La ședința festivă de vineri, fostul primar Falcă a vorbit (evident) despre sine, iar primarul interimar Bibarț despre amabilitate

    de Raluca Medeleanu | 28 iunie 2019, 4:15 PM | Administraţie | Topic special

    2

    Ședința Consiliului Local Municipal de astăzi a fost complet diferită față de cele cu care ne-am obișnuit. Mutată din sala Ferdinand a Palatului Administrativ în sala de concerte a Palatului Cultural, aceasta a fost, de fapt, o ședință prin care Gheorghe Falcă a renunțat la funcția de primar al Aradului, în locul lui fiind instalat, în interimat, Călin Bibarț. Totodată, Bibarț i-a „predat” funcția de viceprimar consilierului municipal Ionel Bulbuc.

    La ședință au luat parte și nenumărate persoane din diferite instituții partenere Primăriei, dar și din mediul privat. După ce s-a derulat partea „tradițională” a unei ședințe CLM și după ce consilierii au votat într-o cabină de vot montată pe scenă, noul primar (interimar) al Aradului a luat cuvântul, subliniind că mandatul său se va baza pe cuvântul „amabilitate”.

    „În România de astăzi, de foarte multe ori, se pornește de la premisa că politica determină administrația. E posibil, dar cu siguranță Administrația este cea care trebuie să valideze și să dea valoare politicii. Dacă ne aducem aminte, cu mulți mulți ani înainte Flavius spunea: «nu zidurile fac orașul, ci oamenii». Și așa este. Noi trebuie să ne îndreptăm, în primul rând, spre oameni și apoi împreună cu oamenii să ne îngrijim de oraș, de cetate. Aș mai spune ceva: începând cu noi, cei din fruntea Administrației locale – și e valabil și la cei din administrația generală, apoi la toți funcționarii – trebuie să înțelegem un lucru simplu, inteligența, nivelul IQ-ului, este un dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, dar amabilitatea este alegerea noastră. Nu costă nimic. În relația cu cetățeanul, în relația cu arădenii noștri, noi suntem obligați să fim amabili și să nu uităm că aceasta nu depinde de nimeni, ci este strict alegerea noastră”, a spus Călin Bibarț.

    De asemenea, au luat cuvântul și viceprimarul Levente Bognar (care a lăudat buna colaborare pe care a avut-o timp de 15 ani cu Falcă), Ionel Bulbuc (care a recunoscut că niciodată nu s-ar fi gândit, atunci când a câștigat proiectul „3 pentru Arad”, că va ajunge într-o asemenea funcție, dar că va fi extrem de dedicat) și, nu în ultimul rând, Gheorghe Falcă.

    Fostul primar a susținut, în stilul său caracteristic inconfundabil, o cuvântare extrem de detaliată (de 40 de minute!) cu toate momentele din viața lui, începând din fragedă pruncie și până acum, care au dus la procesul său de formare ca om. De la boala mamei sale, la participarea la olimpiada de matematică, de la alegerea celei de-a doua facultăți și, implicit, la înreruperea primei, fiindcă aceea a fost aleasă de tatăl său, de la locul 3 la dans modern pe care l-a obținut la nivel național, la nunta cu soția sa, Ela… încheind, bineînțeles, cu o trecere în revistă a tuturor proiectelor  pe care le-a făcut în funcția de primar al Aradului și planurile sale de viitor, ca europarlamentar, mulțumind tuturor persoanelor care i-au fost alături.

    Ședința s-a încheiat cu Imnul Național al României și Imnul Uniunii Europene.

    În această seară, în comuna Vladimirescu, va avea loc și o petrecere de final de mandat, la care sunt așteptați să participe 4500 de oameni, așa cum a scris Special Arad în urmă cu o săptămână.

    Astfel, întoarcem o filă a istoriei Aradului și privim curioși către viitorul orașului nostru… fără Gheorghe Falcă.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.