Zâmbetul nostru cel de toată jena lor: Doamna Justiția, cu năframa pe ochi și-un geam spart la palat

    de Davide T@Goliath | 6 iulie 2018, 9:05 AM | Pamflet | Recomandările editorilor

    10

    E fain să fii ziarist. Uneori. Adică, atunci când cei criticați nu te înjură sau nu te amenință puternicii zilei vizați. În rest, chiar e fain. Te citesc rudele apropiate și interesate, te analizează prietenii, te abordează vecinii din bloc… După profundul dialog de început: salut vecine – salut – ce mai faci?, nu te-am văzut demult – bine, mersi, cu lucrul – ah, tocmai voiam să-ți spun… și începe să-ți spună ce are în minte de cine mai știe câtă vreme. Iată, deci, cam ce informații poți primi, ca ziarist, la market.

    Oare câți polițiști au auzit de teoria geamului spart? Sau, câți polițiști locali, procurori, judecători… ? Dar despre posibilele aplicații practice ale acestei teorii, or fi auzit? Eu înclin să cred că nu au auzit, iar dacă, totuși, au auzit câte ceva, fie le-au țiuit urechile și n-au înțeles nimic, fie li s-a părut că este o Cantata profana rătăcită într-un concert de manele, of!, inima mea, mânca-ți-aș (mă rog, „mâncațaș”, pentru iubitorii genului). Dacă expunerea publică a chinurilor prin care trec „minunii”, „salamii” ori „vijeliii” nu se numesc concerte, rog să fiu iertat…

    Revenind la „cantatele” noastre, teoria geamului spart, elaborată, în 1982, de doi criminaliști/psihologi americani – dacă vă spun că se numesc James Quinn Wilson și George L. Kelling, vă încarc inutil memoria – spune, pe scurt, că simptomele micii infracționalități (low-level crime) și a dezordinii (de exemplu, un geam spart) creează un mediu care încurajează comiterea mai multor infracțiuni (crimes), inclusiv infracțiuni grave. Tot ei spuneau, ca exemplu, că dacă o clădire are un geam spart care nu este înlocuit, în scurt timp tot mai multe geamuri vor fi sparte, până când clădirea va fi complet vandalizată (făcută praf, mâncațaș). Păi, cum altfel? Dacă pe nimeni nu interesează un geam spart, de ce ar fi interesați de două sau șapte geamuri sparte? Iar daca pe nimeni nu interesează geamurile sparte, înseamnă că acea clădire este a nimănui sau a cuiva căruia nu-i pasă de ea, de ce ne-ar păsa nouă? Așa că, hai să ne distrăm „fără număr, fără număr”… Iar de mica manea nevinovată (ce mare lucru, încă un geam spart?), la o crimă în toată regula, nu mai este decât un pas. Un exemplu în acest sens ne vine tot de la americani, că ei pe toate le au. Prin anii ‘80 aveau, bunăoară, înțelegere nespus de mare față de cerșetorii de tot felul (cam cum este pe la noi, acum!), de la cei care spală parbrize pe la semafoare (doar nu credeați că este o invenție românească!), la cei din metrou sau de pe străzi. Nimeni nu le avea baiul (cam cum este pe la noi, acum!) pentru că, nu-i așa?, noi ne ocupăm cu chestiuni serioase, nu cu niște amărâți de cerșetori. Ei, pe acest fond de „un geam spart”, în 1984, patru adolescenți minori au urcat într-un vagon al metroului new yorkez, iar unul dintre ei i-a spus scurt unui călător: „dă-mi cinci dolari”. Călătorul cu pricina, calm a băgat mâna în buzunarul hainei de unde a scos un pistol și i-a împușcat mortal pe toți cei patru tineri. Apoi, oarecum firesc pentru America acelor ani, a fost achitat de acuzațiile de atac și tentativă de omor (cam cum se întâmplă pe la noi, acum…). Între timp însă, americanii au produs niște oameni cu minte și scaun la cap, cum se spune, care au rezolvat problema, acționând exact așa cum trebuie: au eradicat micile delicte și astfel a scăzut numărul și amploarea celor mari (nu mai insist pentru că între timp probabil cei interesați au aflat de pe Google ce minuni a făcut Rudolph Giuliani, ca primar de New York, în lupta sa cu infracționalitatea).

    Da, oameni buni, indiferența atrage indiferență, mizeria, mizerie, corupția, corupție iar prostia le atrage pe toate.

    (…)

    Cele trei puncte dintre paranteze înseamnă mai bine de patru ore de frământări, pe care le-am încheiat cu o decizie nu tocmai ușoară. Mă tot întrebam cum să critic eu Justiția, tocmai acum când politicul o calcă în picioare? Decizia după cele patru ore este aceea de a spune adevărul, chiar dacă va durea.

    De prea mulți ani, din păcate, Justiția s-a închis într-un „glob de cristal” și s-a rupt de societate. Nu discut motivele, cel puțin nu acum, doar constat. Da, știu, separația puterilor în stat, dar cu societatea ce a avut și ce are, de s-a separat și de ea. Practic, s-a separat (rupt complet) de noi, de cetățeni care nu suntem „putere în stat”. Deși, reamintim doamnei Justiția că noi, cetățenii ne-justițiabili (adică, ne-penali, of, inima mea!), am apărat-o, așa cum am putut, împotriva celorlalte puteri în stat (ai, ai, ai, #rezist…). Și-atunci, de ce nu ne apărați și dumneavoastră pe noi? Cum spuneți? Ne apărați? Păi, să vedem…

    Mai mulți șoferi au fost amendați pentru că au parcat, lângă Piața Mică, la câțiva metri de intersecție și trecerea de pietoni. Au contestat și au câștigat pentru că o doamnă judecător (scrie în sentință!) a considerat că din fotografii nu rezultă cu certitudine că mașinile au fost parcate la o distanță mai mică de 50 de metri de intersecție (de unde o fi scos cei 50 de metri, numai dânsa știe, dar asta e altă poveste). Deci, după expertiza doamnei Justiția, polițistul ar fi trebuit să întindă ruleta, să facă fotografii de ansamblu și de detaliu cu banda din trusa criminalistică, eventual să ceară un plan topografic și poziționarea GPS a mașinii. Toate astea, evident, la oră de maximă audiență în piață și înainte de a aplica amenda. Alt exemplu: o persoană a fost amendată pentru că a hrănit și adăpostit, în fața casei, câini vagabonzi, la 100 de metri de o grădiniță, iar unul dintre acești câini a mușcat un cetățean. Doamna Justiția a anulat procesul verbal de amendă pentru că, zice în sentință, amendatul nu era proprietarul câinilor pe care îi adăpostea și hrănea, și oricum, prevederea din actul normativ privitoare la lăsarea în libertate a animalelor de orice fel, este la capitolul protecția mediului. Deci, să fie clar: mușcătura de câine nu intră la capitolul protecția mediului!

    Vreți alte exemple? Sunt cu zecile, cu sutele chiar, exemple de judecată oferite de judecători mai tineri sau mai puțin tineri, mai pricepuți sau, habar nu am, poate toți sunt la fel de pricepuți, oricum, exemple de judecată ciudat de strâmbă a unor fapte aparent minore. Exemple în care se vede de la o poștă că sunt judecați oameni, nu fapte, exemple în care „circumstanțele personale” sunt mai importante decât faptele comise. Circumstanțe personale fiind considerate în principal sărăcia („am pensie mică, maică, iar amenda este așa de mare”) dar și lipsa unui avertisment prealabil! Păi, de ce avertisment? Adică, șoferul nu știe că nu are voie să parcheze unde îl taie capul? Trebuie avertizat înainte?

    Mă întreb, iarăși, de ce nu vrea Justiția să ajute la asanarea societății? Nu vreau să cred că judecătorii nu cunosc importanța delictelor mărunte. Și-atunci, de ce îi sprijină pe cei care comit contravenții așa-zis mărunte? Ca să-i încurajeze să comită altele, chiar mai mari! Și ca să-i potolească pe polițiști (care nu sunt nici ei uși de biserică, e drept, dar când văd că munca lor este anulată dintr-un condei, parcă au motiv să o lase mai moale, nu?). Este singura explicație pe care o accept acum când vecinul nu mă mai bate la cap și toate jurnalele de știri vorbesc numai despre atacul politicului asupra Justiției. Altfel, ar trebui să îmi pun întrebări privind calitatea profesională a judecătorilor iar asta nu vreau să cred că se poate pune în discuție.

    Stimată doamnă Justiție, știți ce se vede de afară prin ochiul de geam spart al globului de cristal în care v-ați închis? Păi, nu știți, că nu prea vă interesează un gemuleț spart din ditamai palatul de cristal… dar vă spun eu: se vede un fel de sictir care seamănă al dracu’ de mult cu cel al politicienilor ajunși la putere. Se vede un sictir bazat pe „ce zicem noi este sfânt” și „pentru că putem”. Putem să întoarcem o faptă evidentă, pe motiv de procedură sau de semantică. Separația puterilor în stat, dacă bine a înțeles vecinul meu acest principiu, a fost inventat pentru ca puterile în cauză să poată lucra liber pentru binele oamenilor lipsiți de putere, nu ca să poată puterile alea să arate lumii ce pot. Sau ce vor. Așa cum face puterea aia de-i zice domnul Parlament sau, generic, nenea Politic. De la nenea ăsta nu mai așteptăm nimic bun, pentru că, vorba aia, n-ai cu cine, mă. Dar de la dvs., doamnă, avem pretenții! Sunteți o doamnă, cu educație și putere, nu o țață oarecare, cu năframa pe ochi și mâinile-n șolduri. Păi, vreți să vi se spună nană Justiție?

    Așa că, draga noastră dragă doamnă Justiție, vă rugăm frumos scoate-ți-vă baticul ăla de pe ochi. Sau faceți-i două găurele, ca să fie ca a lui Zorro – justițiarul. Oricum ar fi, uitați-vă în jur. Sunt prea multe pietre pentru geamurile noastre, și-s tot mai mari. Și să mai știți că și noi suntem săraci, nu doar contravenienții, sărut mâna!

    P.S. Dacă ați reușit să ajungeți până aici, vă mulțumesc și drept recompensă vă spun că voi mai vorbi despre geamurile astea sparte. Ar fi greșit să dăm vina doar pe doamna Justiția pentru mizeria socială pe care o trăim. O vină, cel puțin la fel de mare o poartă în spinare și doamna Administrația, cu doamna Poliția, plus vreo câțiva domni cu gulere albe murdare. Le vine rândul la toate și toți, dar dacă începeam cu primarul, de exemplu, restul parcă nici nu ar mai fi contat…

    Sursa foto: Freakingnews.com

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dragă autor, ești un mare „comunist” ordinar!!!
      Cum îți permiți să ataci d-na Justiția, handicapata, care este „Oarbă”???
      Ești omul lui Dragnea! Jos Ciuma Roșie!!!

      Nu mă justific, dar trebuie să subliniez, că mai sus, a fost o încercare de glumă. (bășcălie, haz de necaz, mișto …etc)
      Sunt nevoit la această, mică rectificare, doar pentru a le tăia banana ălora ce cu atât de mare aplomb și „seriozitate”, începând cu „măh comunistule” combat opinii similare.

      Muțumesc pentru un articol cu „degetul adânc în rană”! 🙂

      0 voturi
      +1
      -1
      • Au salarii pentru că au făcut o școală. Pe tine cine te-a oprit? Tu când mergeai sa molfăi savarine ăștia învățau…iar acum după o viață de căcat într-o uzină de doi lei îți dai seama că ești nedreptățit! Mi se rupe sufletul nu alta…de asta plângeți voi după vremurile apuse? Frustrările va îneacă?

        --1 voturi
        +1
        -1
    2. Justiția ar trebui să fie un robot care funcționează după un program prestabilit (constituția, legile), iar indivizii care o înfăptuiesc ar trebui să dea soluții în cazuri apriori cunoscute (cuprinse în coduri). Că nu se întâmplă așa, este aspectul pur uman, pur social și pur interesat pe care îl știm cu toții. Aici intervin fel de fel de influențe: calitatea morală și profesională a celor din justiție, încărcarea lor cu cauze și dosare, influența politicului, a economicului, a șefilor ierarhici, teama de represalii din partea părților în proces, șamd, șamd. Aceste aspecte vor fi mereu mult mai importante decât probele și adevărul, oricâți bani li s-ar da ca salarii, oricâte privilegii ar avea, S-a ajuns la o pervertire totală a Justiției în România și nu ne mai putem aștepta la nimic corect de la această instituție.

      0 voturi
      +1
      -1
    3. … vad ca autorul nu prea intelege nimic. Vad ca in schimb isi da cu parerea.
      Referirea la teoria geamului spart este o noutate pentru jurnalist si nu pentru ceea ce se cheama criminologie.
      Pe de alta parte exista, de cateva mii de ani, instituii juridice, universal recunoscute ca fiind valabile, pe care jurnalistii nu le cunosc, desi ar putea si ar trebui sa-si rezerve timp, dipsonibilitate si seriozitate, sa aiba niste lecturi in domeniu.
      Ex: speta cu masina parcata in piata. Sarcina probei revine celui care face o afirmatie si nu celui care trebuie sa se apere ”probatio incubit qui dicit non qui negat” – se poate vedea vechimea si preocuparea inca din perioada de evolutie a dreptului roman. Pe de alta parte un alt principiu zice ca nimic din ce nu poate fi probat nu exista ”nullum essere que non probandi”. Alta institutie spune ca nimeni nu poate fi sanctionat fara sa existe prevazuta o interdictie si sanctiunea aferenta ”nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”. In aceasta ordine de idei as spune ca atata timp cat autoritatile nu pot sa faca o poza din care sa rezulte !!fara nicio indoiala!!!! ca o persoana a parcat neregulamentar, niciun judecator, ma refer la aceia care tin cu ideea de justitie si nu sunt doar niste portarei ai altor institutii a statului, nu trebuie sa dea hotarari de condamnare.
      Nici speta cu cainii nu este un exemplu bun. Codul civil spune ca proprietarul este raspunzator de prejudiciile aduse de animalele care se afla in paza sau in raspunderea sa. Daca o baba da de mancare la un caine nu inseamna ca are responsabilitati in ceea ce priveste animalele hranite. Daca o face regulat se poate interpreta ca ea intelege sa se comporte ca un proprietar si sa i se atribuie responsabilitatile ce deriva din paza bunului/animalului (sistemul este mai complex si face diferenta intre paza materiala si paza juridica – sunt absolut sigur ca jurnalistul nu stie nimic din toate aspectele astea … dar isi da cu parerea).
      … cam genul asta de justitiari compun, chiar si cu buna-credinta, grupurile de rezistenti care lupta, cred ei, pentru justitie si nu impotriva ei.
      Pe de alta parte este adevarat ca justitia este praf si pulbere, ca membri care compun puterea judecatoreasca, nu reprezinta o putere a statului (separatia puterilor implica atat independenta cat si notiunea de control reciproc) deoarece lipseste controlul societatii si ideea ca independenta judecatorilor nu este absoluta ea trebuind sa fie limitata la scopul ei de deservire a actului justitie asa cum este el definit de legislatie (adica de parlamant care este la randul lui doar o mizerie). Nici in domeniul asta al functionarii institutiilor si statului, nu cred ca are auorul vre-o idee coerenta … dar isi da cu parerea.

      0 voturi
      +1
      -1
    4. @zero barat – Asa-i, autorul nu prea intelege nimic, dar isi da cu parerea. Ma refer, acum si aici, la autorul comentariului. Care autor, iata, isi da cu parerea, fara sa citeasca atent articolul – nu vreau sa ma refer la capacitatea sa de intelegere, asa cum face dumnealui cu o suspecta lejeritate. Asadar:
      1. Unde o fi gasit zero barat, in articol, vreo critica privind necunoasterea teoriei geamurilor sparte de criminologi. De altfel, nici nu am vorbit despre ei și cu atit mai putin despre momentul cunoasterii teoriei cu pricina sau despre profesorul Ursa. De unde o fi scos ideea ca teoria geamurilor sparte este o noutate pentru mine, habar nu am. Oricum, apreciez ca are imaginatie. Ar putea scrie carti politiste…
      2. Da, sarcina probei revine celui care face o afirmatie, mai putin in dreptul contraventional romanesc, nu-i asa, zero barat? A, se recurge la dreptul comunitar, in care contraventionalul face parte din dreptul penal? Asa-i. Iar de aici ajungem la legiuitor si la…sarcina probei (i-as fi recunoscator lui zero barat daca ar proba afirmatia „instituii juridice, universal recunoscute ca fiind valabile, pe care jurnalistii nu le cunosc, desi ar putea si ar trebui sa-si rezerve timp, dipsonibilitate si seriozitate, sa aiba niste lecturi in domeniu”). Explicatie pentru zero barat despre speta cu masina parcata LINGA piata (nu IN piata): era vorba despre distanta de 50 de metri pina la intersesctie, invocata de complet. Atit, ca doar nu mi-am propus sa fac o analiza a deciziiilor instantelor.
      3 Au existat fotografii doveditoare, dar din ele nu rezulta ca masina era la mai putin de…50 de metri. De aceea am facut o trimitere la rigle (prof.univ. Mircea).
      4. Speta cu cainii este greu de inteles pentru un om hotarit sa ne arata cite expresii latine contine google. Sa-l sfatuiesc sa mai citeasca o data, mai ales partea in care fac referire la protectia mediului?
      5. Nu cred ca Justitia este „praf si pulbere”. Dimpotriva. Chiar daca nu este „putere in stat”, ci autoritate, am convingerea ca Justitia este pe calea cea buna, in primul rind pentru ca a reusit sa iasa din sfera unor influente nefaste. Apoi, sa se perfectioneze profesional, un exemplu ar putea fi chiar faptul ca acum exista complete pentru cauze contraventionale, o subtilitate mult prea grea pentru un zero barat.
      6. Interesanta ideea controlului pe care ar trebui sa-l exercite societatea asupra „puterilor in stat”. Pentru ca tot m-a acuzat ca nu am habar despre functionarea institutiilor statului, folosindu-se de pretiozitati care m-au dat gata (ideea independentei limitate de scop este atit de generoasa incit ar merita o abordare speciala, poate un moment, poate o schita, oricum un banc este prea putin). Si, ca sa vada ca ii sustin ideea, propun sa incepem chiar acum controlul societatii asupra Justitiiei. Pe Facebook… Grea si ideea asta a independentei…

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad