vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ungaria îndeamnă Uniunea Europeană să urgenteze discuţiile privind aderarea Muntenegrului

    de Special Arad | 20 decembrie 2017, 8:12 AM | Internaţional

    0

    Ungaria îndeamnă Uniunea Europeană să urgenteze discuţiile privind aderarea Muntenegrului la Blocul comunitar, a declarat, marţi, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, relatează Mediafax, citând agenţia MTI.

    „Ungaria ar dori ca UE să deschidă cele trei capitole rămase privind discuţiile de aderare şi să le finalizeze în termen de patru ani. Ungaria este un susţinător hotărât şi devotat al integrării Muntenegrului în UE. Securitatea în Balcanii de Vest reprezintă un important interes european de securitate, iar cea mai rapidă modalitate de îndeplinire a acestuia este integrarea europeană. Muntenegru a devenit pe merit un membru al NATO şi merită, de asemenea, să devină membru al UE”, a spus Szijjarto, în cadrul unei vizite oficiale la Podgorica.

    Şeful diplomaţiei de la Budapesta a mai transmis că „Podgorica este un pilon al stabilităţii în Balcanii de Vest, prin urmare integrarea europeană a ţării va contribui în mod semnificativ la stabilitatea regiunii, care are o influenţă semnificativă asupra securităţii întregului continent european”.

    Peter Szijjarto s-a întâlnit cu miniştrii muntenegreni ai Afacerilor Externe, Educaţiei, Economiei şi Integrării europene, precum şi cu preşedintele Filip Vujanovic, premierul Dusko Markovic şi preşedintele Parlamentului, Ivan Brajovic.

    sursa: Mediafax.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.