Tânăr din Arad, prins de polițiști că vindea produse pirotehnice
În ajun de Crăciun, polițiștii Secției nr.1 Vlaicu au depistat în flagrant, un tânăr care comercializa ilegal materiale pirotehnice. Polițiștii au depistat în flagrant delict,…
În ajun de Crăciun, polițiștii Secției nr.1 Vlaicu au depistat în flagrant, un tânăr care comercializa ilegal materiale pirotehnice. Polițiștii au depistat în flagrant delict,…
A văzut de curând lumina tiparului numărul zece al revistei militare STINDARD, editată de Filiala Județeană „ZIRIDAVA” Arad a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în…
Incident incredibil pe un aeroport din Elveţia. Un fost premier a fost reţinut de către autorităţi. Este vorba despre fostul prim-ministru al Ucrainei, Arseni Iațeniuk….
Un grav accident rutier s-a produs, marți dimineață, în județul Sălaj. Un tânăr de 18 ani, fără carnet, a urcat la volan, a ucis un om…
Valoarea amenzilor aplicate în urma controalelor derulate în ultima lună de silvicultori şi poliţişti în păduri, pe drumurile publice, dar şi în pieţe şi oboare…
Redacția Special Arad urează tuturor cititorilor – colaboratori, fani, surse, vizitatori neutri, opozanți, oameni de bine și de rău – un Crăciun fericit, aureolat de credința în mai bine, binecuvântat de tradiții și sublimat în gesturi frumoase.
Joi, 21 Decembrie, Complexul Muzeal Arad a fost gazda seminarului „28 de ani După”, un eveniment cultural de mare încărcătură istorică și emoțională. În prezența…
Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu au depistat ieri, în trafic, un transport de material lemnos fără documente legale. Polițiștii au depistat, pe raza municipiului, un…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Biroului de Poliție Comunală Șiria au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei…
Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un tânăr pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Polițiștii au depistat ieri, în Piața Miahi Viteazu din municipiu, un tânăr…
Având în vedere perioada în care ne aflăm, scumpirile votate de aleșii noștri, atât la impozitul pe case și terenuri cât și al biletelor de…
În data de 21.12.2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Brad şi a…
Design modern, user-friendly, focusat pe nevoile cititorilor. Asta caracterizează, din prima, noua versiune a portalului specialarad.ro. În schimb, cea mai mare noutate este… APLICAȚIA PENTRU…
Accident extrem de grav pe DN 1, produs marţi seară, la Lugaşu de Jos, în judeţul Bihor. În total sunt 12 victime. În accident au…
Zilele acestea Cantina Municipală are oaspeţi la masă. Este vorba despre micuții de la Centrul “Curcubeu” şi copiii beneficiari ai programul masă caldă în şcoală. În…
Comunicat. Nici nu s-a încheiat anul 2017, că organizatorii supermaratonului Bekescsaba-Arad-Bekescsaba îşi fac planuri pentru ediţia de anul viitor. Viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar a…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat o acțiune pentru prevenirea comerțului ilegal cu produse accizabile, pe raza municipiului. În urma activităților, a fost depistat…
CTP anunţă publicul călător că, în data de 21 decembrie 2017, între orele 17:50 – 18:40, respectiv 22 decembrie 2017, între orele 10:50 – 12:00, se suspendă…
Patru din Ungaria, una din Curtici și cinci locale – în total zece echipe au concurat duminică la Pomana Porcului din Pecica. La ediția din…
Angajaţii unei companii japoneze îşi vor putea primi curând o parte din salariu în Bitcoin, dacă se simt îndeajuns de curajoşi, scrie Business Magazin, citând…
În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în…
Au loc percheziţii, miercuri dimineață, la o clinică medicală din Cluj. Sunt vizate persoane suspecte de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, scrie DIGI24.ro. Procurorii…
Ungaria îndeamnă Uniunea Europeană să urgenteze discuţiile privind aderarea Muntenegrului la Blocul comunitar, a declarat, marţi, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, relatează Mediafax, citând…
Un bihorean a fost găsit fără suflare, astăzi, la volanul unui autoturism, într-o parcare de pe strada Aurel Lazăr, lângă Penitenciarul din Oradea. Descoperirea a…

Aradul se află printre orașele vizate de controalele comune ale Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în ambulatoriile publice și private,...
În articolul de săptămâna trecută am explicat de ce drumul de la un fizic supraponderal la un corp atletic include trei etape distincte care, cumulate,...
O echipă medicală a Secției Clinice de Gastroenterologie a efectuat cu succes ieri, în sala de endoscopie intervențională, procedura ERCP cu numărul 100, pacienta fiind...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

Noile contoare de apă cu citire de la distanță, montate de Compania de Apă Arad, ridică anumite semne de întrebare în rândul unor consumatori. O...
O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Partidul USR transmite: „Democrația funcționează firesc doar în contextul pluralismului politic. Pe de o parte puterea, iar dincolo de “baricadă”, opoziția. Puterea exercită autoritatea și,...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Serviciile Microsoft 365, inclusiv Outlook, Teams și alte aplicații folosite zilnic de companii și utilizatori din întreaga lume, au fost afectate de o pană majoră...
Declarația fondatorului SpaceX vine în timp ce Nvidia traversează una dintre cele mai grave crize din istoria sa, iar plecarea lui Jensen Huang provoacă turbulențe...
Mai multe orașe europene fac presiuni asupra Uniunii Europene pentru eliminarea filtrelor de țigări de pe piață. Autoritățile locale avertizează că mucurile aruncate pe străzi...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Serviciile Microsoft 365, inclusiv Outlook, Teams și alte aplicații folosite zilnic de companii și utilizatori din întreaga lume, au fost afectate de o pană majoră...
Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...

Filmul „Omul lui Dumnezeu” / „Man of God”, regizat de Yelena Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, va fi proiectat la Cinema Arta vineri,...
Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Opus Kink, Michael Kiwanuka, Queens...
După cum promiseseră organizatorii în postările recente de pe canalele de socializare ale festivalului, au fost anunțate primele nume ale ediției din 2027 a festivalului...
Agent Green și DJ Marika lansează miercuri, 11 noiembrie, la ora 20:00, pe canalul YouTube Agent Green noul concept „DJ Set with Purpose”: o călătorie...

Numele regizorului Christopher Nolan a început să fie vehiculat în mediul online în legătură cu un posibil nou film din universul „The Lord of the...
O schimbare majoră zguduie industria cinematografică americană: James Gunn și Peter Safran se retrag din funcțiile de co-directori executivi ai DC Studios, urmând să fie...
Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Prima seară a evenimentului Arad Urban Style, desfășurat joi la Agora Mall, a adus în fața publicului 16 prezentări de modă, într-un spectacol care a...
Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...

Bărbatul este acuzat de viol asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului și infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor. Soția acestuia este...
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit peste 100 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, în valoare estimată de...
Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)