duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Pallagi Mate, primarul comunei Mișca, între aroganță și atitudine de interlop. Ce poate ascunde achiziția publică de la ora 3:31 dimineața

    de Alin Olteanu | 1 iulie 2025, 11:34 AM | Administraţie | Dezvăluiri | Știri Arad | Topic special

    8

    Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR), ridică mari semne de întrebare. Recent, o achiziție publică – aparent banală – pentru lucrări de forare și modernizare a unei fântâni în localitatea Vânători, s-a transformat într-un episod care relevă un mod de lucru cel puțin dubios, dacă nu chiar ostil față de transparență, în relație cu alegătorii și presa independentă.

    Achiziția misterioasă și ora „ciudată” a deciziei

    Pe 30 iunie 2025, la ora 17.29 după amiaza, primăria din Mișca a publicat o decizie de cumpărare directă în valoare de 13.407,24 RON (peste 2.600 euro). Adjudecarea s-a făcut noaptea trecută, în 1 iulie, la ora 3:31. Da, ați citit bine: ora 3:31 AM. O oră atipică, care ridică imediat suspiciuni.

    Operatorul economic desemnat este un P.F.A., Raț Constantin, iar achiziția, conform declarațiilor unui angajat din Primăria Mișca, a fost făcută printr-o societate intermediară – un SRL numit Total Profesional Consulting, condus de Gheorghina Bandur – care lucrează, așa cum am aflat, pentru mai multe administrații locale.

    Această structură complică lucrurile și ridică întrebări legitime: de ce face achiziția un SRL, și nu direct Primăria? De ce la o oră atât de nepotrivită? Se lucrează și noaptea în Primăria Mișca sau un angajat a făcut ore suplimentare?

    Dialog tensionat cu primarul – de la ascundere, la atitudine de interlop

    După ce am încercat să obținem clarificări, Pallagi Mate, primarul comunei Mișca a refuzat inițial să ne răspundă și ne-a trimis, cu bun simț și un dialog civilizat, către un angajat de la Biroul de Achiziții. Până aici, oarecum logic. Totul normal, dar numai până în acest punct.

    Tensiunea a crescut când primarul, după aproximativ o oră, după ce noi ne-am lămurit și ne-am gândit că nu neapărat necesită interes să scriem despre achiziția făcută dimineața la 3.31, a revenit telefonic. Tonul său a fost aproape de neînțeles, mai mult de șmecher pus pe harță, decât de ales local umil și responsabil:

    — M-ați sunat? – ne-a spus primarul.
    — Da, v-am sunat. Dar am și vorbit.

    Pe acest fond, primarul a început să joace un joc de-a uitarea, prefăcându-se că nu-și amintește convorbirea. Și, ca o bombă, a venit întrebarea directă și agresivă:

    — Da?
    — Da, am vorbit, v-am întrebat de o achiziție, iar dumneavoastră ne-ați direcționat către Biroul de Achiziții.

    — „Dar ce vă arde pe tine achizițiile noastre?”

    — „Ne arde pentru că vrem să informăm cititorii”.

    Replica sa? O amenințare mascată și un refuz categoric:

    „Păi să nu te ardă. Mergi la muncă”.

    În loc să explice și să colaboreze cu presa, primarul a închis brusc telefonul, comportându-se mai degrabă ca un interlop decât ca un ales local responsabil.

    O conduită de primar sau de interlop?

    Un primar ales de cetățeni ar trebui să fie primul care înțelege importanța transparenței și a informării corecte a cetățenilor. În schimb, la Mișca, avem un edil care pare că vrea să ascundă ceva și care, așa cum am constatat, evită întrebările incomode și se poartă cu o aroganță demnă de Donald Trump sau, de ce nu?, Al Capone, ca și cum cetățenii nu ar avea dreptul să știe cum se cheltuiesc banii publici. De fapt, cum cheltuie domnia sa banii publici.

    Această atitudine nu este doar dezamăgitoare, ci periculoasă pentru democrație și buna guvernare locală. O primărie care pune după perdea accesul la informații creează terenul pentru corupție, favoritisme și manipulare.

    ***

    Cazul de față este un exemplu clar că, în multe localități din România, încă mai există șmecheri, cu atitudine lipsită de sinceritate, comportament inadecvat, „lipsa celor șapte ani de acasă”, frici, secrete și jocuri de culise în administrația publică.

    Pentru primarul din Mișca, mesajul este clar: cetățenii au dreptul să știe, iar presa are datoria să întrebe și să dezvăluie. Fiecare încercare de a reduce transparența și a închide dialogul public nu face decât să slăbească încrederea în instituții.

    Și, dacă edilul crede că amenințările și atitudinea de interlop îl vor proteja, s-ar putea să se înșele amarnic. Însă, tocmai atitudinea lui ne trimite să studiem mai atent achizițiile pe care le-a făcut Primăria Mișca. Oare, are ceva de ascuns cu adevărat?

    Pentru conformitate, dovada achiziției:

    MISCA

    Poți să citești și: UTA nu se vinde pentru că nu are ce vinde, nu pentru că n-ar intenționa Meszar…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bună aș putea zice ca sunt din zonă și chiar am avut multe promisiuni înainte de alegeri dar nimic
      În legătură cu fântâna e vai de mama iei spălare de banii se poate verifica în ce situație ie
      Comuna inculiv satele anterioare în afară de satul nou care este satul natal al dansului se confruntă cu multe altele prea multe gunoaie în cimitire aruncate mormane nu sunt puse coșuri de gunoi măcar la colțuri de stradă ar fii multe de vb dar

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. Pentru ce să se ceară demisia? De ce nu ați cerut domnului H. Tibor demisia, pentru proiecte care nu le-a pus în aplicarea de mai bine de 15 ani? Dacă domnul M.P. a promis că face ceva, da. Le face dar lucrurile nu se pot face peste noapte. Și nu este vorba că la Satu Nou e satul natal, oamenii din celelalte sate nu sunt uniți, în loc să pună mâna să lucreze împreună…mai bine se mănâncă între ei.

      +5 voturi
      +1
      -1
    3. Un alt Corupt și Îmbuibat de primar care se crede stăpân pe moșia lu’ măsa.
      Ptr. politrucii care-l pupă in c… zilnic pe prea mărirea sa ,normal ca deranjează articolul…dar pt. locuitorii de rând trebuie să stie unde merg banii contribuabilului ( în afară de salariile lor deloc de neglijat )
      Cine l-a ales … primar?!?
      Comuna…sau Politrucii…?!!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.