Salvați de Federație! Din seria echipei FC UTA nu retrogradează nimeni!

    de Lucian Dănilă | 29 mai 2014, 4:27 PM | Sport

    1

    Comitetul Executiv al FRF a luat unele decizii foarte importante în ședința de astăzi. Pe lângă ceea ce scriam în articolul anterior, referitor la barajul pentru promovare în Liga a 3-a, care se va desfășura între două echipe – nu între trei, cum era stabilit inițial -, s-au mai luat și alte decizii care vizează și FC UTA, echipa lui Marțian și Catanzariti.

    „Azi s-au luat câteva decizii importante în Comitetul Executiv al FRF. Principala măsură votată a fost adoptarea în mod oficial a sistemului cu 14 echipe şi play-off/play-out, care va fi valabil din sezonul 2015-2016.

    Alte 3 decizii importante ale Comitetului Executiv:

    – În meciurile din Cupa României, toate echipele din eşaloanele inferioare vor juca pe teren propriu împotriva formaţiilor din Liga 1

    – Din sezonul viitor, echipele participante în Liga a 2-a trebuie aibă în teren pe toată durata jocului cîte un jucător U19, unul U21 şi unul U23, iar aceştia să fie formaţi minim doi ani la nivel naţional

    – Varianta ca Supercupa să se joace între cîştigătoarea Cupei Ligii şi a Cupei României a fost respinsă

    – Liga a 2-a, din sezonul viitor, 2014 – 2015 va avea două serii a cîte 14 echipe, fără play-off şi play-out.

    – Liga a 3-a, din sezonul viitor 6 serii a cîte 14 echipe

    – Perioada de mercato, 2014-2015: perioada de vară, între 17 iunie şi 8 septembrie 2014; perioada de iarnă, între 27 ianuarie şi 23 februarie 2015

    – Perioada de mercato, 2015-2016: perioada de vară, între 16 iunie şi 7 septembrie 2015; perioada de iarnă, între 26 ianuarie şi 22 februarie 2016”, scrie GSP.

    FC UTA rămâne în Liga a 2-a dacă nu va fi exclusă!

    Soarta echipei arădene FC UTA depinde însă și de jocul de sâmbătă. Oficialii arădeni trebuie să plătească minimum trei baremuri de arbitraj din cinci, cât e datoria, pentru ca echipa să fie programată pentru meciul cu Olimpia. Datoria se ridică la 21.000 de lei, bani de care conducătorii arădeni nu au dispus înainte de meciul cu Motru și astfel jocul a fost pierdut la „masa verde”, scor 0-3. O a doua neprogramare ar aduce cu sine excluderea din campionat și automat retrogradarea, iar echipa ar putea juca și în sezonul viitor în Liga a 2-a doar la invitația Federației, în cazul în care nu vor fi destule participante.

    Așa cum se vede mai sus, campionatul viitor va avea 14 echipe, fără sistem play-off sau play-out. Decizia Comitetului Executiv va fi supusă votului Adunării Generale a FRF care va avea loc în luna iunie.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.