USR PLUS: Vizită a ministrului transporturilor, Cătălin Drulă, în județul Arad
Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, s-a întâlnit cu o delegație a USR PLUS Arad, înainte de deplasarea la tunelul feroviar care se construiește în apropiere de…
Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, s-a întâlnit cu o delegație a USR PLUS Arad, înainte de deplasarea la tunelul feroviar care se construiește în apropiere de…
Papa Francisc a fost internat duminică după-amiază într-un spital din Roma pentru „o intervenţie chirurgicală programată” la colon, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului,…
Duminică, 4 iulie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi,…
Evoluția leului de săptămâna trecută a fost influențată de creșterea interesului pentru plasamentele în dolar, ceea ce a înmulțit ieșirile de pe activele considerate riscante,…
Cipru cere ajutor internațional pentru a face față unui incendiu de proporții, descris de autorități drept cel mai devastator din istoria țării, informează BBC, citat de…
Comunele Socodor, Grăniceri şi Pilu beneficiază de o investiţie importantă din partea Guvernului PNL, pentru extinderea reţelei de gaz. Peste 2150 de gospodării şi 45…
O fetiță în vârstă de 5 ani și 7 luni, din satul Găvănești, comuna Săgeata, județul Buzău, a dispărut de acasă, în noaptea de joi…
Grecia, Bulgaria și Turcia sunt printre principalele destinații de vacanță ale românilor. Consultantul în turism Cristian Pitulice a dat sfaturi pentru turiștii care vor să…
Având în vedere că datoria guvernamentală a depășit 50% din Produsul Intern Brut, PSD cere prim-ministrului Florin Vasile Cîțu să respecte legea și să prezinte…
Festivalul Neversea a fost amânat pentru 2022, anunță organizatorii, care spun că decizia a fost luată din cauză că timpul a fost prea scurt pentru…
SC DAN EUROTRANS SRL anunță finalizarea proiectul cu titlul ”Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, vrea ca lucrările de la examenele naționale să fie corectate electronic. Noul sistem se va aplica începând de anul viitor, la…
Portugalia, confruntată cu o recrudescenţă a epidemiei de coronavirus din cauza variantei Delta, a decis să reimpună interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii începând de…
Actrița Allison Mack, cunoscută din serialul ”Smallville”, a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru apartenenţa sa la secta DOS, o organizaţie piramidală de…
PNDL este un program necesar pentru milioane de români din localitățile țării, în special din mediul rural și din urbanul mic, unde posbilitățile locale de…
Confuzia generată miercuri seara, privind testarea obligatorie a tuturor persoanelor care intră în Grecia, a fost din cauza unei greșeli de traducere transmisă de Ambasada…
Noi măsuri de relaxare au intrat în vigoare de la 1 iulie 2021, în contextul pandemiei de Covid-19. Începând de joi, este prevăzut un număr…
Portalul web de pe care pot fi generate certificatele digitale UE privind COVID este operaţional de astăzi, iar experţii Serviciului pentru Telecomunicaţii Speciale (STS) care…
Ministerul Transporturilor a transmis, miercuri seară, că directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, Daniel Manole, va fi revocat din funcţie, după…
Executivul aprobat, miercuri, OUG pentru înființarea Gărzii Forestiere Naționale, anunță Ministerul Mediului. Tanczos Barna spune că măsura a fost luată pentru obținerea unor rezultate mai…
Persoanele care aleg să plece în vacanță în țări cu risc ridicat și cunoscut de infectare cu virusul SARS COV 2 nu mai primesc bani de la stat…
Bambusul este folosit din vechime ca material de construcție, atât pentru locuințe și mobilier, cât și pentru diferite decorațiuni, obiecte pentru curte și grădină, jucării…
Îngrijorările cu privire la posibila apariție în Europa a unui al patrulea val al pandemiei, provocat de forma indiană (Delta) a virusului Covid-19, care ar…
Consiliul Local al municipiului Arad a admis astăzi scoaterea de pe ordinea de zi a proiectelor prin care urma să fie restructurat aparatul de specialitate…

Comunicat. A ajuns aparatura pentru noul Laborator de Medicină Nucleară din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Este vorba despre...
După o serie de concursuri pentru brancardieri, infirmieri, autopsieri și asistenți medicali, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad scoate acum la concurs și o funcție...
Comunicat. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit vineri, 6 noiembrie, conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova (ACUP), organizată...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Fostul star de televiziune britanic Russell Brand va petrece mai mulți ani în spatele gratiilor, după ce a fost găsit vinovat de viol și agresiuni...
Un nou scandal zguduie scena politică din Ungaria, după ce Aron Orban, fratele fostului premier Viktor Orban, ar fi fost reținut într-o anchetă privind traficul...
Unul dintre cele mai cunoscute ziare independente din Rusia pune punct activității, după ani de presiuni, cenzură și măsuri de intimidare. Novaia Gazeta a organizat...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....

Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
În urma celor 60 de percheziții domiciliare efectuate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad, în cadrul operațiunii Jupiter, polițiștii au descoperit și ridicat 43 de...
Un caz impresionant de camătă și șantaj este anchetat de polițiștii arădeni. Un bărbat în vârstă de 36 de ani ar fi ajuns să plătească...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)