În anul 1985, americanii lansau filmul „Back to the future” (Înapoi în viitor), în care un tânăr este trimis înapoi în timp, cu 30 de ani, cu ajutorul unei mașini a timpului, inventată de către un profesor puțin (mai mult) țăcănit.

După 31 de ani, la Arad, o mână de savanți, despre care nu suntem noi în măsură să ne dăm cu părerea dacă sunt sau nu țăcăniți, au reușit la rândul lor să inventeze o mașină a timpului. Cu ajutorul ei, eroii principali ai acestei pelicule prost regizate, au reușit să se întoarcă partial în timp, transformând ziua de 22 septembrie 2016 în cea de 24 august 2016.

Și dacă Doc, din „Back to the future”, a reușit să trimită un adolescent înapoi în timp cu 30 de ani, Vasile (Doc al nostru) a reușit să se întoarcă în timp cu 29 de zile. Odată întors în timp, Vasile a zis că e bine să profite de situație și, deși Doc avertiza în film că nu e bine să intervii în evenimente fiindcă repercursiunile pot fi catastrofale, a reușit să mute o licitație a CTP Arad. Știa Doc ce știa… repercursiunile chiar au fost catastrofale. În urma intervenției lui Vasile în evenimentele petrecute în trecut, s-a pus lacătul pe redacția unui ziar și a unei televiziuni, au fost demiși mulți oameni, iar procurorii, neștiind că este vorba despre o mașină a timpului la mijloc, au decis să ia la întrebări conducerea CTP și să vadă dacă această invenție n-a fost folosită și în alte cazuri.

Citește și: Grup infracțional organizat, „combinație” a unui angajat, greșeală sau ce? Compania de Transport Public împreună cu ziarul „Aradul” au ascuns o licitație publică pentru spații!

În consecință, Dimploma „Back to the future”, pentru invenția celei mai proaste mașini a timpului din toate timpurile, va fi multiplicată anul acesta și va fi decernată mai multor persoane, după cum urmează: Vasile Blidar, Andrei Ando, Mariana Birău și Daniel Lazarev.

dimploma-back-to-the-future

Special Arad, 29 decembrie 2016, 10:55 PM