Copil și Ungur au schimbat mingi cu copiii din Arad!
Tenismenii Marius Copil și Adrian Ungur, finaliștii ediției trecute de la BRD Arad Challenger, au schimbat câteva mingi cu zeci de copii care visează, acum,…
Tenismenii Marius Copil și Adrian Ungur, finaliștii ediției trecute de la BRD Arad Challenger, au schimbat câteva mingi cu zeci de copii care visează, acum,…
Pauza dintre meciurile de la turneul semifinal de juniori a fost dedicată decernării titlului de campioni ai Ligii a 4-a arădene celor de la UTA…
În timp ce se disputau meciurile din turneul de calificare pentru turneul BRD Arad Challenger, jucătorii români, unii dintre ei, au încins o miuță pe…
BRD Arad Challenger și-a stabilit calificații pe tabloul principal al turneului. Printre stropii de ploaie, printre minute de așteptare, patru dintre jucătorii care au jucat…
BRD Arad Challenger s-a reluat în această după amiază cu ultimele patru meciuri din calificări. La ora 13 au intrat pe teren Cuevas și Neis,…
Aradul a avut trei reprezentanți la turneul BRD Arad Challenger. Consacratul Marius Copil este pe lista favoriților turneului, dar din spate se așteaptă să vină…
Cu două zile înainte de startul BRD Arad Challenger s-a tras la sorți tabloul principal al turneului. Printre favoriți se află și arădeanul Marius Copil,…
Drumul Național care leagă Aradul de Deva a mai făcut trei victime în această dimineață. Trei persoane au murit într-un accident care s-a petrecut în…
BRD Arad Challenger, turneul de tenis de câmp care se dispută în această săptămână la Arad, la baza Activ, trebuia să înceapă în această dimineață…
Oficialii AJF Arad au luat decizia ca finala Cupei României, faza județeană, să se dispute pe stadionul din Lipova. Finala opune două dintre echipele cele…
Ploaia a îngreunat oarecum bunul mers al ultimei ediții a Cupei Aradului la Ciclism, ediție care a avut loc toată după amiaza zilei de ieri….
Șoimii Pâncota au promovat, matematic, în liga a doua după victoria din această seară, scor 2-0, cu Național Sebiș. Ambele goluri ale „șoimilor” antrenați de…
Niciodată nu a trăit fotbalul arădean o mai mare rușine. Marțian nu a avut bani să plătească două baremuri de arbitraj și asta a făcut ca federația să nu programeze echipa pentru meciul cu Olimpia de mâine dimineață. Cum UTA nu a fost programată nici la Motru, urmează automat excluderea din campionat care va fi oficializată cel târziu joia viitoare!
Simona Halep este favorita numărul 1 la Roland Garros, după ce poloneza Agnieszka Radwanska a fost eliminată în turul II al competiţiei de croata Ajla…
Dispariția lui Abel Apostol a lăsat un mare gol în sufletele celor care l-au cunoscut, în familia acestuia mai ales, dar și în ceea ce…
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros după victoria împotriva tenismenei Heather Watson. Jucătoarea română de tenis Simona…
Un echipaj al ISU Arad a fost chemat în această seară să caute un bărbat, posibil înecat, în canalul de irigaţii din zona Mănăstiri din…
Comitetul Executiv al FRF a luat unele decizii foarte importante în ședința de astăzi. Pe lângă ceea ce scriam în articolul anterior, referitor la barajul…
Comitetul Executiv al FRF s-a întrunit astăzi, 29 mai, la Casa Fotbalului, și a hotărât formula de disputare a barajelor pentru promovarea în Liga a…
După ce Octavian Morariu s-a retras din fruntea COSR, pentru noul mandat, valabil doi ani, și-au înscris candidatura trei personalități din lumea sportului, Elisabeta Lipă,…
Caz incredibil la punctul de frontieră Nădlac. Un infractor român, pe nume Filimon Gheorghiță, în vârstă de 38 de ani, a trecut în forță granița,…
Ceea ce credeam că ar putea fi un derby a fost doar un antrenament cu public pentru Poli. Juniorii C ai cluburilor UTA și Poli…
Juniorii C ai clubului UTA Bătrâna Doamnă au disputat aseară, în deschiderea meciului de seniori, meciul tur al barajului de calificare la turneul zonal. Adversară…
Final de poveste? Așa se pare… Buzunarele goale ale lui Marțian au dus clubul arădean FC UTA la falimentul total. Echipa nu a fost programată…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a anunțat joi intenția de a interzice purtarea niqab-ului – vălul care acoperă complet fața, lăsând vizibili doar ochii – în...
Tarifele vamale majorate la 50%, impuse de SUA pentru importurile de oțel și aluminiu, au intrat în vigoare în această dimineață, în ceea ce este...
În Franța, utilizatorii nu vor mai avea acces la filmele pentru adulți pe trei platforme celebre: PornHub, YouPorn și RedTube. Compania mamă, Aylo, se opune...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
În perioada 6-15 iunie 2025, Festivalul Internațional de Film Très Court revine pentru a 27-a ediție, una intensă și incluzivă, în 9 orașe. La Arad,...
Din 6 iunie, cinematografele românești vor găzdui proiecțiile filmului „Muzica Apusenilor”, un documentar de lung metraj liric cu un puternic mesaj ecologic. La Arad, va...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
Ca printr-un miracol, bustul rabinului Aaron Chorin a revenit din nou acasă, după o înstrăinare de trei decenii, iar comunitatea evreiască din Arad a cinstit...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă
DNA sa verifice exploatarile ilegale de agregate minerale in arie protejata efectuate in perioada 18.03.2025 si 16.04.2025 in zona 3 Insule, de catre Tehnodomus. Aproximativ 23.000 mc de agregate minerale exploatate fara documente legale. (...)