Atât de ocupaţi suntem, de obicei cu tot felul de nimicuri, încât ajungem să nu mai dăm importanţă anumitor aspecte ce ţin de buna funcţionare a propriului organism. Ajungem astfel să  ne autointoxicăm cu aer şi politică, mâncare şi filozofie, băutură şi economie… Şi dacă tot veni vorba de băutură, apăi aşa e, consumăm zilnic felurite băuturi „vopsite” care deşi încântă privirea, de fapt provoacă dependenţă şi nesocotirea celei mai sănătoase băuturi – bineînțeles apa.

Numai că, pe cât de folositoare e, apa uneori provoacă necazuri mari sau mici. Fără a descrie marile inundaţii ce şterg de pe faţa pământului aşezări omeneşti sau micile inundaţii ce dezlipesc zugrăvelile şi umflă parchetul apartamentelor de bloc, mă văd nevoit să vă fac atenţi la pericolul ce pândeşte necontenit fiecare chiuvetă cu instalaţia de scurgere aferentă, anume – apa menajeră. Apa menajeră „se preface” că alunecă uşor pe găurile largi ale ţevilor din plastic, cotind cu dibăcie prin elementele pieselor tehnico-sanitare spre gura de canal stradală, de acolo luându-se la braţ cu surorile ei ce vin de pe la alte blocuri, înmănunchiate-n şuvoi grăbit spre Staţia de Epurare. De fapt, altfel stau lucrurile! Şireată şi răbdătoare, apa menajeră depune în nenumărate straturi reziduri care în cele din urmă obturează instalaţiile sanitare spre necazul proprietarului şi spre bucuria instalatorului. Şi când scurgerea de la chiuveta din bucătărie, spre exemplu, nu mai funcţionează, ce-i de făcut? Ce să fie, îl chemi pe Bibi! Cum, nu ştiţi cine e Bibi? E vecinul meu, specialistul-instalator! Noroc cu el, că altfel nu ştiu cum scăpam ieri de gura soţiei, supărată foc pe chiuveta înfundată, plină ochi cu vase şi ustensile bucătăreşti.

Aşa că iată-mă în propria-mi bucătărie, cu Bibi instalatorul-specialist! Eu, aplecat spre înainte, dirijez fascicolul vechii mele lanterne de vânătoare spre mâinile lui Bibi care deşurubează cu o cheie franceză, producţie românească, ceva piesă înşurubată a sifonului chiuvetei.

Bibi– Vedeţi, dom’ profesor, apa e foarte importantă pentru om. Corpul omenesc e 70 % apă! Ea ajută la digerare, la absorţia nutrienţilor… Ţine-ţi cheia franceză şi daţi-mi, vă rog, patentul (îi dau patentul…). Ajută la eliminarea rezidurilor, spală şi curăţă interiorul organismului, luminaţi mai sus un pic… (luminez)…Ajută la mişcarea toxinelor de la celule şi ţesuturi spre rinichi, dom’ profesor, spre piele, pentru eliminare, … Vedeţi dacă mai am ceva câlţi în taşca mea cu scule, pe masă, … (mă uit în taşcă, iau un ghemotoc de cîlţi şi-l dau lui Bibi… n-am vorbit nimic până acum)… Fără apă organismul se deshidratează, se îmbolnăveşte dând în grave probleme de sănătate. Deci, trebuie să bem multă apă nu sucuri, ca proştii, … Daţi-mi şurubelniţa lată, tot din taşcă … (îi dau şurubelniţa lată şi ascund în cămară sticla soţiei, cu suc galben, de pe masă, fără să zic nimic)… E, he, heee, un pahar cu apă rece te răcoreşte mai tare decât o sticlă de 2 litri cu porcărie de bere, … O găleată goală aveţi? (iau pe furiş pet-ul cu bere la 2 litri, de pe blatul mobilei de bucătărie, îl ascund în dormitor şi fug după găleată, întrocându-mă în baie cât ai zice „chiuvetă”)… Decât una-alta mai bine apă sau chiar sifon, dom’ profesor! … Mai la dreapta lumina! Apropo, ştiţi cumva cine a inventat sifonul?

Fac ochii cât cepele, dau o fugă rapidă cu gândul prin minte dar nu apuc să găsesc răspunsul că intervine Bibi: Englezul Joseph Priestly, prin 1770, dom’ profesor! … Atenţie că dau drumul la apă! … Aoleu! Mi-a intrat apă-n ghete! Ceva ciorapi în plus, n-aveţi? (îi aduc o pereche de ciorapi, se descalţă, îşi schimbă ciorapii apoi se încalţă )… Daaa! Până şi lui Napoleon îi plăcea sifonul, dar numai până într-o zi, când a aflat că l-a inventat un englez … Daţi-mi o cârpă rea, vă rog! (găsesc un tricou vechi, inscripţionat cu numele unui fost candidat la alegeri… , cu care Bibi şterge atent piesele sifonului de chiuvetă)… Şi ăsta-i sifon (câlțul pe care îl avea între dinți), dar nu răcoreşte, dom’ profesor, ci formează un dop de apă ca să nu intre în casă mirosuri sau gaze de la canal … Cheia franceză, vă rog”.

A urmat montarea celor demontate, verificarea de rigoare şi apoi plata. Nu i-am dat bani ci o sticlă cu apă, apă de foc. La care Bibi mi-a mulţumit şi dus a fost. Din păcate nu am apucat să adaug la cele spuse de el că ar mai fi ceva de zis,  anume că termenul des folosit mai nou, „sifonare”, nu are nicio legătură cu băutura numită sifon, ci face referire la unii oameni numiţi „sifonari”, a căror ocupaţie este mutarea sub presiune a banilor, fondurilor, acţiunilor bancare, secretelor, … dintr-un loc în altul.

La toate cele de mai sus mai adaug atât – chiar că mi-e dor de un pahar cu sifon rece. Vouă, nu? Dacă ştiţi pe undeva vreo sifonărie rătăcită, daţi-mi de veste, vă rog.