vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primarul Bimbo a absolvit dezvoltatorul de orice vină, în problema Cartierului Florilor, într-o ședință interminabilă, cu mult scandal

    de Raluca Medeleanu | 17 mai 2023, 10:06 PM | Administraţie | Livada | Topic special

    1

    Opoziția din Consiliul Local Livada nu s-a lăsat convinsă de primarul Iosif Bimbo nici de această a treia oară în ceea ce privește legalitatea preluării de către Primăria Livada a terenurilor pe care se află drumurile din Cartierul Florilor, Sânleani, la care dezvoltatorii imobiliari au renunțat în urmă cu câțiva ani fără să își ducă la îndeplinire însă toate obligațiile. Primarul a susținut însă răspicat că dezvoltatorul imobiliar nu are nicio vină în problema creată.

    După o ședință lungă (peste 2 ore), în care s-a ridicat mult tonul și s-a ajuns inclusiv la amenințări, problema a rămas în continuare „în aer”. Locuitorii cartierului privat se află în continuare în blocaj pentru introducerea utilităților, întrucât terenul nu aparține nici acum nimănui.

    5 din 12 consilieri prezenți au votat un amendament care teoretic ar fi rezolvat problema, același amendament propus și la ședințele anterioare (adus de consilierul Olariu), care ar fi impus ca preluarea de Primăria Livada să fie făcută cu condiția ca dezvoltatorii să fie obligați să realizeze pe cheltuiala lor toate cele specificate în PUZ (drumuri, canalizare apă menajeră + pluvială, spații verzi).

    Dar nici de această dată primarul nu s-a arătat defel mulțumit de această formulare. A propus un alt amendament separat, prin care acum s-a lăsat înduplecat ca măcar asfaltarea drumurilor din cartier să fie făcută din cheltuiala dezvoltatorilor, dar a dorit să specifice că viitoarea canalizare din Cartierul Florilor să fie făcută de Primăria Livada, din fonduri europene, repetăm asta în condițiile în care era o condiție impusă dezvoltatorilor prin PUZ.

    „Doamna Ciumpe, vine cineva să vă aresteze?! Mă duc eu în locul dumneavoastră!”, a intervenit un locuitor din cartier, prezent la ședință, ca răspuns la grijile pe care o consilieră și le făcea în legătură cu accesarea de bani europeni pentru o investiție care trebuia făcută din bani privați.

    Iosif Bimbo spune că dezvoltatorul nu are nicio vină și acuză doar funcționarii Primăriei Livada

    Primarul chiar a luat apărarea dezvoltatorului imobiliar, afirmând că încurcătura creată în Cartierul Florilor nu este vina lui, ci doar a funcționarilor Primăriei Livada care au dat voie în trecut să înceapă lucrările.

    „Nu au nicio vină acei oameni. Nici dezvoltatorul, nici acești oameni (locuitorii, n.red.). Singura vină, ca și instituție,  este a instituției comunei Livada și dacă vreți să ne întoarcem, chiar vreți să facem o dreptate, trebuie să ne întoarcem împotriva acelor funcționari publici care la data respectivă au semnat autorizațiile de construire. Vorbim, dar vorbim de trecut. Dar haideți să vedem ce facem pe viitor cu oamenii ăștia. Degeaba căutăm în istoric vinovații, pentru că oamenii ăștia nu își vor lua casele subsâoară și o să se mute de unde or venit. Ce facem cu ei? Îi lăsăm în continuare în beznă? Nu vreți să aibă nici șanțuri, nici contoare, nu vreți să aibă nimic!”, i-a certat primarul pe consilieri, când a fost întrebat dacă cineva a fost sancționat pentru nerespectările celor stipulate în PUZ.

    Primarul a răstălmăcit cele specificate în PUZ, pentru a coincide cu varianta sa

    Pentru a își susține punctul de vedere, primarul le-a mai spus consilierilor că dezvoltatorul avea specificat în PUZ doar ca o alternativă realizarea canalizării.

    „Ați ridicat problema cu canalizarea. Păi, da. Sunt «și  /sau». Dacă citeați PUZ-ul cum trebuie, sunt două funcțiuni. Era «și / sau». Iar în reglementarea PUZ-ului, era o variantă cu acele rețele stradale, altele erau cu plistere care fiecare le-au realizat în dreptul lor…”, a susținut primarul, dar a susținut greșit.

    Vă prezentăm mai jos două capturi de imagine extrase direct din PUZ-ul pe care am reușit să-l obținem, nu pe cale oficială, întrucât încă mai așteptăm după răspunsul Primăriei la socilitarea noastră în baza legii 544/2001. Puteți observa că există un capitol cu specificații despre cum trebuie realizată canalizarea menajeră și un alt capitol despre canalizarea pluvială.

    Nu găsim formularea „și/sau”. Se specifică într-adevăr ca o soluție provizorie plisterele. Dar în următoarele pagini, este notat că în Sânleani nu există canalizare încă, dar dezvoltatorii trebuiau să pregătească „colectoare stradale de canalizare menajeră și de colectoare principale care să colecteze și să conducă apele uzate spre stații de pompare care să poată prelua și evacua apa uzată spre viitorul sistem de canalizare menajeră propusă prin Planul Urbanistic Gineral al Comunei Livada”.

    extras PUZ Cartierul Florilor

    specificatii PUZ Cartierul Florilor canalizare

    Fondurile europene: două abordări opuse, la diferență de un an

    Este interesant de observat și schimbarea care a survenit în discursul primarului în ceea ce privește accesarea de fonduri europene pentru canalizarea din Sânleani per ansamblu, din moment ce anul trecut chiar a hotărât să părăsească proiectul european al Consiliului Județean care asigură legarea canalizării, printr-un inel, a localităților din jurul Aradului. Pe atunci, edilul susținea răspicat că nu este în interesul comunei să beneficieze de acest proiect și că preferă să facă investiția pe cont propriu. Din această cauză, Consiliul Local Arad a și adoptat în august 2022 o hotărâre care să dea posibilitatea ca Livada/Sânleani să se lege de canalizarea din cartierul Grădiște, o mișcare care a fost și aceea intens disputată atunci.

    Două proiecte „amestecate” în unul singur

    Toate aceste discuții referitoare atât la preluarea terenurilor cât și la realizarea canalizării din fonduri europene au fost „împletite” pe același punct de pe ordinea de zi și ar fi urmat să fie votate laolaltă, dacă nu ar fi contestat mai mulți consilieri măsura. Vorbim de un proiect ce privește patrimoniul, care potrivit legii are nevoie de obținerea a două treimi din voturi, combinat cu un proiect ce privește o investiție, care are nevoie doar de jumătate din voturi, totul „împachetat” într-un singur proiect despre care se presupunea că ar fi avut nevoie de jumătate din voturi.

    „Haideți să facem un nou proiect de hotărâre. Acceptăm amendamentul domnului Olariu, cu o excepție și facem un nou proiect de hotărâre cu privire la realizarea canalizării pe fonduri europene”, a spus primarul.

    „Dar mergeți și faceți un nou proiect de hotărâre și îl votăm într-o altă ședință extraordinară”, a spus un consilier. „Nu, nu, nu, acuma!”, a insistat primarul. „Dar se poate face acum?”. „Cum să nu se poată modifica? Introducem atunci un nou articol la celălalt. Nu retrag nimic, fac amendament: să se facă canalizarea din fonduri europene…”, a continuat edilul.

    În cele din urmă, proiectul și amendamentul primarului nu au întrunit însă numărul necesar de voturi.

    ***

    Nu putem să nu ne întrebăm cum funcționează lucrurile la Primăria Livada din moment ce astfel de combinări și alambicări nu determină nicio reacție din partea aparatului de specialitate, ba mai mult sunt prezentate de primar ca fiind mai mult decât firești. De menționat că viceprimarul nu a votat deloc proiectele în cauză, invocând că s-ar afla în conflict de interese întrucât locuiește într-un cartier privat de case (nu cel disputat la ședință).

    •  Citește și: Primarul Bimbo din Livada și milioanele sale de lei care sfidează fondurile europene • Special Arad · ultimele știri din Arad

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. 1. „Singura vină, ca și instituție, este a instituției comunei Livada și dacă vreți să ne întoarcem, chiar vreți să facem o dreptate, trebuie să ne întoarcem împotriva acelor funcționari publici care la data respectivă au semnat autorizațiile de construire.” – deci, să inteleg de-aici, că vina funcționarului este că „n-a fost cititor în stele” și NU A GHICIT ANTERIOR EXECUTIEI PROIECTULUI, reaua-credință a executantului și i-au semnat Autorizațiile de Construire.
      Deci, mai nou, atribuția funcționarului care-ți semneaza aceste avize și autorizații, e să se uite la mutra ta și să ghicească ce gânduri ai …?! 🤔
      Execuți su nu ce e cuprins in Autorizație și PUZ…?
      .
      2. Cu toata compasiunea pt victimele dezvoltatorul: NIMENI DIN COMUNITATE NU V-A OBLIGAT să încheiați acea afacere cu dezvoltatorul și NIMENI DIN COMUNITATE nu va beneficia de binefacerile locuinței, DECÂT DVS. – ÎNȘIVĂ!!!
      Atunci nu văd DE CE COMUNITATEA, PE CHELTUIALA EI, va trebui să vă ofere luxul oe care dvs l-ați plătit dezvoltatorului, dar acesta nu vi le-a mai oferit ?!
      .
      Veti împărți dvs locuința cu mulți dintre cei care locuiesc în condiții f. modeste, care iarna îngheață de frig în casele lor f. amărâte, dar care ÎȘI PLĂTESC TAXELE ȘI IMPOZITELE din care dvs. vreti să vă acoperiți paguba pricinuită dr dezvoltator?😣
      Nu cred că e corect…!
      .
      PS: mulți spun (care habar n-au) că ar fi „comunism” asistența socială (prin care sunt ajutați CEI NEVOIAȘI cu banii de la cei mulți și cu posibilități financiare); dar, arunci, cum să numim, luatul banilor de la cei mulți și AMĂRÂȚI, pt a sprijinii… PE CEI BOGAȚI (cum sunt actualele deduceri din noul Cod Fiscal sau Pensiile Speciale sau diverse alte FAVORURI făcute celor înstâriți, PE BANII PUBLICI) ? 😡
      Deci, cum s-o numim…? „Haiducie PE INVERS”?! (adică furăm de la săraci ca să-i ajutăm pe „amărâții” de bogați).?
      Nu, nu am nimic cu cei bogați, dacă lucrurile sunt TRATATE ECHITABIL, dar am o problemă când aceștia se cred mai „șmecheri” (de fapt, mai „tupeiști”) decât restul comunității…
      Da, atunci chiar am o problemă cu ei…

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.