Cu ajutorul arădenilor, am găsit cea mai „Politically correct” poezie a anului 2020 | Rezultate concurs
Pentru că e iarnă, un anotimp specific celor două non-culori care dau atâtea bătăi de cap oamenilor de pretutindeni de pe glob și poate mai…
Pentru că e iarnă, un anotimp specific celor două non-culori care dau atâtea bătăi de cap oamenilor de pretutindeni de pe glob și poate mai…
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, s-a aflat astăzi într-o vizită la Arad, unde după o ședință între „șase ochi”, avută în…
În această perioadă, Ministerul Sănătății face o evaluare a serviciilor oferite de spitalele din România, iar Spitalul Județean Arad nu reprezintă o excepție. Pacienții sau…
Două portofele au dispărut astăzi fără urmă în sediul Registrului Comerțului Arad, din Piața Spitalului. Odată cu acestea, au dispărut buletine, carduri bancare, carduri de…
Consilierii locali municipali vor supune la vot în ședința de vineri, 18 decembrie, un proiect de hotărâre ce prevede denumirea a trei străzi din cartierul…
Următoarea ședință de Consiliu Local, planificată pe 18 decembrie, va aduce modificări la bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Arad, iar printre domeniile vizate…
Așa cum am anunțat lunar, personalul medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad a luat decizia pro bono ca în ultima sâmbătă din fiecare lună…
Dacă folosim cuvântul „incredibil” nu e câtuși de puțin o exagerare pentru a descrie ceea ce ne-a dezvăluit un arădean că a pățit în această…
Anul acesta, bradul festiv amplasat în fața Palatului Administrativ pentru a celebra Sărbătorile de Iarnă a stârnit nenumărate critici în rândul arădenilor. Unii au mers…
Zilele acestea a ieșit de sub tipar ediția a doua a cărții „Portul popular din județul Arad”, de dr. Elena Rodica Colta (etnolog în cadrul…
După ce ne-au încântat ani de zile cu reproduceri ale unor piese celebre din repertoriul rock, soul, funk sau pop, iată că a venit timpul…
Asociația Dalia se pregătește, în pragul Sărbătorilor de Iarnă, să vină în sprijinul a 50 de copii din județul Arad, care trăiesc într-o sărăcie greu…
Directorul Companiei Naționale de Investiții (CNI), Adrian Eduard Cefalan, s-a aflat astăzi în vizită la Arad unde, la ora 11, a luat parte la o…
Când privim situația lucrărilor de la viitorul sediu modern al Palatului Copiilor, putem trage rapid o concluzie referioare la prioritățile din această țară. Cumva, mereu…
După ce solicitarea Direcției de Sănătate Publică Arad de carantinare a orașului Ineu a fost aprobată la nivel local de Comitetul Județean pentru Situații de…
Am primit cu bucurie vestea că Primăria Arad a luat o decizie fermă și a întocmit în această toamnă o Hotărâre prin care aparatele de…
De la ultima raportare a autorităților, situația pandemiei de coronavirus în județul Arad se prezintă în felul următor: 190 persoane s-au îmbolnăvit, iar 5 persoane…
Așa cum ne-au obișnuit în ultimul timp, personalul medical de la Centrul de Transfuzii din Arad au hotărât ca în sâmbăta de la finalul lunii…
E campanie electorală, iar vizita unui ministru într-o astfel de perioadă la noi în oraș nu poate însemna decât un lucru: cuvinte de laudă și…
Situația a devenit mai mult decât îngrijorătoare în spitalul de la Ineu, acolo unde, din lipsă de personal, medicii au ajuns efectiv să locuiască în…
Din cauza indicelui mare al ratei de îmbolnăvire cu Covid-19 (10,56) înregistrat la Ineu, Direcția de Sănătate Publică Arad a emis o recomandare de carantinare…
La începutul postului de Crăciun, Asociatia „Împreună Suntem Mai Buni” din Lipova dorește să ofere, cu ajutorul oamenilor sufletiști, plase cu dulciuri pentru 1000 de…
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.837 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV –…
Potrivit ultimei decizii luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, de acum, preoții și pastorii din municipiul Arad vor fi nevoiți să includă în…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa organizaţiilor neguvernamentale şi a presei...
Liderul opoziției de centru-dreapta din Ungaria, Peter Magyar, a ajuns sâmbătă la Oradea, după un marș de aproximativ zece zile, pornit din Budapesta. Vizita are...
Agenții de securitate belgieni au interceptat loja VIP de pe stadionul de fotbal RSC Anderlecht, care era folosită de gigantul tehnologic chinez Huawei pentru racola...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
O călătorie cinematografică fabuloasă și plină de speranță ce oscilează între SF, comedie absurdă și realism nordic este promisiunea Focus Estonia de la Festivalului Internațional...
Filmul „Tânăra și marea“ / „Young Woman and the sea“ (r. Joachim Rønning), care prezintă povestea reală a primei femei care a traversat înot Canalul...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
În sala cu reverberații nobile a Palatului Cultural, Festivalul Internațional de Jazz JAZZAR și-a deschis porțile, joi seara, pentru cea de-a patra ediție, cu un...
Comunitatea Evreilor din Arad organizează un concert de excepție miercuri, 28 mai 2025, de la ora 18:00, la Sinagoga Neologă din Arad. Publicul este invitat...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Proteste pentru ce?
Gică Ultras s-a văzut deja președinte după primul tur. Beția succesului i-a fost fatală , Șeful de Galerie a arătat între cele două tururi ca un candidat (...)
Nu e deloc inexplicabil. Mai citiți.