Documentarul „Casa cu lacăt” ajunge pe marele ecran la Arad, la Cinema Arta
„Casa cu lacăt”, filmul documentar despre Arad și realizat la Arad de o arădeancă, Diana Ramona Gavra, va fi difuzat la Cinema Arta joi, 11 iulie,…
„Casa cu lacăt”, filmul documentar despre Arad și realizat la Arad de o arădeancă, Diana Ramona Gavra, va fi difuzat la Cinema Arta joi, 11 iulie,…
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă sau avere nejustificată în cazul a 5 foști și…
Comunicat. Luni, 1 iulie, la Instituţia Prefectului – Judeţul Arad a avut loc o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocată de…
Cine ar fi crezut în urmă cu câțiva ani dacă am fi spus că Paul van Dyk și Markus Schulz vor mixa la Arad? Iată,…
De la un moment dat, presa locală, aceea, desigur, cam insulară, care nu era legată de el prin firele invizibile, dar cât se poate de…
Peste 8000 de iubitori ai muzicii electronice și hip-hop au fost prezenți, în prima zi, la Arad Open Air Festival de pe Aeroportul Internațional Arad….
Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale au fost afişate sâmbătă, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației. Rezultatele finale au fost publicate atât la avizierul unităților de învățământ, cât și…
Ședința Consiliului Local Municipal de astăzi a fost complet diferită față de cele cu care ne-am obișnuit. Mutată din sala Ferdinand a Palatului Administrativ în…
Preselecția concursului județean de frumusețe „Miss Arad 2019” a avut loc la Atrium Mall joi, 27 iunie, unde au fost alese 12 finaliste și două rezerve,…
Titlu principal: Accident cu zece răniți în zona industrială Arad Accident rutier între un autobuz și TIR în zona industrială Arad pe Str. Ovidiu. La…
Comunicat. La data de 26 iunie a.c., în jurul orelor 20.00, un arădean de 53 de ani a condus o autoutilitară pe D. N. 7, înspre…
Locuitorii Zăbraniului sunt cutremurați. O tânără femeie a ales să-și pună capăt zilelor în casa părintească din Zăbrani, alegând să-și taie gâtul cu un cuțit…
Firmele, persoanele fizice autorizate și alți contribuabili care au datorii sub 1 milion de lei la stat vor putea fi iertate de dobânzi și penalități…
Din totalul de 2881 elevi care s-au prezentat la probele de examen, din întregul județ Arad, doar doi au reușit performanța să ia 10 curat…
„În urma abuzurilor repetate și a practicilor abuzive ale conducerii Filarmonicii, astăzi (n.red. iei, 24 iunie), instanta s-a pronuntat în dosarul 2284/108/2018. În acest dosar,…
După accidentul mortal de lângă localitatea arădeană Milova, iată că încă o veste groaznică face înconjurul județului Arad. Un angajat al firmei de salubritate RER…
O nouă victimă pe drumurile din județul Arad. S-a întâmplat în urmă cu mai bine de o oră pe DN 7, pe raza localității Milova….
Din informațiile noastre, care sunt mereu mai adevărate ca ale lor (Apele se întorc la matcă: Falcă trage iar lângă Ioțcu! – mega-paranghelie liberală organizată…
Tragedie imensă în familia Chebeleu din Arad. Cătălin Chebeleu, patronul barului Cartier, amplasat în zona Miorița, a murit azi dimineață pe terenul de sport de…
Doi tineri au fost la un pas de tragedie pe Ștrandul „Neptun” din Arad. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad, un…
O să vorbesc, după cum probabil v-ați dat seama din fotografia acestui articol, despre Naționala de Fotbal a României U21, despre niște tineri care ne-au…
Jurnalişti din TVR critică faptul că la Jocurile Olimpice Europene de la Minsk se află doar preşedintele TVR Doina Gradea (foto), alături de delegaţia oficialilor…
Nu este primul caz de acest gen pe care Special Arad îl abordează. Nu o facem pentru că am cunoaște persoana care reclamă un țepar…
Liniștea din Parcul Pădurice a fost perturbată astăzi, în jurul orei 13, de un bărbat acuzat de pedofilie. Acesta ar fi molestat un adolescent, însă tânărul…

Hepatita acută de tip A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, se află în plin sezon epidemic în județul Arad. Potrivit reprezentanților Spitalului...
Dacă ar fi să numesc un singur lucru pe care mi-aș dori să-l învețe fiecare persoană animată de dorința de a obține o formă fizică...
Numărul deciziilor emise de Casa de Asigurări de Sănătate Arad pentru dispozitive medicale solicitate de arădeni a crescut cu peste 20% în primele nouă luni...

Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...
Senatul a adoptat ieri un proiect de lege care vizează acordarea unui sprijin de 2 lei pentru fiecare litru de lapte ecologic produs în fermele...
Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz,...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Un atac cibernetic de proporții a zguduit piața mondială a criptomonedelor, Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a activelor digitale, luând decizia să suspende...
Lumea cinematografiei pierde una dintre figurile sale emblematice. Patrick Stewart, actorul care a cucerit generații întregi de spectatori în rolurile căpitanului Jean-Luc Picard din „Star...
Cetățeanul ucrainean în vârstă de 25 de ani, suspectat că ar fi participat la pregătirea unui act de sabotaj care viza fabrica de armament Carfil...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...
O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...

Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...
Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...
Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...
Despre compozitorul baroc Antonio Vivaldi se spune că a fost un adevărat rock star al vremurilor sale, iar concertul „Vivaldi Rocks” demonstrează că spiritul său...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

De la Arad până în China, fotograful arădean Claudiu Negrea și soția sa, cântăreața Geanina Gee, au avut parte de o experiență care le va...
Balul Comunității Arădene a avut loc sâmbătă seara, la Palatul Cultural, reunind elevi cu rezultate deosebite și invitați din mediul academic din Arad, reprezentanți ai...
Topul Firmelor Arădene a ajuns la cea de-a 33-a ediție, evenimentul fiind organizat vineri seara, la sala de evenimente Ava Garden din Sânleani. Gala a...

Polițiștii Biroului Rutier au depistat la data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 02:15, un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un...
Un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 15 ani, în urma cărora...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș au dispus, la data de 21 octombrie, trimiterea în judecată a patru inculpați cercetați pentru fapte grave, printre...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)