luni, 20 mai, 2024

Special Arad Logo

    Parcul din Micălaca, între „bijuterie” și un viitor înecat în apele Mureșului

    de Mihai Todoca | 11 aprilie 2024, 11:27 AM | Blogul Special Arad | Recomandările editorilor | Strada

    6

    Este o vorbă în limba engleză care spune așa: „Polish a turd, it is still a turd”. În traducere liberă ar fi „Poți lustrui un rahat că tot rahat rămâne”. Asta îmi este impresia cu noul parc din Micălaca atât de lăudat, prezentat, live-uit de viceprimar și alții de sorginte politică. Trecând peste problemele de ordin legal pe care colegul meu le-a sesizat (mai multe detalii AICI) și care pare să nu intereseze pe nimeni, în acest material aș dori să ridic câteva întrebări. Și voi începe cu:

    Putem, în sfârșit, să ne dorim mai mult, chiar și de la un simplu parc?

    Nu știu dacă, în ceea ce privește temporalitatea, e de câțiva ani sau dintotdeauna, dar am impresia că am ajuns să ne mulțumim cu puțin, cu mici cârpeli, cu „afară vopsit gardul, înăuntru leopardul” în ceea ce privește lucrările și proiectele din orașul nostru, dar și când vine vorba de calitatea umană a cetățenilor și a celor care, aleși fiind, au ajuns să stea în fruntea lui. Am impresia că ne încearcă un sentiment de vinovăție când criticăm câte-o lucrare executată prost, fără a lua în calcul nevoile oamenilor. Mi se pare că ne-am obişnuit să tăcem și să ne declarăm învinși de veșnicul „măcar a făcut ceva”. Ei… și Hitler a făcut autostrăzi, așa că lasă-mă-n durerea mea!

    20240410 144130

    Coșul de gunoi e la un metru distanță de mucurile de țigară aruncate pe jos

    Iar acum, că vine vorba de parcul din Micălaca, mă-ntreb ce se va întâmpla cu el atunci când va veni, și va veni, viitura. Zona este una inundabilă. Am locuit în Micălaca puțin peste 18 ani și știu cum a fost an de an, aproape, când se topeau zăpezile. Știu că nu am mai avut de mult timp zăpezi, dar asta nu înseamnă că administrația locală a semnat un contract cu Cel de Sus, iar una dintre clauze era eradicarea zăpezii. Și în deșertul Sahara a nins.

    20240410 145600

    Mă-ntreb unde a dispărut plaja unde mulți micălăceni mergeau să stea la soare, la umbră, la un grătar, la un pescuit? Acum a mai rămas o limbă de pământ, dar micălăcenii tot se duc la plajă. Acolo, pe băncile din parc. Nici nu știu dacă să râd sau să plâng. Delimitarea parcului față de cei 10-15 metri care-l desparte de Mureș este de un penibil cras, buruienile inundând zona de nici nu mai observi apa Mureșului care curge lin. Mă-ntreb de ce nu s-a putut include și acea zonă în proiect?

    plaja

    În stânga poza actuală, în dreapta poza de dinaintea începerii lucrărilor

    Măcar să fie curățată, măcar să le lase posibilitatea micălăcenilor să stea la plajă! Nu să ajungă să se pună pe băncile din parc la soare. Nu-mi spuneți că s-ar fi încălcat vreo lege, sau că nu mai mergea încă una în „buchetul” de legi încălcate (de) la realizarea proiectului. Ori faci, ori nu faci!

    Am trecut pe-acolo și mi-am adus aminte de alt parc din Micălaca, pe partea cealaltă de mal, unul mai mic, ce-i drept, dar care în anii aceia (2010?) era prezentat ca fiind o nouă realizare a administrației peneliste. Și continui cu a doua întrebare:

    De ce nu suntem în stare să păstrăm măcar ceea ce avem?

    Era o mică poartă acolo, din lemn, vopsită în alb, frumușică, aleile bine delimitate, loc de joacă, mese de ping-pong etc. Acum poarta a dispărut. Cu totul. Parcul arată foarte neîngrijit, vegetația e într-atât de crescută încât aleile se contopesc cu iarba și buruienile. Dar peste „deal”, parcul ilegal și sortit înecării, îi râde în nas parcului uitat de lume și administrație. Însă nu-i va râde foarte mult.

    20240410 143830

    Atât a mai rămas din poarta albă: două pătrate din beton

    Sunt de părere că factorul uman, adică „cetățenii model” din orașul acesta care deja au ajuns la carioci și au început să scrie tot felul de invective pe mobilierul din parc, combinat cu lipsa de intervenție a autorităților locale, vor duce la pierzania acestui parc, asemeni fratelui lui mai mic de „peste deal”. Asta dacă nu apucă apa să-l spele puțin. Și apropo de spălat/clătit, singurul lucru care mi se pare că va dăinui în orașul acesta este simțul și talentul artistic al tinerilor. Aceștia reușeșc să înfrumusețeze o zonă gri, deșertică, cu desene și adevărate graffiti-uri. Așa am și a treia întrebare:

    Putem să le recunoaștem valoarea acestor tineri și să-i promovăm?

    Pentru cei care au uitat că au fost și ei tineri, pot să renunțe la a mai citi acest paragraf. Văd tineri care sub un tag reușesc să dea o pată de culoare multor zone din oraș și au fost amendați de multe ori pentru „vandalizarea spațiului public”. De câteva ori, autoritățile locale au intervenit în urma unui apel telefonic dat de cineva care prefera să vadă un zid gri, în loc de un desen.

    Cum ar fi dacă în loc de amenzi, li s-ar da tot felul de pereți unde își pot etala talentul, creându-și un protofoliu care la urmă să le poată asigura un trai decent? Este chiar atât de rău ca cineva să poată trăi din ceea ce îi place să facă? Avem nevoie de acești tineri nonconformiști. Am avut dintotdeauna. Suflul lor rebel a răsturnat guverne, au schimbat politici, au dat naștere unor legi.

    Sper să mă fac bine înțeles aici. Nu sunt de acord cu vandalizarea pe care mulți o practică prin Arad, pe bănci, pe clădiri istorice, instituții etc. Mă refer strict la exemplul care poate fi văzut mai jos:

    20240410 144915

    Nu mai am întrebări. Nici concluzii. Nici așteptări. Să le aibă altcineva. Să le aibă cei care își pun semnătura pe proiectele care au titlul de „pentru arădeni” și să nu le mai facă doar de dragul de a fi făcute, mimând în fața camerei de filmat un eroism demn de schițele lui Caragiale.

    P.S. Orice arhitect, proiectant, „ctitor” de proiecte urbanistice a auzit de „Elephant path” sau „Desire path”. În esență, acestea înseamnă – și citez: „Căi dorite. Peisagiştii acomodează uneori căile dorite, asfaltându-le, integrându-le astfel în reţeaua oficială de căi, mai degrabă decât blocându-le. Uneori, planificatorii de terenuri au lăsat în mod deliberat terenul complet sau parțial netras, așteptând să vadă ce căi ale dorinței sunt create și apoi le-au pavat pe acestea.

    În Finlanda, se știe că planificatorii vizitează parcuri imediat după prima ninsoare, când căile existente nu sunt vizibile. Căile dorinței alese în mod natural, marcate de urme de pași, pot fi apoi folosite pentru a ghida traseul noilor căi construite special”. 

    Un astfel de exemplu poate fi văzut în imaginea de mai jos:

    path

    Acea cărare există acolo de când lumea, și nu a fost băgată în seamă nici când s-a făcut părculețul uitat de lume acum, nici când s-a lucrat la celălalt și am părerea că nu va fi niciodată inclusă. Nu se vor face trepte și/sau o rampă de biciclete. Nu că nu s-ar putea dacă s-ar dori. Un proiect este totuși realizat de o ființă umană, nicidecum de un robot.

    P.S. 2 Șase copaci s-au uscat deja. Restul care au mai rămas în picioare au fost atât de cheliți de coroană, încât unele zone au ajuns deșertice, și abia acum încep căldurile…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Amenajări făcute pe jumatate specific BIBART.
      Plaja s-a erodat datorită creșterii și scăderii nivelului râului dar asta nu înseamnă că nu se putea întreține acea zonă cu o nivelare a terenului și toaletare a buruienilor și copacilor, acum e prohibiție și pt pescuit se poate face doar să se dorească.
      Parcul devine arid e o zonă mare doar cu nisip de făceau măcar ceva terenuri de sport acolo să dea viața parcului, asta dovedește ca cei din primărie au 0 imaginație și preocupare pt nevoile reale ale unui oraș și parc în special.
      Se poate lega acest parc printr-o pistă de biciclete cu pădurea Vladimirescu dar cine s-o facă?

      +17 voturi
      +1
      -1
    2. Create din molozul rămas dupa bombardamentele din cel de-al doilea război mondial, la marginea multor orașe mari din Germania se regasesc dealuri din moloz(Stuttgart- Birkenkopf, Grüner Heiner, Berlin-Tausfelberg, Munchen-Olympiaberg, in Olympiapark). Cu anii, acestea s-au transformat în parcuri, paduri, locuri de destindere și recreere. La noi, terenuri agricole cu potențial sunt acoperite de moloz, legal sau ilegal, nu știu. Dar estetic, sigur nu sunt. Nu necesită eforturi din partea administrației, doar 2-3 ha dedicate.

      +6 voturi
      +1
      -1
    3. Ce nu stiu aradenii este ca in spatele firmelor mari de constructii care castiga pe banda rulanta contractele cu primaria Arad se afla mici firme (afaceri de familie) care subcontracteaza lucrarile castigate de „cei mari” . Nu ar fi o problema daca aceste firme de familie ar avea oameni calificati pentru lucrarile sub contractate din pacate aceste firme sunt formate din membrii de familie , frati, veri, unchi, etc. din care majoritatea habar nu au de meserie.
      Deocamdata atat !

      +17 voturi
      +1
      -1
    4. Eeei, vorba vine….despre cei care „au uitat că au fost tineri”…N-au uitat! (în altă direcție a conversației) doar că „pe vremea” lor, muzicile se ascultau în spații închise, în baza propriei participări asumate, nu festivaluri cu bumbăieli nocturne, în parcul drogaților, sinonim cu „saharian” (Micălaca)…fără respect pentru cetățenii de vârsta a doua +++, din zonă, că blocurile s-au dat în folosință prin ’85, sinonim cu votanții, eventual!!! Dacă era un primar silvicultor „născut iar nu făcut” (fiind valabilă și reciproca), lăsa parc natural, cu niște alei amenajate cu bănci, tăia arborii bătrâni– apropo, pentru toți nucii crescuți pe acolo, există aprobări pentru tăiere??????). Dar, unde erau, atunci, miliardele „asumate” de firmele „partenere”??. În fine, sau antifonarea zonei, la fel că și a ștrandului, a aeroportului

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.