Medicii de familie iau în calcul să consulte contra cost: „Se propun scăderi greu de suportat”
Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov transmit că iau în calcul să nu prelungească prin act adiţional contractul cu Casa Naţională de Asigurări de…
Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov transmit că iau în calcul să nu prelungească prin act adiţional contractul cu Casa Naţională de Asigurări de…
Vin temperaturi de primăvară după valul de ger cumplit. Vremea se încălzește neobișnuit, iar în regiunile sud-estice maximele vor ajunge la 11 grade Celsius. Chiar…
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a precizat recent la Euronews că în anul 2023 ministerul a pierdut aproximativ 10.000 de cadre prin pensionare. Asta, în…
Duminică, 14 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la ultimele trageri loto, de…
Două porțiuni de autostradă lipsă, două tuneluri și încă patru ani, varianta optimistă, până când vom putea circula de la Arad la Constanța doar pe…
Unul dintre liderii transportatorilor şi fermierilor care protestează de cinci zile blocând şoselele de centură ale marilor oraşe, Dănuţ Andruş, a declarat sâmbătă seară, după…
Medicii de familie și cei de la ambulatoriu atenționează că le scad veniturile și pot ajunge în situația în care să-și închidă cabinetele și să…
Unul dintre liderul fermierilor, Dănuţ Andruş, a afirmat sâmbătă, după întâlnirea avută cu ministrul Agriculturii Florin Barbu, că mai multe solicitări au fost acceptate, printre care…
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care…
Joi, 11 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 7…
Mai mulți șoferi care au alimentat de la o benzinărie din Prahova au observat o eroare la pompele de carburanți, așa că au anunțat ANPC…
Elevul din clasa a 9-a al Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a murit după ce s-ar fi aruncat de la etajul 4 al şcolii….
Sistemul e-Factura reprezintă un sistem obligatoriu și digitalizat de emitere și comunicare al facturilor, care este legat la serverele ANAF. De la introducerea acestuia, comercianții…
Transportatori din toată ţara participă, miercuri, la o acţiune de protest, coloane de camioane formându-se pe mai multe tronsoane rutiere, în zona Bucureştiului, dar şi…
Azi, 10 ianuarie, România are un consum de gaze ce depășește 54 de milioane de metri cubi și care este acoperit din producția curentă –…
Crește notabil ajutorul de deces. Se aplică reguli noi din 2024. Noua legea a pensiilor aduce modificări în privința ajutorului de înmormântare, potrivit Capital.ro. Ajutorul…
Este o zi decisivă pentru Vlad Pascu, tânărul care a condus drogat şi a ucis 2 oameni, vara trecută, în localitatea 2 Mai. Băiatul cere să fie…
Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză, luni, controversatului influencer Andrew Tate anulând decizia judecătorească ce instituia sechestru asupra bunurilor sale, între care…
Pompierii din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, marţi dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un hotel situat în zona centrală a Capitalei, pe Splaiul…
Cătălin Coman este numele fostului polițist care s-a baricadat în casă, în Capitală, timp de nouă ore, după ce a amenințat o vecină cu moartea….
Luni dimineața, se circulă în condițiile unui carosabil acoperit parțial cu zăpadă pe mai multe drumuri din județele Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Covasna, Gorj, Harghita,…
Loteria Română a anunţat numerele extrase duminică, 7 ianuarie 2024, la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Rezultate loto din…
Prima zi de cursuri din anul 2024 este luni, 8 ianuarie, și aceasta deschide modulul 3 de cursuri. Elevii și profesorii merg la școală până…
Este alertă în Voluntari, județul Ilfov, după ce locuința unui fost ofițer SRI a fost spartă. Din casă au dispărut un pistol letal, zeci de…

Mayo Clinic din Rochester (SUA) ocupă primul loc în clasamentul „World’s Best Hospitals 2026”, realizat de Newsweek împreună cu Statista. Peste 2.500 de spitale din...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a atras 171 de dosare pentru cele 70 de posturi scoase la concurs în septembrie. 31 dintre acestea însă...
Cel mai eficient program de antrenament este cel care răspunde nu doar obiectivelor tale de sănătate și fitness, ori particularităților tale morfo-anatomice, cât mai ales...

Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...
Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, a criticat, în plenul Senatului, contrastul dintre discursul PSD despre solidaritate și grija pentru românii vulnerabili și stilul de...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Alternativa pentru Germania (AfD), partidul de extremă dreaptă din Germania, este creditată cu primul loc în alegerile regionale desfășurate duminică în Mecklenburg-Pomerania Inferioară, potrivit exit-pollurilor...
Guvernul de la Roma pregătește o lege prin care va fi stabilit un număr maxim de elevi străini într-o clasă. Proiectul va interzice și purtarea...
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va crea o „Forță AI” și va numi un responsabil național pentru inteligența artificială, pe fondul avertismentelor tot...

Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...
Particles – Intermedia Lab & Music Festival revine, între 25 și 27 septembrie 2026, pe malul Mureșului din Arad, pentru cea de-a șaptea ediție. Sub...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați, Adrian Despot, Kiki...

Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...
Creatorii serialului „South Park”, Trey Parker și Matt Stone, au anunțat că producția va purta un nou nume – „South America” – o decizie prezentată...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
IPJ Arad transmite că, în cadrul acțiunilor de monitorizare a vitezei de deplasare pe drumurile din municipiu, polițiștii au prins un tânăr motociclist care conducea...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)