Enola Day: Fără politică și ură despre ură și politică. În fotbal

    de Lajos Notaros | 5 iulie 2018, 10:43 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    3

    (foto: Zimbio)

    Meciul Columbiei cu Anglia a fost ultima picătură în pahar.

    Înainte, în zilele de când a început CM din Rusia, m-am angajat sporadic în polemici, mai mult pe FB, despre echipe, jucători, meciuri.

    Fără înverșunare, în fond, nu există nicio echipă la care să țin cu adevărat (România sau Ungaria), favoritele mele le-am ales pur filozofic și perfect echilibrat pe baza unor judecăți decât sentimente.

    Poate de aceea am fost impresionat de avalanșa de sentimente negative și asociații de politică de doi bani care sufocă pur și simplu Facebook-ul la care am eu acces în legătură cu întrecerea din Rusia.

    Ceea mai generală este ideea de copil răzgâiat și pus pe rele, dar cam limitat mental, după care Putin și-a băgat degetul și aici, aranjează meciuri, avansarea Rusiei în sferturi fiind exclusiv meritul său.

    Ideea este asezonată cu toate prejudecățile naționaliste posibile, aici dominând convingerea de secol XIX după care francezii trebuie să fie albi cu toții, dimineața să cânte Marseilleza și să considere turnul Eiffel a opta minune a lumii.

    Cel mai mult mă deprimă observațiile de genul, uite, un alt danez adevărat, la intrarea pe teren a câte unui jucător de culoare din naționala respectivă.

    Mai este și ideea ultimă și sacrosantă a conspirației mondiale, aplicate în fotbal, idee simplă și la îndemână oricarui individ care crede că gândirea se întâmplă doar atunci când îți numeri banii: lucrurile sunt dinainte aranjate, nu vă faceți iluzii, va căștiga și acum cine trebuie, ce ziceți de o finală Rusia-Brazilia în care rușii pierd la mare luptă prin lovituri de la 11 metri?


    Foto: FootyTool

    Sau, poate, câștigă!

    În toate aceste considerații de la curul broaștei mocnește ura, sentimentul acela inexplicabil, dar foarte liniștitor, în care pentru tot ce ți se întâmplă îi consideri responsabili pe ceilalți, tu nu ești de vină niciodată, tu ești ok, ceilalți sunt proști, țărani, fraieri și țin cu cine nu trebuie.

    Lumea digitalizată a online-ului global a și inventat un termen pentru acest fenomen, de fapt a internaționalizat cuvântul englezesc pentru ură și pentru cei care urăsc oricând, pe oricine și pentru orice: hater.

    Tinerii, omniprezenți pe online, folosesc termenul doar în sens restrâns, referindu-se exclusiv la cei care îsi exhibă frustrările și antipatiile pe site-urile de socializare, imaginându-și cumva, probabil din lipsă de experiență și experiențe, că haterul de pe Facebook în viața de zi cu zi poate fi un tip ok.

    Ei nu realizează încă faptul că avem de a face cu ceva foarte vechi și cumplit de otrăvitor, diferența fiind că pe vremuri, înaintea internetului și a comunicării de masă și în masă, manifestarea urii era oarecum circumscrisă, localizată, nu puteai jigni o lume întreagă printr-o înjuratură bine aleasă.


    Foto: FIFA

    Ura, spre deosebire de cum crede majoritatea dintre noi, nu există ca emoție de bază. De fapt nu este emoție, sentiment, ci un comportament reactiv însușit prin educație pe parcursul socializării îndelungate a rasei umane.

    Emoția, trăirea fundamentală pe care se clădește este frica, aflată probabil la baza psihologiei umane. Însă frica, teama, angoasa reprezintă emoții primare și care prin socializare se multiplică în forme complexe de manifestare, trecând toate prin egoismul caracteristic individului luptând pentru supraviețuire, iar mai nou pentru succes și realizare socială.

    În acest context teama firească de lume, de celălalt, de viitorul necunoscut, este diluată și ascunsă în forme de comportament ideologizate, adică raționalizate prin consens social.

    Între doi oameni nu poate exista ură.

    E nevoie de un al treilea, cel care să-i spună unuia dintre cei doi de ce ar trebui să-l urască pe celălalt. În principiu pentru orice, dar înainte de toate pentru că așa vrea cel de al treilea.


    Foto: Public Radio International

    Fără să intru aici și acum în analiza profundă a metafizicii urii, să observăm pentru cine, pentru care fotbaliști și echipe și pentru ce motive nutrim pe aici, pe la noi, ura la acest campionat mondial de fotbal.

    E greu, dar merită încercat, nu de alta,  măcar pentru faptul că spune mai multe despre noi înșine decât despre obiectul urii noastre.

    La modul general îi urăm pe cei buni, pe cei deosebiti, pe favoriți cu alte cuvinte. Ce bucurie la ieșirea Germaniei din cursă și ce satisfacție la eșecul Argentinei și al lui Messi! Și se duce și Portugalia lui Cristiano Ronaldo!

    Columbia, da! Țară mică, popor latin, cam mafioți, dar de ai noștri!

    Nu contează nimic altceva. Cu atât mai puțin faptul că joacă ca o echipă de penitenciar, provocând, comițând faulturi parșive, jucând teatru mai rău ca urâtul acela de Neymar. Și junior pe deasupra.


    Foto: ProTV

    Fotbalul nici nu ne mai interesează, ceea ce ne interesează este să piardă cel pe care îl urâm, să câștige cel pe care chiar dacă nu îl iubim, acum ținem cu el.

    Exact ca în politică! Și este firesc, cum am văzut, fiindcă ura nu este o emoție primară, ci o construcție ideologică. A tribului, a nației, a religiei, oricum al unui grup care se opune altor grupuri.

    Nu contează ce fac, dacă țin cu ei, sunt cei mai buni, iar ceilalti, adversarii, sunt niște suboameni, urâți, proști și demni de cele mai negre sentimente de care sunt în stare.

    Și asta în timp ce sustinem plin de emfază și falsă cuvioșenie că am fi creștini. Cei mai creștini! Adică, mai pe înțelesul fanilor, facem parte din echipa pentru care iubirea este, de la Iisus încoace, un fel de Cristiano Ronaldo transcendental, piatra unghiulară a vieții.

    În fond e atât de simplu!

    Nu e nevoie de nimic altceva decât să-ți recunoști teama și să apelezi la celălat cu încredere.

    Să înțelegi în sfârșit că ura este teama nerecunoscută, ascunsă și de aceea otrăvitoare, pe când iubirea înseamnă recunoașterea acestei frici universale, primul pas prin care începi să vezi lucrurile așa cum sunt, nu așa cum ți-au băgat în suflet apostolii urii!

    Nu știu cine va câștiga titlul mondial la fotbal. Sper să fie echipa care se distinge prin joc și ținută, nu prin teatru ieftin, joc murdar sau corectitudine politică.

    Dar, recunosc, țin cu Belgia și Croația pentru varii motive, multe asemănătoare.

    Dar nu voi emigra dacă va câștiga oricine altcineva…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu-mi regăsesc trăirile aproape în niciuna din ideile din acest articol. Nici vis-a-vis de CM Rusia 2018, nici în ce privește empiricele dvs. elucubrații despre sentimentele umane. Dau doar două exemple de părere proprie: până acum au fost meciuri frumoase, cu rezultate imprevizibile; cum să fie nevoie de un al treilea care să-ți conștientizeze ura față de cineva?

      --2 voturi
      +1
      -1
      • Sunt elucubratii empirice doar pentru cei care nu sunt familiarizati cu noŧiunile psihologiei sociale.
        Faptul cä Dumneavoastra nu sunteti, nu le face mai putin reale si adevarate.
        Si articolul nu este scris pe sensibilitatea Dumneavoastra, ci pe un fenomen observat. Faptul ca Dumneavoastra nu l-ati observat, nu-l face, din nou, mai putin real.
        De altfel, reactiile de pe FB la articol va contrazic flagrant.

        +3 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad