile de funcționare, vom anunța cu celeritate opinia publică arădeană privind serviciile de sănătate publică oferite”, ne-a transmis colonelul Sorin Homeag, comandantul Spitalului Clonic Militar de Urgență Dr Victor Popescu Timișoara.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.