Ce ţi-e şi cu gura lumii! Plină de intrigi, bârfe şi clevetiri care circulă de sus în jos şi invers, sau de la stânga la dreapta şi înapoi, ori chiar sinuos, prin viu grai, toate acestea în cele mai multe rânduri stropite din belşug cu sfaturi care mai de care mai pertinente, de luat în seamă imediat şi întocmai, de la un moment dat stai, te scarpini între urechi şi chiar nu ştii ce decizii să iei. Dacă îţi ies bine treburile şi ai ascultat de gura lumii nu ai decât să-i mulţumeşti, dar dacă dai chix te trezeşti că nu ai pe cine da vina. Uite aşa, în cele din urmă, musai să accepţi că „apa, vântul şi gura lumii nimeni le poate opri” şi că „frunză verde lobodă, gura lumii-i slobodă”. Ei, dar dacă tot veni vorba de lobodă nu pot să nu recunosc faptul că neliniştea cuibărită în mintea mea, începând de ieri, sâmbătă, mi se trage tocmai de la această plantă, miraculoasă de altfel, ale cărei frunze uscate şi seminţe le-am cumpărat de la taraba unui fost coleg de armată, TeRe-ist, pentru liniştirea durerilor stomacale ale „colegei mele de apartament”.

Aşadar, iată-mă în Piaţa Mică! Trec sprinten prin hală, printre vitrinele cu brânzeturi dispre care, peste nenumăratele voci suave ale vânzătoarelor, „mă ia în coarne” vocea baritonală a unui cioban tânăr, modern, proaspăt ras şi cu clop nou-nouţ: „Ia dom’ le şi gustă brânza me! Ce treci aşe dă grăbit?”. Îi răspund răutăcios şi din mers: „Prefer brânza de oi!”, după care ies din hală păşind şi mai sprinten printre oameni vineţi de frig care cumpără te miri ce, plătind cu mişcări iuţi, fără a mai avea putere să îşi aţintească bănuitor ochii spre cântarele mai mult sau mai puţin dereglate,… de frig bineînţeles. Mă îndrept ţintă spre taraba fostului coleg de armată, TeRe-ist, îl salut ostăşeşte, îi cer frunze uscate şi seminţe de lobodă, plătesc, desigur cu reducere la preţ, după care fără să îmi dau seama ce va urma accept să cumpăr şi trei bucăţi mari de slănină, aşa, din respect, ca să-mi ajut la vânzare fostul coleg, TeRe-ist. Ei, de aici ţine-te tare neatentule! (îmi zic acum ceea ce trebuia să-mi zic ieri), ai intrat în gura lumii! Ceea ce aşa s-a şi întâmplat!

Adică, pentru început m-a abordat vocea unui vânzător de ţuici care, cu vorba la mine dar cu ochii la slănina din plasa transparentă, mi-a zis răspicat: „Omule! Slana nu mere făr’ de ţuică!” Am băgat la cap, am cumpărat neezitând o juma’ de ţuică după care m-am îndreptat spre ieşire fără însă a scăpa de o nană înfofolită într-un palton, trei numere mai mare, de la care am cumpărat două kilograme de ceapă roşie. În drum spre staţia de tramvai mi l-a scos nevoia în cale pe doctorul de familie care după ce a dat cu ochii de slănina din pungă mi-a zis aspru: „Aha! Şi te mai plângi profesore că nu-ți ies bune analizele. Ai uitat că ţi-am zis în atâtea rânduri că grăsimile cresc colesterolul! Neascultătorule!”. Eh, asta e, mi-am zis, şi ca să nu-mi pară rău că nu mi-am ascultat sfătuitorul într-ale sănătăţii am dăruit o bucată de slănină unuia, în tramvai, ce tuşea măgăreşte, cu ochii la plasa mea, că zicea omul că-i spusese medicul de plămâni, la care tocmai fusese, că slănina conţine seleniu salvând plămânii afumaţi.

Am coborît din tramvai tuşind de câteva ori îndreptându-mă totuşi optimist spre casă. Dar nu, nu am ajuns cu bine deoarece mi-a ieşit în cale atoateştiutorul cartierului, un moşneag fost psiholog la Sanepid, care mi-a zis scurt: „Ai să faci atac de cord, halitorule de slănină ce eşti!” M-am îndepărtat de moşneag grăbit şi când gata-gata să scap de slănină, că-mi trecuse prin gând să o dau toată şi nu doar o bucată unuia ce se îndrepta spre tomberoanele de gunoi urmat îndeaproape de doi câini slăbănogi, m-a tras de mânecă preşedintele blocului: „Dom’ profesor! Ai picat la ţanc! Dă-mi o bucăţică de slănină că aşa scîrţîie balamalele uşii de la intrarea blocului …”

În sfârşit, am ajuns acasă! Şi ce credeţi că a urmat? O după-amiază binecuvântată! Ne-a preparat consoarta o omletă cu ceapă şi jumări din bucata de slănină rămasă, de cu siguranţă au salivat toţi vecinii de pe scara mea. Nu am iertat nici jumatea de ţuică pe care am savurat-o înainte, pentru poftă de mâncare şi după, pentru digestie. Şi uite aşa, toată lumea e împăcată: eu, consoarta, suferindul de plămâni, omul cu câinii precum şi preşedintele de bloc. Cât priveşte specialiştii într-ale medicinei, cred că ar trebui să se pună la punct cu noutăţile privind beneficiile consumului de slănină.

Până la următoarea întâlnire, vorba unui bun necunoscut: „Hai noroc şi clisă friptă!”

Prof. Ioan Sălcuță