Noul parc de lângă fosta Prefectură se va numi „Bujor Buda”
Spațiul verde dintre fosta Prefectură a Aradului și hotelul Continental Forum (Astoria) urmează să fie amenajat într-un parc, la inițiativa Consiliului Județean, care s-a gândit…
Spațiul verde dintre fosta Prefectură a Aradului și hotelul Continental Forum (Astoria) urmează să fie amenajat într-un parc, la inițiativa Consiliului Județean, care s-a gândit…
Special Arad continuă campania „Nesimțirea nu este un handicap!”, o campanie prin care încercăm să-i îndemnăm pe șoferi să îi respecte pe ceilalți participanți la…
Știm că nu prea găsești un loc de parcare în orașul ăsta, mai ales că acum a și intrat în anumite lucrări de reabilitare, dar…
De fapt, cu Peter. Pedi era când l-am cunoscut, acum o jumătate de secol. Nu aveam încă 13, el nici 11, când m-am mutat cu…
Având în vedere necesitatea executării unor lucrări în cadrul obiectivului de investitie a Primariei Municipiului Arad <<Termoficare în Arad-Reabilitarea reţelei de transport şi distribuţie a…
Comunicat. În ultimele 6 luni, echipa mobilă din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, Serviciul Protecția Copilului și Familiei al Direcției de Asistență Socială…
Smartphone-urile fără jack audio nu mai sunt ieșit din comun și încep să apară tot mai multe pe piață. Un studiu realizat de un operator…
Comunicat. Un individ ce afișa comportamentul „zombie”, cauzat de consumul de șoricioaică, a fost imobilizat de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică luni, 26 august…
Voi ați mai auzit așa ceva? Într-o singură noapte, personaje importante (unii doar prin natura relațiilor…, alții chiar cu trese pe umăr) din județul Arad…
Conform informațiilor disponibile în comunicatul Poliției maghiare, pe 24 august 2019, în jurul orei 14, doi cetățeni români (un bărbat de 37 ani și un…
Un nou scandal cât „casa” e în Poliția din Arad. Cel puțin așa se aude acum pe holurile instituției, acolo unde mai avem și noi…
După trei etape euforice, UTA a suferit primul eșec stagional. Nimic nu anunța asta, dar este o competiție sportivă, una parcă mai echilibrată ca niciodată,…
Special Arad a scris vineri despre bătaia încasată de o ospătară a localului Orizont din Micălaca de la arădeanul Cristian Varga și soția acestuia. Polițiștii…
Comunicat. În legatură cu incidentul care a avut loc în urmă cu puţină vreme pe strada Meţianu nr 14, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări:…
Precum se știe, copacii mor în picioare. Nu și în Arad, acolo unde, din cele mai vechi timpuri, mai precis începând cu deceniile administrației democrat-național-liberale,…
Asociația „Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) a lansat un atac dur, pe Facebook, după ce judecătoarea Dana Gîrbovan a fost propusă de PSD pentru funcția de…
Traficul se desfăşoară îngreunat, sâmbătă dimineaţă, în zona sensului giratoriu din Calea Aradului, de la ieşirea din Oradea spre Nojorid, după ce un TIR s-a…
Simona Halep o va înfrunta pe Nicole Gibbs în primul tur la US Open. Jucătoarea din Statele Unite a fost nevoită să treacă de trei…
Comunicat. Polițiștii din Sântana cercetează un bărbat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au depistat, azi-noapte, un bărbat de 49 de ani, în timp…
Momente emoționante și solemne la ședința festivă a Consiliului Local Municipal de anul acesta, în cadrul Zilelor Aradului. Astăzi, în sala Filarmonicii Arad, s-a semnat…
Fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a fost trimis joi în judecată, alături de mai foști șefi din ANAF, fiind…
La noi lucrurile rele se întâmplă cu regularitate de metronom, în totală discordanță cu mersul obișnuit al treburilor. În țara în care iarna nu-i ca…
Comunicat. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, responsabil cu elaborarea şi asigurarea aplicării strategiei şi politicilor în domeniul mormintelor şi operelor comemorative de război, a solicitat…
Comunicat. Primăria municipiului Arad va denumi Parcul cuprins între Complexul Muzeal Arad şi fostul Cazinou Parcul Zsolt Török, în memoria alpinistului arădean trecut în nefiinţă…

Interesul ridicat al arădencelor pentru investigațiile preventive de depistare a afecțiunilor mamare a dus la ocuparea completă a locurilor disponibile pentru mamografiile și ecografiile programate...
Arădencele vor putea beneficia de ecografii mamare și mamografii în cadrul unei zile suplimentare de investigații organizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...

Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatul a adoptat ieri un proiect de lege care vizează acordarea unui sprijin de 2 lei pentru fiecare litru de lapte ecologic produs în fermele...
Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz,...
Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Rafinăriile din Rusia îşi majorează producţia de motorină în luna octombrie, după ce autorităţile de la Moscova au acordat cote speciale de export în urma...
O tragedie care a provocat moartea a 16 persoane s-a transformat într-o mișcare națională anticorupție, care a pus capăt celor 14 ani de dominație politică...
Manifestațiile desfășurate sâmbătă în Franța au fost în mare parte pașnice pe timpul zilei, însă în cursul serii situația s-a deteriorat în mai multe orașe,...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...
O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...

Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...
Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...

Duminică seara, Sala Palatului Cultural s-a transformat într-o veritabilă discotecă a anilor ’70, unde energia publicului și hiturile nemuritoare au făcut casă bună. Vinovată de...
Arădenii care vor să experimenteze întâlnirea dintre muzica clasică și energia rockului mai au la dispoziție doar câteva zeci de bilete pentru concertul Vivaldi Rocks®,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kiki Rockwell, Radie Peat,...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

De la Arad până în China, fotograful arădean Claudiu Negrea și soția sa, cântăreața Geanina Gee, au avut parte de o experiență care le va...
Balul Comunității Arădene a avut loc sâmbătă seara, la Palatul Cultural, reunind elevi cu rezultate deosebite și invitați din mediul academic din Arad, reprezentanți ai...
Topul Firmelor Arădene a ajuns la cea de-a 33-a ediție, evenimentul fiind organizat vineri seara, la sala de evenimente Ava Garden din Sânleani. Gala a...

Un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 15 ani, în urma cărora...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș au dispus, la data de 21 octombrie, trimiterea în judecată a patru inculpați cercetați pentru fapte grave, printre...
Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic privat din zona Sebiș, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)