sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    La viitorul Palat al Copiilor, „procentul de realizare a investiției este de 69%”. Până atunci, chiria pentru vechiul sediu „stoarce” 25.000 euro pe an

    de Raluca Medeleanu | 26 noiembrie 2020, 11:30 AM | Educaţie | Știri Arad

    0

    Când privim situația lucrărilor de la viitorul sediu modern al Palatului Copiilor, putem trage rapid o concluzie referioare la prioritățile din această țară. Cumva, mereu se găsesc bani pentru orice, însă când vine vorba de educație, banii curg cu țârâita. 

    Noul sediu al Palatului Copiilor, de pe strada Miron Costin, trebuia să primească micuții dornici de noi abilități în anul 2013. Au trecut ȘAPTE ani însă, iar între timp în Arad s-au derulat o sumedenie de alte lucruri, mereu mai importante. De această dată însă nu arătăm cu degetul, așa cum bine ne-am obișnuit, către Primărie, întrucât proiectul trebuia realizat pe banii Ministerului Educației. Însă putem foarte bine să arătăm cu degetul toți oamenii din oraș care fac, atât de des, călătorii în interes de serviciu pe la porțile Guvernului. Sau poate, mai ales, putem arăta cu degetul Inspectoratul Școlar care, culmea, a reușit să-și finalizeze un nou sediu, pus la punct, cu birouri somptuoase, a căror lucrări au început deodată cu cele ale Palatului. Între timp, elevii au învățat să joace teatru, să cânte la chitară, să picteze sau să opereze calculatorul în degradata clădire de pe Bulevardul Revoluției pentru care se plătește chirie, la ora actuală imobilul istoric fiind retrocedat.

    Dacă anii anteriori au fost dificili pentru educație, ne putem imagina cât de dificil a fost acest 2020 al Pandemiei. Pe lângă faptul că banii au venit cum au venit, acum ei au trebuit să fie trimiși în alte părți, pe toate cele necesare educației online sau în condiții de maximă siguranță din sălile de clasă, astfel că niște ore opționale, în timpul liber al elevilor, au părut de-a dreptul neesențiale.

    Am solicitat Inspectoratului Școlar Județean informații cu privire la bugetul pe care l-a acordat Ministerul Educației în acest an fatidic, 2020, și am aflat că este vorba de 3.000.000 lei. Reprezentanții IȘJ Arad ne-au specificat că această sumă nu acoperă finalizarea lucrărilor, ci se estimează că ar mai fi necesari încă 9.247.000 lei pentru ca lucrările să poată fi duse la bun sfârșit, la ora actuală procentul de realizare a investiției fiind de 69%. Rețineți, asta după 7 ani de când construcția trebuia să fie inaugurată!

    Proiectul a fost elaborat de Princer SA din București, aprobat prin O.M. 4886/2008 și actualizat prin O.M. 4101/2016. Dacă la începutul lucrărilor, valoarea investiției era calculată la 29.483.000 lei, pe an ce trece ea a crescut, iar acum se estimează că totalul se va ridica la 38.730.000 lei. Executantul lucrărilor este Tehnodomus.

    „Precizăm faptul că suma de 9.247.000 lei este necesară pentru lucrări arhitectură, instalații încălzire centrală, instalații alimentare baterii, instalații climatizare cercuri + spații administrative, instalații climatizare sală festivități, instalații electrice, instalații electrice desfumare turn scenă + sală, instalații sanitare, instalații hidranți interiori, instalații Sprinklere, canalizare pluvială interioară, instalații colectare condens, rețea voce-date, rețea avertizare incendiu, rețea proiecție și sonorizare, rețea semnalizare efracție, rețea supraveghere video, rețea control acces, terasamente drum, suprastructură drum, rețele electrice exterioare, rețele exterioare apă-canal, rețele termice exterioare, utilaje și echipamente.

    Pe lângă lucrările menționate mai sus, suma necesară finalizării cuprinde și actualizările manoperei conform OUG 114/2018, coeficientul de indexare dat de Institutul Național de Statistică pentru materiale, utilaje și dotări, respectiv TVA aferentă”, ne-au mai spus reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Arad.

    Până atunci… chirie zdravănă pentru un sediu dintr-o clădire retrocedată și degradată

    Sediul de pe Bulevardul Revoluției, nr. 69, în care a funcționat zeci de ani Palatul Copiilor (în comunism numit Palatul Pionierilor), a fost retrocedat în 2004 unui cetățean italian și, astfel, instituția a ajuns să fie nevoită să plătească chirie, fiind singurul Palat al Copiilor din țară într-o astfel de situație. Tocmai pentru a evita acest lucru, s-au pornit în 2011 lucrările pentru un nou sediu. Însă de atunci, în timp ce se tot construia cu țârâita, conducerea Palatului a fost nevoită să plătească anual chirie și una deloc neglijabilă. Anul trecut, s-a aflat chiar în pragul evacuării, întrucât Ministerul Educației nu alocase nici măcar suma necesară plății acestei chirii.

    Din informațiile pe care le-am obținut de la IȘJ Arad, proprietarul încheie anual sau chiar lunar acte adiționale de prelungire a contractului de închiriere, chiria ridicându-se la 10.354 lei pe lună, adică circa 2100 euro pe lună. Așadar, rezultă cheltuieli anuale de 25.200 euro pe chirie. Până când se va plăti această chirie? Nimeni nu a reușit să ne dea un termen exact…


    A avea un sediu nou, modern, dotat cu toate cele necesare dezvoltării laturii creative a unui copil este esențial, din toate punctele de vedere. Ce păcat că mulți vor fi deja adolescenți, poate chiar angajați la primul lor loc de muncă, până când acest nou sediu va și fi dat în folosință. Dar să fim optimiști, măcar copiii lor vor avea o altă șansă…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.