Carantină obligatorie pentru toţi călătorii care intră în Israel, chiar și cei vaccinați
Israelul va înăspri din nou regulile pentru călătorii care intră în ţară, din data de 16 iulie aceştia fiind obligaţi să se izoleze până la…
Israelul va înăspri din nou regulile pentru călătorii care intră în ţară, din data de 16 iulie aceştia fiind obligaţi să se izoleze până la…
Autorul afgan al crimei de la Gara de Nord din Timișoara a fost adus, vineri seara, în jurul orei 20.30, din Grecia cu un avion…
Federația de Fotbal Maghiară (MLSZ) a fost penalizată de către UEFA cu jucarea cu ușile închise a următoarelor trei meciuri, dar cu posibilitate de suspendare…
Mai multe mașini au fost implicate, sâmbătă dimineață, în două accidente pe Autostrada Soarelui, ceea ce a dus la blocaje și la cozi uriașe de…
Fum dens şi înecăcios emanat un incendiu foarte mare de la marginea Salontei, unde mai bine de opt ore a ars un depozit de deşeuri…
Consiliul de Coordonare Locală PNL se întrunește vineri seara, la Ștrandul Neptun, pentru a alege noua conducere a organizației. Președintele Sergiu Bîlcea, Geanina Pistru, Lazăr…
Una dintre persoanele vinovate pentru moartea fostului handbalist Marian Cozma a fost condamnată de Tribunalul din Székesfehérvár la opt ani şi şase luni de închisoare…
„Domnilor guvernanți, românii sunt preocupați de nivelul lor de trai! Un nivel de trai care se prăbușește, pe fondul exploziei prețurilor la alimente, medicamente și…
Este deja o tradiție: elevii de 10 ai Aradului primesc felicitări, mulțumiri și diploma „Arădeni cu care ne mândrim” din partea deputatului Sergiu Bîlcea. Tinerii…
Eroarea de securitate, cunoscută sub numele de PrintNightmare, afectează serviciul Windows Print Spooler. La sfârșitul lunii mai, cercetătorii companiei de securitate cibernetică Sangfor au anunțat…
PSD solicită intervenția urgentă a organelor de anchetă în urma autodenunțurilor publice exprimate de lideri ai PNL cu privire la politizarea grosolană a unor funcții…
Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Mihai Paşca, anunţă că ministerul din care face parte pregăteşte un proiect menit să vină în sprijinul victimelor violenţei domestice. Delegația…
Jurnalistul olandez Peter R. de Vries a fost împuşcat în plină stradă, marţi, la Amsterdam. Reporterul a fost transportat la spital în stare gravă, potrivit…
Naționala Italiei s-a calificat în finala Campionatului European de Fotbal, marţi seara, după ce a învins selecționata Spaniei, scor 4-2, pe Stadionul Wembley din Londra….
O explozie urmată de incendiu s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş. Un bărbat…
Legea prin care după zece ani a fost reincriminat traficul de anabolizanți a fost votată de Parlament și așteaptă să fie promulgată. Vânzătorii de steroizi…
Alegerile din Partidul Național Liberal aduc un nou scandal. Fostul ministru al educației, Monica Anisie, care a câștigat conducerea filialei din Sectorul 2, este acuzată…
Rezultatele de la Evaluarea Națională și de la Bacalaureat ne arată dezastrul din învățământ, după un an școlar eșuat ca urmarea a deciziilor greșite luate…
„Când intru în Arad, dinspre Pecica, nu pot să nu mă gândesc la lene, lipsă de imaginație și incompetență din partea autorităților locale. Terenuri vaste,…
Săptămâna aceasta, deputaţii europeni vor dezbate subiectul legat de controalele la frontierele terestre, maritime şi aeriene ale celor două ţări, informează Mediafax. În luna iunie,…
Aproximativ 2.500 de persoane au fost injectate cu soluție salină, crezând vor fi protejați împotriva coronavirusului, în cele peste 12 centre false de vaccinare anti-COVID…
Alegerile interne din USR PLUS intră într-o nouă fază după ce aseară Dacian Cioloș a anunțat oficial că îl va contracandida pe Dan Barna la…
Peste 300 de tineri liberali din judeţul Arad au fost prezenţi ieri la Ghioroc pentru a participa la deschiderea sezonului estival alături de primarul Corneliu…
Se fac noi paşi pentru realizarea drumului expres Arad-Oradea. Zilele trecute a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de proiectare, urmând ca vara viitoare…

Comunicat. A ajuns aparatura pentru noul Laborator de Medicină Nucleară din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Este vorba despre...
După o serie de concursuri pentru brancardieri, infirmieri, autopsieri și asistenți medicali, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad scoate acum la concurs și o funcție...
Comunicat. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit vineri, 6 noiembrie, conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova (ACUP), organizată...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Fostul star de televiziune britanic Russell Brand va petrece mai mulți ani în spatele gratiilor, după ce a fost găsit vinovat de viol și agresiuni...
Un nou scandal zguduie scena politică din Ungaria, după ce Aron Orban, fratele fostului premier Viktor Orban, ar fi fost reținut într-o anchetă privind traficul...
Unul dintre cele mai cunoscute ziare independente din Rusia pune punct activității, după ani de presiuni, cenzură și măsuri de intimidare. Novaia Gazeta a organizat...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....

Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
În urma celor 60 de percheziții domiciliare efectuate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad, în cadrul operațiunii Jupiter, polițiștii au descoperit și ridicat 43 de...
Un caz impresionant de camătă și șantaj este anchetat de polițiștii arădeni. Un bărbat în vârstă de 36 de ani ar fi ajuns să plătească...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)