Vrei să scapi de vechituri electrice? Iată unde vor fi colectate la Arad sâmbăta aceasta!

    de Special Arad | 3 aprilie 2019, 1:43 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    (foto: arhivă)

    Comunicat. Protejează-ți sănătatea și mediul în care trăiești! Participă la acțiunea de colectare a deșeurilor electrice și electronice din Arad, care va avea loc sâmbătă, 6 aprilie 2019. Organizatorii campaniei, Primăria Municipiului Arad și Serviciul Local de Colectare Arad, oferă cetățenilor servicii gratuite de colectare a deșeurilor electrice. Acțiunea are și caracter educativ cu privire la importanța colectării aparatelor electrice vechi sau stricate, fiind susținută de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec.

    Aşadar, sâmbătă, 6 aprilie 2019, între orele 10.00 – 16.00, șase puncte de colectare provizorii îi așteaptă pe cetățeni să aducă aparate electrice și electronice, becuri sau baterii, spre a fi colectate selectiv și trimise la reciclare.

    Aceste puncte vor fi amenajate în următoarele locuri din oraș:

    •  Zona Alfa – în spatele Carrefour, lângă Biserică
    •  Zona Micălaca – Str. Abrud în spatele blocului nr.129 scara C (în spatele pieței Miorița)
    •  Zona Gării – terenul de lângă Grădinița PP 15, str. Avrig
    •  Zona Vlaicu – Piața Agroalimentară (intrare hală)
    •  Calea Timișoarei nr.39 – în fața Centrului de zi pentru vârstnici
    •  Zona Grădiște – în fața Școlii Generale „Aron Cotruş”, Aleea Romaniței

    De altfel, în perioada 6-11 aprilie, Serviciul Local de Colectare Arad asigură preluarea gratuită a aparatelor grele sau voluminoase de la domiciliu, sediu de firmă sau instituţie! Tot ce trebuie să faci este să suni gratuit la TelVerde 0800444800, număr disponibil zilnic între orele 9:00-17:00 şi să faci o programare.

    Reciclarea deșeurilor electrice va fi răsplătită: TOMBOLĂ CU PREMII!

    Pentru deșeurile electrice predate în perioada 6-11 aprilie, deponenții pot câștiga, prin tragere la sorți, unul dintre premiile oferite în cadrul unei tombole ce va fi organizată cu ocazia acestei acțiuni de colectare.

    Tombola va avea loc pe 15 aprilie 2019, pe platoul pieței Avram Iancu, începând cu ora 12.00. Premiile sunt: 5 cafetiere, 5 fiare de călcat și 5 mixere.

    Colectarea deşeurilor electrice nu este un proces complicat pentru nimeni, nici pentru cetăţeni, nici pentru persoanele juridice! Serviciul Local de Colectare Arad, prin numărul apelabil gratuit TelVerde 0800 444 800, asigură permanent preluarea gratuită a deșeurilor electrice grele sau voluminoase, direct de la domiciliu, sediu de firmă sau instituţie, prin simpla programare telefonică. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.