luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Omul sfințește locul: micul colț de Rai de pe Banu Mărăcine (Galerie Foto)

    de Raluca Medeleanu | 12 aprilie 2024, 7:55 AM | Strada | Topic special

    7

    Suntem în perioada Sărbătorilor Pascale, așa că se cade să reflectăm la ceea ce ne face oameni și ce rol putem să avem într-o comunitate, într-o societate. Într-o deplasare prin oraș, ne-a fost dat să vedem un mic colț de rai, care ne-a amintit de frumoasa poveste cu Popa Tanda, părintele Trandafir al marelui Slavici, care scria despre adevărata putere a exemplului. Astfel că am decis să începem aici, pe Special, o serie de articole prin care să arătăm că, deși de cele mai multe ori observăm intervenții nepotrivite, ori spații părăginite, mai există unii care nu au uitat importanța frumuseții pentru liniștea sufletească și cea mintală, în viața unui om.

    Dacă cei care ne conduc cheltuie o sumedenie de bani publici fără cap, rezultatul fiind de cele mai multe ori o fușereală, uite că mai există oameni gospodari în oraș, care pe propria lor cheltuială știu să-și îngrijească micul univers în care trăiesc. Am ales să ne concentrăm atenția asupra blocurilor, întrucât ele sunt o moștenire nefastă a epocii comunismului, când conformitate și lipsa de strălucire erau la ordinea zilei. Poreclite de mulți „cutii de chibrituri”, blocurile sunt elementele arhitecturale cele mai hulite din toate țările care au fost umbrite de seceră și ciocan.

    E cu atât mai lăudabil astfel că cei care le locuiesc găsesc modalități să le înfrumusețeze, să le dea un plusvaloare. Primul exemplu de acest fel, așadar, vine de pe strada Banu Mărăcine, bloc 2, scara B, unde locatarii au amenajat micile spații verzi din stânga și dreapta intrării așa cum au știut ei mai bine: au pus gazon, pietricele, gard, arbuști, elemente de decor, bănci noi elegante, ghiveciuri, trandafiri cățărători, chiar și un mesaj al Sfântului Paul: „Si Deus pro nobisquis contra nos?” – „Dacă Domnul e cu noi, cine poate fi împotriva noastră?”.

    Aducând felicitările de rigoare pentru simțul civic, dar și estetic al celor care locuiesc acolo, încheiem acest mic articol cu promisiunea că vom reveni și cu alte exemple pozitive de acest fel, și vă invităm pe această cale să ne aduceți și dumneavoastră în atenție spații frumos amenajate de la blocurile din municipiu, pe adresa [email protected] , iar noi le vom prezenta în articolele următoare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ieri am trecut pe acolo și chiar ma impresionat! Contrastează plăcut fata de peste 90% parculete din proximitatea blocurilor lăsate în izbeliște…Se poate cu putina inițiativa, putina vreme, putina munca și foarte multa socializare ,,pozitiva” dar și cu o minima implicare, sprijin a primăriei…a se vedea și blocul 22 de pe Aleea Rasaritului nr 2, profi, zona Polivalenta.

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Autorii deteriorarii aspectului blocului si imprejurimii se pot vedea expusi unui pericol iminent ; dintre putinii inspectori ai primariei,se paote sesiza vreunul si poate aplica amenzi caci nu au autorizatie,au modificat spatiul public,au pus inscrisuri cu continut religios pe fatada intrarii si altele,au ei talentul a le descoperi. Iata un exmplu de indrazneala civica,ea trebuie reprimata.

      +1 voturi
      +1
      -1
    3. @pericol iminent era sarcastic.
      Ironiza mârlănia unor administrații locale ROMÂNEȘTI care au sancționat (și au pus să le și dezafecteze !!!) orice inițiativă gospodărească cetățeneasca care CONTRASTA INDOLENȚA monumentală a acelor Administrații !
      Și (dacă ați urmărit diversele știri) au fost chiar destule astfel de situații…
      Să sperăm, că cea arădeană, măcar acest gen de ticăloșie, să nu o practice, că altele… au fost „fără număr, fără număr” (vorba cântecului).

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.