Au încercat să iasă din țară cu doi pui de metis de bichon maltez pentru care au făcut acte false
Trei tineri cu vârste cuprinse între 23 și 25 de ani, din județele Arad și Timiș, au încercat să scoată din țară doi pui de…
Trei tineri cu vârste cuprinse între 23 și 25 de ani, din județele Arad și Timiș, au încercat să scoată din țară doi pui de…
Intervenție chirurgicală de urgență în noaptea de duminică spre luni la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 81…
Un bărbat de 37 de ani, din Igneșt, este cercetat de polițiști după ce a produs distrugeri într-o sală de jocuri din orașul Sebiș. Motivul?…
Doi dintre cei patru tineri care au încercat să dea foc unei case în comuna Șofronea, săptămâna trecută, cu ajutorul unor cocktail-uri Molotov, sunt vechi…
În urmă cu o săptămână, România devenea campioană mondială la minifotbal, iar de ieri, țara noastră este campioană mondială la un alt sport care se…
O alertă cu bombă a pus oamenii legii pe jar. Poliția din Timișoara a fost alertată cu privire la amplasarea unei bombe în interiorul companiei…
O premieră, un concert inedit, un arădean care face istorie la Sala Radio. Dirijorul și violoncelistul portughez Bruno Borralhinho va dirija un concert cu un…
Cătălin Drulă, președintele USR, a fost prezent vineri, 10 noiembrie 2023, în Arad, unde a susținut o conferință de presă la sediul USR Arad, alături…
Dincolo de latura spirituală, în jurul sărbătorilor de iarnă s-a creat un brand puternic care a inspirat până și furnizorii de jocuri de noroc să…
Cum arată România anului 2023 când vine vorba de notorietatea politicienilor? Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP, pentru news.ro, Iohannis este politicianul cu cea mai…
Zi de mare sărbătoare vineri, 10 noiembrie, pentru comunitatea din Măderat, la inaugurarea muzeului etnografic „La Moșu’ și la Maica”, înființat de Asociația „Împreună pentru…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, în noaptea de duminică spre luni, ascunși într-un camion condus de…
Un microbuz școlar a făcut cale întoarsă și nu a mai putut prelua copiii din Cuied pentru a-i duce la școală deoarece un podeț s-a…
Subiectul de mai jos este în atenția noastră de două săptămâni, documentarea cazului întinzându-se pe durata mai multor zile, fiind și întreruptă în urma evenimentului…
Doi elevi care au insultat o profesoară în online trebuie să-i plătească daune de 30.000 de lei. Tribunalul Cluj a confirmat o soluție a Judecătoriei…
Un microbuz a fost implicat într-un accident rutier luni dimineață în județul Galați, iar autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Trei oameni au murit…
UPDATE. Șoimii Șimand a învins pe CSM Deva, scor 6-5, în Campionatul Național de futsal Under 19. Etapa a 8-a a Ligii 1 Futsal Fortuna…
UTA joacă în seara aceasta la Sibiu contra celor de la Oțelul Galați, meci considera a fi „acasă” pentru arădeni. După două victorii consecutive, gruparea…
N-am crezut niciodată în sinceritatea politicienilor care promit creșteri de salarii și pensii. Nici măcar în a celor care nu doar au promis, ci au…
UTA l-ar putea pierde în această iarnă pe unul dintre cei mai buni jucători ai săi din turul de campionat, Claudiu Micovschi. A ajuns la…
Israel a pierdut aseară la Priștina în partida cu selecționata statului Kosovo și șansele României de a se califica la Euro 2024 cresc tot mai…
Duminică, 12 noiembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de…
Comunicat. Un jandarm arădean aflat în timpul liber a depistat în municipiul Oradea o femeie pe numele căreia Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș a…
Un video a devenit viral în decursul zilei de astăzi, în care ni se prezintă o „cascadorie” cu care un tânăr din Arad se mândrește…

Cifre dureroase: peste 23.600 de persoane au primit tratament medicamentos prin Programul național de diabet zaharat în județul Arad, în 2025, potrivit raportului anual de...
Nu sunt mari speranțe că va fi bine la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Unitatea caută în această perioadă să angajeze personal medical, auxiliar...
Precizez din start că ceea ce voi prezenta în continuare se aplică mai ales în cazul persoanelor care ar avea de dat jos 6-15kg pentru...

Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...
Nu știu ce mi-a venit așa dintr-o dată de m-a dus gândul la Domnii Falcă și Fifor. Poate ușurarea după ce l-am văzut pe Nicușor...
Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatorul USR Răzvan Anghel afirmă că respingerea Guvernului Siegfried Mureșan de către Parlament prelungește criza politică începută în urmă cu aproape cinci luni și susține...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a criticat, în plenul Senatului, refuzul PSD de a susține Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan și schimbarea...
Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Protestele studențești din Franța au escaladat marți în violențe, ducând la reținerea a 440 de persoane, majoritatea minori, notează News.ro. Aproximativ 400 de școli au...
Parchetul European (EPPO) a anunțat destructurarea unei rețele de infractori care ar fi vândut peste un milion de telefoane mobile folosite, prezentate fraudulos ca produse...
Rusia își mărește efectivele militare, în timp ce Ucraina avertizează asupra unei noi desfășurări de trupe nord-coreene pe teritoriul rus. În paralel, un atac rusesc...

Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...

Compania americană Anthropic, dezvoltatorul chatbotului Claude, a lansat unul dintre cele mai dure avertismente din industria tehnologiei AI odată cu publicarea documentelor pentru listarea la...
OpenAI a suspendat pentru a doua oară în 2026 antrenarea agenților săi autonomi, după ce unul dintre aceștia a reușit să „scape” din mediul de...
Un agent AI dezvoltat de OpenAI este în centrul unei anchete oficiale în Australia, după ce a obținut acces neautorizat la un portal de statistici...

În această seară, la Cinema Arta, a început cea de-a 13-a ediție a festivalului de film documentar fARAD, cu temă centrală: „ANIMAL”. Ediția a fost...
„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...
Festivalul Internațional JAZZAR a început joi seara, la Filarmonica Arad, cu JAZZAR SYMPHONIC, concertul de deschidere al celei de-a V-a ediții. Pe scenă au urcat...
Aradul vibrează din nou pe ritmuri de jazz. Festivalul Internațional de Jazz – JAZZAR, ajuns la Ediția a V-a, revine în perioada 24–26 septembrie 2026,...

Fuziunea dintre Paramount și Warner Bros. Discovery a intrat în linie dreaptă, după ce Paramount a ajuns la un acord cu procurorii generali din 12...
Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Fostul polițist rutier arădean Stelian Paven, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale...
Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)