„Poate acum înțeleg și imbecilii”… Reacție pe Facebook a unui primar după ce s-a rupt un stâlp de iluminat
Un stâlp de iluminat de pe o stradă din Timişoara, care susţinea şi mai multe cabluri aeriene, s-a rupt şi s-a înclinat, miercuri, după ce…
Un stâlp de iluminat de pe o stradă din Timişoara, care susţinea şi mai multe cabluri aeriene, s-a rupt şi s-a înclinat, miercuri, după ce…
A trecut aproape un an de când am demarat campania „Nesimțirea nu este un handicap!”. Aproape un an de când ne-am propus responsabilizarea șoferilor care…
Comunicat. „Curăţenia de primăvară”, programul Primăriei Arad, înseamnă și pentru angajații Companiei de Apă Arad intensificarea acțiunilor de întreținere a sistemului de canalizare din cartierele…
În debutul sezonului cald, Primăria Municipiului Arad și polițiștii locali ai Biroului Activitate și Control Comercial din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad atrag atenţia…
Sâmbătă, 30 martie, la Filarmonica de Stat Arad a avut loc etapa zonală a Olimpiadei Naționale Corale, categoria învățământ liceal și gimnazial. Competiția s-a desfășurat…
Ambasadele Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Suediei şi SUA la Bucureşti au dat publicităţii, astăzi, o declaraţie comună, în care fac…
Comunicat. Marți, 2 aprilie 2019 în Sala Regele Ferdinand din Palatul Administrativ, Municipiul Arad și Sectorul XII – Hegyvidék din Budapesta au semnat Programul de…
Comunicat. Protejează-ți sănătatea și mediul în care trăiești! Participă la acțiunea de colectare a deșeurilor electrice și electronice din Arad, care va avea loc sâmbătă,…
Un arădean care și-a pierdut marți (2 aprilie) portmoneul, conținând acte și o sumă de bani, în zona centrală a orașului, a avut parte, în…
Pentru ca Aradul să beneficieze din nou de oaza de relaxare pe care o cunosc locuitorii săi de acum 10-15 ani, avem nevoie de măsuri…
Indicele ROBOR a urcat miercuri la 3.34% (de la 3.23%, cât fusese marți) după ce BNR a introdus un control mai strict al lichidității din…
Comunicat. Ministrul Daea şi europarlamentarii PSD au obţinut o victorie pentru fermierii români, în comisia AGRI, de la Bruxelles. Viitoarea politică agricolă comună nu va impune…
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 49 de ani, din Arad, care, în seara…
În această săptămână, începând cu data de 1 aprilie, polițiștii rutieri din toate statele Uniunii Europene acționează simultan, inclusiv la Arad, pentru depistarea celor care…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează cursuri acreditate, recunoscute de Autoritatea Națională de Calificări, de Ministerul…
Peste 50% dintre români consideră corupţia ca fiind cea mai mare problemă a ţării, iar 34% sunt de acord ca cetăţenilor să le fie interzis…
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și alți membri ai instituției se reunesc miercuri pentru a discuta despre starea sistemului judiciar din România, informează europafm.ro. „Comisia…
200 de kilograme de cocaină au fost găsite în urmă cu puţin timp, plutind pe mare. Poliţiştii de frontieră le-au descoperit în zona platformelor marine…
Primăria Municipiului Arad a stabilit amplasamentele pentru desfăşurarea comerţului ambulant cu flori în Duminica Tomii (a doua duminică după Paşti) şi de Paștele Morților. Acestea…
Piesele noi ale săptămânii trecute (25 – 31 martie 2019) vin de la Cage The Elephant & Beck, Rammstein, Modest Mouse, Priests, King Gizzard &…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” atrage atenția șoferilor să circule cu prudență pe drumul național 7 (DN7), deoarece un nou incendiu de miriște…
Cadrele didactice au avut o surpriză neplacută marți, când s-au deplasat, așa cum era stipulat în prealabil în calendarul oficial, la sediul Inspectoratului Școlar Județean…
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a reacționat în ceea ce privește acuzațiile de abuz sexual de la Casa Vera din Sântana,…
Inspirată de succesul inițiativei din anii trecuți, scriitoarea Lia Faur, organizatoarea festivalului „Zile și Seri de Literatură Ștefan Augustin Doinaș” (SAD), invită arădenii interesați să contribuie…

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA,...
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...

Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz,...
Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică formula Guvernului Niculescu, dominată de PSD și spune că revenirea social-democraților la controlul majorității ministerelor-cheie riscă să oprească reformele începute...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

O tragedie care a provocat moartea a 16 persoane s-a transformat într-o mișcare națională anticorupție, care a pus capăt celor 14 ani de dominație politică...
Manifestațiile desfășurate sâmbătă în Franța au fost în mare parte pașnice pe timpul zilei, însă în cursul serii situația s-a deteriorat în mai multe orașe,...
Scrutinul parlamentar anticipat din Serbia capătă miza unui referendum împotriva actualei puteri, în condițiile în care mișcarea studențească ce a mobilizat proteste masive în ultimii...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...
O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...

Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...
Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...

Duminică seara, Sala Palatului Cultural s-a transformat într-o veritabilă discotecă a anilor ’70, unde energia publicului și hiturile nemuritoare au făcut casă bună. Vinovată de...
Arădenii care vor să experimenteze întâlnirea dintre muzica clasică și energia rockului mai au la dispoziție doar câteva zeci de bilete pentru concertul Vivaldi Rocks®,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kiki Rockwell, Radie Peat,...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Balul Comunității Arădene a avut loc sâmbătă seara, la Palatul Cultural, reunind elevi cu rezultate deosebite și invitați din mediul academic din Arad, reprezentanți ai...
Topul Firmelor Arădene a ajuns la cea de-a 33-a ediție, evenimentul fiind organizat vineri seara, la sala de evenimente Ava Garden din Sânleani. Gala a...
Bogdan Selagea, un tânăr de 21 de ani din Arad, a reușit să impresioneze trei dintre antrenorii emisiunii „Vocea României”, în ediția difuzată vineri, 16...

Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic privat din zona Sebiș, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un...
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Șiria, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi amenințat cu acte...
Un bărbat de 54 de ani din Vinga a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii l-au depistat conducând fără permis un autoturism...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)