joi, 30 mai, 2024

Special Arad Logo

    Babardeală cu Bulbuc sau cum se face partidul scut pentru apărarea valorilor fără licitație

    de Valer Mărginean | 26 aprilie 2024, 8:17 AM | Recomandările editorilor | Viața, așa cum e

    6

    Ionel Bulbuc (foto: facebook)

    Cuvânt ce nu-și ascunde apartenența la speluncile de mahala, înrudit sau măcar vecin cu „bulangeală” sau „cardeală”, greu de cuprins în dicționare, „babardeală” a înviat odată cu filmul – venit și el, parcă, din același mediu – intitulat „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”.  Dacă nu l-ați văzut, n-ați pierdut nimic, deși – greu de înțeles cum – a primit „Ursul de Aur” la festivalul de la Berlin în 2021. Cum ar veni, deși înseamnă exact ceea ce se spune de multe ori, poate de prea multe ori în filmele americane, a devenit un „cuvânt artistic”.

    Or, nu-i deloc așa. Nu este și nici nu poate fi nimic artistic, nimic de transmis publicului larg, într-un act sexual, prin excelență intim, personal, afectuos. Doar că, exact asta a făcut PNL Arad cu arădenii: o babardeală. Cu toți locuitorii acestui „județ liberal” – cum zicea președintele Consiliului județean, Iustin Cionca în 2021, la un an după lansarea oficială a acestei sintagme mincinoase de însuși președintele PNL, Gheorghe Falcă –, indiferent dacă vor vota sau nu, dacă au ori nu vârsta necesară exprimării votului.

    De fapt, dacă ar fi să respectăm semnificația reală a acțiunii liberale, ceea ce s-a întâmplat este ceva mai grav decât o babardeală, a fost un adevărat viol… Doar bătaia cu ciomagul, ca-n Vaslui, mai lipsea pentru a întregi imaginea atitudinii de sictir cu care ne-au fericit cei ce decid în PNL Arad.

    Departe de noi intenția de a cenzura în vreun fel dreptul oricărui partid de a-și alege și promova oamenii, după cum doresc. O asemenea pretenție – absurdă, de altfel – ar însemna să avem și pretenția de a-i cunoaște pe oamenii din partide în așa măsură încât să putem emite judecăți de valoare în ce-i privește pe cei dornici de promovare.

    Că-i mai știm pe unii sau pe alții, este o altă discuție, mai ales când persoanele în cauză au ocupat funcții publice. Dar de aici, până la a ști dacă ar fi potriviți pentru a ocupa funcții de demnitate publică, este o cale pe care nu vrem să pășim. Mai ales că, la urma urmei, partidele sunt cele care plătesc dacă politica de cadre nu este potrivită cu așteptările electoratului.

    Doi foști comandanți din IPJ sunt pe lista PNL Arad la alegerile 2024 pentru Consiliul Județean Arad: comisarii șefi Șimon și Troiac 

    Totuși, sunt cazuri în care nu putem aștepta opțiunea electoratului. Sunt cazuri revoltătoare care nasc multe semne de întrebare privind respectul pe care îl au unii șefi de partide față de cetățeni, față de localitate sau județ și, nu în ultimul rând, față de felul în care este cheltuit banul public.

    Da, PNL Arad a babardit întregul județ și pe fiecare cetățean cinstit în parte atunci când l-a proptit pe Ionel Bulbuc pe loc foarte eligibil pe lista candidaților PNL pentru CJA. Practic, PNL, cu această listă de promovare a candidaților, se face scut în fața fostului actor ajuns vicepreședinte al Consiliului județean Arad. Și nu doar a lui Bulbuc, ci a întregii operațiuni, a întregului „proces” de… licitații fără licitații.

    Un semn ce poate fi înțeles și ca o declarație că nu va economisi nici efort, nici resurse pentru a-l scoate basma curată din „afacerea” despre care am scris nu cu mult timp în urmă.

    Rețeaua Bulbuc. Actorul, directorii, constructorul și asistenta medicală de milioane de euro

    Să fim bine înțeleși, nu acuzăm șefii liberali că ar fi încălcat vreo prevedere legală atunci când l-au așezat pe un loc sută la sută eligibil. Nu susținem nici că numitul cu pricina ar fi condamnat sau măcar vinovat de vreo faptă penală, ceea ce l-ar face incompatibil. Asta vor decide instanțele, dacă vor avea liber de la partid să judece – în fond, nici nu-i sigur că se va ajunge la judecată.

    Doar că, în afară de înduioșătorul respect pe care PNL Arad îl arată față de lege în general (chiar nu mai vrem să dăm exemple), mai există și altceva: respect față de cetățenii care, prin munca lor îi întrețin pe politicieni, inclusiv pe cei ce ajung parlamentari europeni, președinți sau vicepreședinți de consiliu județean. Respect care, dacă ar fi existat în „dotarea” celor care au decis componența listei și poziția fiecăruia, i-ar fi îndemnat să lase persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte penale în afara listei.

    Așa însă, cum spuneam, PNL Arad a transmis un semnal clar: Bulbuc este de-al nostru!

    Iar de aici se poate înțelege și că același Bulbuc, în „babardeala” lui cu banii publici, nu a acționat de capul său.

    Caz în care, aproape firesc, respectul pentru cetățeni pălește în fața interesului de grup, în interiorul căruia fiecare acționează în baza principiului „contul îmi este mai aproape de corp decât cămașa fraierului care mă votează” (sau cam așa ceva).

    Aveau dreptate cei ce spuneau că Aradul a ajuns un județ liberal. Doar că nu ne-au spus și ce înțeleg ei prin liberal. Pentru că, dacă „traducem” noi lista cu Bulbuc pe loc eligibil și cu întreaga „babardeală” bulbucă, mai că ne vine să-i chemăm pe sicilienii care-și zic mafioți, să vină la noi, pentru specializare. În liberalism, normal.

    Despre lista pentru Consiliul local municipal ce să mai spunem? Valoroasă. Și cu școală. Degeaba, că fără Patricia e un fel de dinga linga, danga balanga.

    Ei, și-atunci, cum să nu-ți fie dragi ucrainenii… Ia priviți filmulețul de mai jos.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Articolul asta ce scop are? ca e vorbarie goala pana la urma. Un om acuzat de ceva intr-un ziar trebuie indepartat si calcat in picioare pana la un verdict final, care poate fi unul de nevinovat, fara prejudiciu, si atunci, un ziar poate distruge cariera cuiva cu un articol, asta inteleg eu, nu?

      Bulbuc asta trebuia calcat pe cap inainte de o decizie a instantei, caci prezumtia de nevinovatie nu mai functioneaza in campania electorala.

      --5 voturi
      +1
      -1
      • Aveți dreptate, vorbărie goală. De fspt, și literatura sau dramaturgia este vorbărie doală, nu doar ziaristica. Și fără un conflict serios (ca-n textele manelelor unde „dujmanu” e „dujman” și „pretenu” , „frate”). El o iubește pe ea, care la rându-i îl iubește. Părinții cel9r doi nu sunt de acord. Într-o manea s-ar fi lămurit conflictul cu un topor sau o bâtă, fără „vorbăria goală” a unui Shakespeare care a scris Romeo și Julieta.
        Încerc să „umplu” vorbăria ca să înțelegeți.
        Acuzațiile din Special nu au fost chiar „vorbărie goală”, fiind susținute de documente, pe care le-am publicat. Ați auzit dvs. de vreo reacție a ‘acuzatului”? Sau a PNL ori a Consiliului județean? Nimic. În afara unor „articole” plătite în care, de altfel, nubrăspunde acuzațiilor. Doar se laudă pe bani publici. Probabil pentru dvs. asta înseamnă „vorbărie plină” și atitudine demnă de urmat pentru orice politician și orice partid. Nouă, nu (și ne asumăm riscul de a ne considera „dujmani”.
        Pe de altă parte, sunteți sigur(ă) că știți ce înseamnă prezumția de nevinovăție, cum și unde se aplică acest principiu juridic? Vă întreb în considerarea faptului că partidele nu sunt instanțe de judecată (încă!). Or, una dintre „clauzele morale” ale partidelor este aceea de a nu se implica în niciun fel în problemele Justiției. Nici măcar prin susținerea cuiva intrat „în vizorul” organelor de anchetă. Necum să propună persoana suspectă pentru încă un mandat de „șef peste borcanul cu miere publică”.
        Sper că ați înțeles. Dacă nu, „Of, inima mea”…

        +14 voturi
        +1
        -1
    2. D-mnul Valer,au subordonat politic prin punere în functii în Institutiile de Control ale Statului de oameni slab pregātiti,obedienti,santajabili,cupārātori de diplome(ex Min Interne,tâmplar,electrician,acordeonist)se cred Intangibili si au ffff mult Tupeu.Un deja vu cu anii 50.PS..noi coborâm cu ei la Putere,altii Urcā…Trist

      +22 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.