marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de campanie: PRO România și ALDE, plus-minus UDMR. Apropo, ați auzit-o pe aia cu cimitirul?

    de E. Nola | 20 mai 2019, 8:19 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    0

    Dacă n-ați auzit-o, ceea ce mă miră, n-o veți auzi nici de la mine.

    Eu sunt jurnalist serios, nu mă las provocat, oricum treaba e oablă, până după campania electorală s-a pus batista pe țambal. Primarul ALDE din Dărmănești, cel care susține că orășelul de lângă Bacău are în administrare un cimitir aflat în Harghita, adică în Ardealul istoric, a înțeles exact mesajul, UDMR l-a înțeles și ea, probabil și Pro România, mai ales după ce o filială întreagă s-a răzgândit și s-a reîntors la sânul lui Avram, mai precis Liviu.

    Asta e cu partidele astea mici, indiferent că sunt disidențe din cele mari sau etnice, cum e cazul cu UDMR. Trebuie să ai grijă de ele, să le dai cu țârăita, să nu se încreadă prea tare, să-și vadă cu alte cuvinte de lungul nasului. Să înțeleagă că sub 10% ești un accesoriu, o broșă la bluza puterii, chiar dacă fără tine nu se poate face majoritatea.

    cimitir maghiar e1556701387340

    Până acum, dacă facem abstracție de UDMR, care oricum este mai aproape de 5% decât de zece, aveam un singur partid dintr-acesta, zis și acul balanței, un partid personal, foarte bine gândit, fiindcă declarându-se liberal, dar comportându-se pesedist, putea intra oricând, oriunde, depinde de cum zice Domnul Tăriceanu. Acum însă a apărut și Pro România în jurul Domnului Ponta, o disidență din PSD și care, cel puțin în prima fază, nu prea are altă șansă decât alianța cu PNL și cu cine ar mai fi pe acolo.

    Dacă ALDE este partidul celor care au încredere în înțelepciunea oportunistă a primului motociclist al țării, Pro România s-a născut ca reacție la acapararea PSD exclusiv pentru interesele sale de către Liviu Dragnea. Tocmai de aceea, având în vedere că stânga politică românească necomunistă este sublimă, dar lipsește cu desăvărșire, gestul ar putea fi unul de bun augur.

    Chiar dacă antecedentele lui Victor Ponta nu sunt dintre cele mai bune, spre deosebire de cei adunați în jurul lui Dragnea, nimeni nu-i poate contesta inteligența și simțul politic, de lucru ar mai fi la conscevență și la o anumită atitudine care ar trebui să fie bazată mai mult pe valori decât pe interese. Victor Ponta, dacă se ia în serios și înțelege porunca vremii, ar putea fi șansa de care are nevoie politica românească pentru ca stânga românească de tip european să se poată naște în cele din urmă.

    Desigur, alegerile de peste o săptămână nu vor clarifica mare lucru, eventual vor da un semnal pentru viitor, un semnal sub formă de cifre foarte important mai ales pentru partidele mai mici de care vorbim pe aici. Mai ales de ADLE și PRO, UDMR-ul fiind într-o situație oarecum specială, dar binecunoscută, cum vom vedea în cele din urmă.

    Dacă nu vor trece bine peste 10% va fi nițel rău pentru ele, mai ales fiind două, dar mai ales pentru că partea dreaptă a eșichierului s-a întărit acum cu USR, împreună cu PNL aceștia reușind să facă lejer peste 40%, în timp ce PSD, chiar și cu ALDE-le aflat în această situație, nu va trece cu mult peste 30%. Din această cauză PRO România, mai ales cu un 10% puternic, devine acul balanței, partidul care încă de la primele alegeri la care participă își dovedește utilitatea și posibilitățile, având în vedere și faptul evident că ALDE va exista doar atâta vreme cât va exista și Tăriceanu.

    Se pune întrebarea, desigur, ce se va întâmpla cu PRO România în cazul în care PSD va scăpa de Dragnea? Acum Ponta susține că nu se va întoarce în PSD, numai că asemenea declarații ale politicienilor se tratează cu maximă îndoială. Ar fi o naivitate să credem că disidenții de lângă el nu l-ar putea convinge în cele din urmă „să-și revină”. Chiar dacă asta ar compromite posibilitățile create prin apariția PRO, având în vedere electoratul de bază al PSD, un electorat pe care nu poți clădi un partid modern, axat pe cultivarea unor valori politice clasice.

    În ceea ce privește UDMR, lucrurile sunt și mai clare. Fără să mai aibă în ochii electoratului maghiar prestigiul de la începuturi, obligat la compromisuri care îi sapă din temelii credibilitatea, Uniunea va fi obligată din ce în ce mai mult să se aciuieze la umbra majorității dintotdeauna, o majoritate care se va putea forma în viitor și fără ea. Având în vedere sensibilitatea funciar naționalistă a tuturor partidelor românești, indiferent dacă se declară de dreapta sau chiar sunt, în acest rol UDMR-ul va depinde, din ce în ce mai mult, nu de propriul electorat, ci de înțelegerile dintre cele două țări, o situație care înseamnă o revenire inedită la cea de dinainte de ’89, atunci când soarta ungurilor de pe aici era hotărâtă mereu peste capul lor și fără să se țină seamă de interesele lor particulare.

    basescu viktor orban 87362600

    Nu e o perspectivă prea măreață, așa cum demonstrează și întâmplarea cu cimitirul din Valea Uzului, de fapt o atenționare a UDMR-ului, venită dinspre Teleorman și instrumentată de primarul ALDE din Dărmănești, Bacău, cu privire la posibilitățile sale chiar și în situația în care prezența masivă a lui Viktor Orbán în politica maghiară din România poate părea o garanție pentru unguri.

    Păi, nu prea e, așa cum a subliniat și noul Doctor Honoris Cauza al Universității Aurel Vlaicu, Domnul fost, Adrian Năstase, cel care s-a arătat, așa cum făcea și pe vremea când era, îngrijorat de faptul că Viktor umblă cam des și mult prin Ardeal.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.