Preotul Bupte, accidentat grav după ce a căzut de pe scară chiar în Biserica Micălaca II!
Preotul Mircea Bupte s-a accidentat grav după ce a căzut de pe o scară pe care a urcat în interiorul Bisericii Micălaca II, acolo unde…
Preotul Mircea Bupte s-a accidentat grav după ce a căzut de pe o scară pe care a urcat în interiorul Bisericii Micălaca II, acolo unde…
E trist când mergi la înmormântarea unui prieten. Te răscolesc toate gândurile, amintirile se comprimă și în tristețea care te cuprinde parcă retrăiești momentele cu…
După ce fostul primar al Șiculei a fost condamnat cu suspendare pentru fapte de corupție, în locul său a ajuns Duțu Căprar. În urmă cu…
Locuitorii satului Horia se arată nemulțumiți de condițiile de trafic pe carosabilul plin de gropi pe drumul județean 709 (care străbate localitatea), din cauza cărora…
Comunicat. În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea…
Aradul este gazda unui eveniment extrem de important care se desfăşoară la Palatul Administrativ în perioada 20-22 martie. Consiliul Judeţean, în parteneriat cu Primăria Municipiului…
Ziarista Eugenia Crainic își va lansa romanul inspirat din crima comisă în urmă cu nouă ani de către o studentă de la Facultatea de Medicină…
Simularea Examenului Național de Bacalaureat 2018 – proba scrisă Limba și literatura română s-a desfășurat în 41 centre, anunță Inspectoratul Școlar Județean Arad. Din totalul de 2951…
Comunicat. Primăria Orașului Lipova, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Lipova, a demarat proiectul „Consolidare, restaurare, conservare biserică, amenajare incintă, restaurare și consolidare împrejmuire, realizare…
Prezentatorul şi realizatorul de radio şi televiziune Andrei Gheorghe a murit la 56 de ani, anunță Digi24. El a fost găsit mort în propria locuinţă. Poliţiştii…
Harsányi Attila, laureat deja cu peste treizeci de premii alături de Teatrul de Cameră Arad / Aradi Kamaraszínház, este primul actor care a primit cea…
La startul cursei electorale sunt aliniaţi opt candidaţi: Vladimir Putin (independent), Vladimir Jirinovski (Partidul Liberal Democrat), Pavel Grudinin (Partidul Comunist), Grigori Iavlinski (Iabloko), Boris Titov…
Acrobatul Yann Arnaud, în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut în timpul unui spectacol la Tampa Bay, statul Florida, informează…
Un lucru care pare să scape de sub control, dacă nu a și scăpat deja, este violența între copiii adolescentini care ajunge să fie filmată…
Elevii claselor a XII-a din Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad au demonstrat în fața juriului și a publicului că Aradul nu duce lipsă de…
Nu ne-am fi imaginat, mai ales la startul acestui campionat, că UTA va juca un meci „de șase puncte” tocmai la Balotești, un meci care…
La finalul primei săptămâni de înscriere în învăţământul primar, potrivit datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Arad, cele mai solicitate unităţi de învăţământ sunt Colegiul…
Zilele acestea, mai mulți arădeni s-au plâns că au găsit geamul de la mașină spart, iar obiectele lăsate în aceasta, furate. A existat suspiciunea că…
Razele soarelui băteau foarte tare din față, în această dimineață, chiar când să ajung în parcarea din fața școlii din Sânnicolau Mic. Era un obicei…
Oana Neț, o educatoare de 39 de ani din Timişoara, a şocat o comunitate întreagă după ce şi-a ucis fiica de 4 ani, căreia i-a…
În această dimineaţă, poliţiştii din Alba efectuează 35 de percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 1.400.000 de lei, prin…
Directorul CTP Arad, Claudiu Godja, este încrezător că în anii următori va putea achiziționa mai multe tramvaie nou-nouțe. De asemenea, se vrea modernizarea tuturor stațiilor de…
Au apărut numeroase plângeri, de-a lungul timpului, despre modul în care se reabilitează blocurile din Arad, iar astăzi ne-a fost dat să ne „lovim” de…
Să începem cu ciripitul cel mai proaspăt, cel al lui Mihai Fifor, omul doamnelor coafate și fardate ca la nuntă din PSD-ul alexandrin, ajuns de…

Medicamentul Colebil nu mai poate fi comercializat temporar în farmaciile din România, după ce Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR)...
Construcția celui mai mare spital oncologic din vestul țării, la Timișoara, intră oficial în linie dreaptă, după semnarea contractului de finanțare la nivelul Guvernului României....
Înainte de toate, sunt un coach (vezi AICI) care a ajutat nenumărate persoane din categoria populației generale să scape de kilogramele nedorite și să dobândească...

Când eram la liceu îmi luam porția de țigări cu un leu. Era Carpați fără filtru, de Timișoara, preambalat de vânzătoarea de la tutungeria din...
Chiar dacă Turnul de Apă din Arad nu are prea multă treabă cu cel din Timișoara, mai precis cu cel din cartierul Iosefin de acolo,...
N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Senatul României a adoptat Strategia Națională pentru Biodiversitate 2026–2030 și Planul Național de Acțiune, documente esențiale pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR, de care depinde...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică votul dat de AUR împotriva programului SAFE, prin care România poate investi miliarde de euro în înzestrarea Armatei și în...
Tocmai s-a încheiat ședința Comisiei pentru Sănătate a Camerei Deputaților, ședință în care, alături de colegii mei, am votat pentru amendamentul PSD privind deblocarea angajărilor...

Proiectul de aproape 70 de milioane de lei pentru amenajarea parcului din zona Aurel Vlaicu scoate la iveală o situație care, la prima vedere, pare...
Context: În mediul online s-a iscat, în ultimele zile, o dezbatere legată de Turnul de Apă din Arad (care nu mai este deschis vizitatorilor), după ce...
Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...

Italia traversează unul dintre cele mai severe episoade de caniculă din ultimii ani. Joi, toate cele 27 de mari orașe monitorizate de Ministerul Sănătății vor...
La doar câteva zile după afluxul fără precedent de migranți în enclava spaniolă Ceuta, autoritățile de la Madrid spun că aproape toți cei care au...
Un nou val de atacuri aeriene lansate de Rusia în cursul nopții a zguduit Kievul și localitățile din jur, lăsând în urmă cel puțin 17...

Waze – aplicație deținută de Google – accelerează implementarea unei funcții mult așteptate: afișarea semafoarelor direct pe hartă, oferind șoferilor un plus de vizibilitate atunci...
Ford Motor se confruntă cu o nouă problemă de siguranță în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat un risc major de incendiu la...
Industria auto din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Sectorul pierde, în medie, aproximativ 1.200 de angajați pe lună, iar...

Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...
Modelul avansat de inteligență artificială Claude Mythos Preview, dezvoltat de Anthropic, a reușit să descopere slăbiciuni matematice în algoritmii criptografici care stau la baza securității...
Mai multe companii listate la bursă, specializate până recent în cryptomonede, renunță la modelul de business bazat pe acumularea de Bitcoin și se reorientează către...

Lipova găzduiește în weekend Festivalul de Film „Ioan Slavici pe marele Ecran – cultură tradițională în literatură și film”, un eveniment dedicat valorificării operei marelui...
Filmul documentar „Dincolo de fațadă. Lajos Szántay şi Secessionul arădean“, care reconstituie viața şi opera arhitectului care a proiectat cele mai importante clădiri ale orașului,...
Entuziasmul cinefililor bucureșteni pentru „Odiseea”, noul film epic al lui Christopher Nolan, a fost serios zdruncinat vineri, după ce proiectorul sălii IMAX de la Cinema...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Benjamin Clementine, Dragonflies, Emma Ruth...
Compozitorul arădean de muzică electronică mutat la Viena, Those Black Wires, a lansat recent un nou album, „After Dark”, care poate fi ascultat aici, iar...
Joi, 13 august, începând cu ora 20:00, KF va găzdui un nou eveniment dedicat iubitorilor de hip-hop. Sub numele generic ARAP, concertul va reuni pe...

Universul Marvel se pregătește pentru o nouă etapă spectaculoasă, după ce studioul a dezvăluit la Comic‑Con San Diego că Ryan Gosling va interpreta celebrul anti‑erou...
Marvel a lansat luni seara primul trailer complet pentru „Avengers: Doomsday”, un material exploziv în care X‑Men și Captain America apar alături de restul supereroilor...
Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Uneori, viața îți schimbă terenul de joc, dar nu și dorința de a ajunge în vârf. În urmă cu zece ani ridica deasupra capului Cupa...
După luni de speculații și confirmări discrete, actrița Zendaya și actorul Tom Holland (cunoscuți pentru rolurile din „Spider-Man” și „The Odyssey”) se pregătesc să marcheze...
Vivienne Marcheline Jolie‑Pitt (18 ani), fiica lui Brad Pitt și Angelina Jolie, a depus o petiție la Tribunalul Superior din Los Angeles pentru a elimina...

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au efectuat, în data de 5 august, sub coordonarea procurorului de...
În contextul avertizării meteorologice de Cod Roșu emisă pentru ziua de 4 august, pe toate sectoarele de drumuri naționale, județene și autostrăzi din județul Arad...
În contextul avertizării meteorologice de cod roșu, luni, 3 august, au fost instituite restricții de circulație pentru vehiculele cu masa maximă autorizată de peste 7,5...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)