Enola Day – Despre cerșetori și fariseismul cotidian al aleșilor
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Matei, 5-7 Chiar dacă poartă numele a două personaje biblice celebre – Lazăr cel…
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Matei, 5-7 Chiar dacă poartă numele a două personaje biblice celebre – Lazăr cel…
Ca să înțelegeți întrebarea: după 1990 a fost o singură dată când nu m-am dus la vot. Poate bănuiți când, este vorba de turul doi…
Pornesc de departe, din țara numită odată a tuturor posibilităților. Startul oarecum evaziv se explică și prin faptul că alegerile prezidențiale din SUA prefațează oarecum…
Cu mașina a fost altfel. Părinții ne-au făcut nuntă ca lumea, rămânând pe urmă mai mult în lenjerie, punând banii astfel adunați la CEC. Cecul…
Înainte de toate, de ce joi? Vorbesc de rubrică. De Enola Day. O revenire de fapt, cititorii noștri fideli poate își mai aduc aminte, așa…
Pornesc de la zvonul oarecum confirmat că după zece ani de președinție, Klaus Johannis vrea să fie senator, iar pentru asta este nevoie să se…
De cum am revenit la Arad, după terminarea celor trei ani de repartiție obligatorie, mi-am pus în cap să-mi iau o bicicletă. Pe vremea aceea…
Începută cu o săptămână înainte de 15 septembrie, școala noastră, a tuturor, dacă ne gândim nițel mai bine, reprezintă în continuare o temă de discuții…
Dincolo de faptul că sună bine, zicem aici și de Kamala, având în vedere că vine mai repede în timp. Atunci când ai noștri se…
Dacă vrei mai ieftin, te duci în Septembrie. Oricum, până pe la mijlocu’ lui Octombrie nu se întâmplă nimic. Dacă ai noroc, nici atunci. Tot…
Asta în timp cât „Noi construim”! Adică ei. Ei, cei care, aleși sau numiți, puși acolo de cei aleși și de neschimbat. Ca să nu…
Doar așa, pentru cei care fac cunoștință acum cu instituția presei libere – pe vremuri, imediat după „Revoluția din 89” considerată și pe aici a…
Recunosc, fără să îmi fac din asta vreun merit, că textul pe care îl citiți este unul la derută. Mai exact unul așa de vacanță,…
Pornesc de la ancheta-investigație a colegului Tomck@t din Specialul de luni (vezi AICI). Un exemplu de jurnalism profesionist și responsabil, dovadă, pentru cei mereu puși…
Poate sunt printre Dumneavoastră câțiva care își mai aduc aminte de bancul acela ancestral în care radio Erevan este întrebat: ce să facem în caz…
Captiv în arșița verii, urmărind lumea de pe ecrane, mă surprind deseori încercând să devin și eu unul dintre ei. Dintre cei care știu și…
În plină vacanță de vară, chiar dacă pe ici-colo, prin părțile esențiale, se mai dau examene și alte cele, veni, iată, momentul, să mă ocup…
Oricum am lua-o, nu prea avem vreme acum de lucruri mărețe și importante. E vară, e chiar caniculă, ne așteaptă un sfârșit de săptămână pe…
O iau așa bătrânește, având în vedere că este posibil ca în timp ce Dumneavoastră citiți aceste rânduri eu tocmai să ciocnesc cu unul dintre…
Antecedente Cititorii noștri fideli știu despre ce povestesc aici, spun pentru cei mai puțin atenți la teme de mare importanță, dar nu neapărat scandaloase: e…
Răspunsul la întrebarea din titlu nu pune probleme. Ajunge să reflectezi la realitatea eliberării fondatorului WikiLeaks, Julian Assange. Survenită marți după ce „părțile”, respectiv justiția…
La vârsta mea devii atent la tot felul de alte chestii. Banalitățile cotidiene nu te mai interesează, le-ai tot auzit o viață întreagă, nici fotbalul…
Tot joi, tot 6 Iunie. Nu la Ineu, ci la Arad, la liceul cel mai prestigios al orașului și unul dintre cele mai de seamă…
Doar ca să nu ajungeți la convingerea că am așa un fix cu titlurile care sună din coadă, ia vedeți: pentru prima oară în istorie…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Șase muncitori români care se întorceau din Germania au rămas fără bagaje, acte de identitate și 15.000 de euro, după ce șoferul microbuzului cu care...
Prințul Harald de Hohenzollern a murit subit, înainte de nașterea copilului său, la doar nouă luni de la nuntă. Copilul celor doi urmează să se...
O femeie de aproximativ 40 de ani a fost găsită moartă la Milano într-o mașină înmatriculată în România! „Era goală de la brâu în jos”,...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
În plină retorică de „tăiere a cheltuielilor” promovată de Guvernul Bolojan, Primăria Arad alocă aproape 100.000 de lei, prin „spălătoarea de bani” – Centrul Municipal...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?
..aceste "absorbante"Libresse,ale primăriei....c.m.c.ă.c.a.t. și c.c.m.m....c.m..cm....c..nu vor dispărea niciodată,prin ele se cheltuie (...)
Deci vreo 7 mii abonati,plus bilete...stadionul v-a fi plin la orice meci.Ar trebui sa atacam play-off si o cupa europeana!sa nu mai auzim aia 150-200 de fraeri (...)