joi, 12 noiembrie, 2026

Special Arad Logo

    Camionul condus de șoferul din România nu este considerat răspunzător de carambolul soldat cu 12 morți în Bulgaria

    de Special Arad | 12 noiembrie 2026, 8:04 PM | Internaţional | Naţional

    0

    Ancheta privind cele două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia din Bulgaria scoate la iveală noi informații. Potrivit investigatorilor bulgari, camionul condus de un cetățean român nu ar fi fost cel care a declanșat tragedia, ci ar fi ajuns să reprezinte un obstacol pe carosabil. Între timp, șoferul român, în vârstă de 62 de ani, a fost pus în libertate după ce a fost audiat de două ori, scrie adevarul.ro.

    Precizările au fost făcute de Marian Marinov, directorul interimar al Serviciului Național de Investigații din Bulgaria, care a explicat că responsabilitatea pentru producerea accidentului trebuie stabilită în funcție de împrejurările exacte.

    „Acest camion nu a provocat accidentul, ci a reprezentat un obstacol pe șosea. Accidentul a fost provocat de vehiculul care l-a lovit, în acest caz un autobuz. Dacă șoferul camionului poartă vreo responsabilitate depinde de o serie de circumstanțe”, a declarat Marian Marinov, citat de novinite.

    Unul dintre principalele obiective ale anchetei este acum stabilirea motivului pentru care camionul românesc a rămas oprit pe autostradă. O ipoteză luată în calcul este aceea că un alt vehicul, care ar fi avut o defecțiune, se afla în fața acestuia, obligându-l pe șofer să oprească.

    Anchetatorii nu exclud nici posibilitatea ca românul să fi încetinit din cauza ceții dense și a vizibilității reduse, iar conducătorul vehiculului care venea din spate să nu fi avut suficient timp pentru a evita impactul. Totodată, se verifică dacă participanții la trafic au respectat distanțele de siguranță.

    Marian Marinov a atras atenția că stabilirea exactă a modului în care s-au produs coliziunile este complicată, deoarece fiecare impact ulterior poate schimba poziția vehiculelor și poate influența reconstituirea accidentelor precedente.

    Ancheta este încă la început, iar autoritățile bulgare au un volum important de muncă. Au fost deja audiate persoanele aflate la locul tragediei, iar pentru victimele decedate au fost solicitate expertize medico-legale. În cazul răniților sunt programate alte 51 de examinări. De asemenea, aproximativ 100 de martori urmează să fie chemați pentru declarații.

    Verificările vizează și starea infrastructurii rutiere. Parchetul a cerut Agenției pentru Infrastructură Rutieră toate documentele privind reparațiile efectuate pe tronsonul de autostradă unde s-au produs accidentele, precum și actele referitoare la recepția și deschiderea circulației după lucrări.

    Investigatorii au identificat deja o legătură de cauzalitate între primul carambol și cel de-al doilea accident, produs pe sensul opus de mers. Și în acest caz, ceața densă a reprezentat un factor important pentru conducătorii auto care au ajuns în zona coliziunilor.

    Oficialul bulgar a remarcat că astfel de tragedii se pot produce inclusiv pe sectoare de drum aparent lipsite de pericole, unde șoferii tind să circule fără să anticipeze apariția unor obstacole.

    „Este frapant faptul că astfel de accidente se produc adesea pe drumuri bune, drepte. Toată lumea presupune că nu există obstacole în față”, a declarat Marian Marinov pentru presa bulgară.

    Cele două caramboluri au avut loc marți dimineață, 10 noiembrie, pe autostrada Trakia, principala legătură rutieră dintre Sofia și Burgas, oraș situat pe litoralul Mării Negre. Accidentele s-au produs aproape simultan, pe ambele sensuri de circulație, în regiunea Iambol, fiind implicate nu mai puțin de 86 de vehicule, de la autoturisme și camioane de mare tonaj până la un autobuz.

    Bilanțul comunicat de autoritățile bulgare este unul dramatic: 12 persoane și-au pierdut viața, iar alte 50 au fost rănite.

    Ministerul Afacerilor Externe din România a confirmat că printre victimele celor două accidente se află și un cetățean român rănit. Acesta beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate, iar reprezentanții consulari români sunt pregătiți să îi ofere sprijinul necesar.

    În memoria celor care și-au pierdut viața, autoritățile de la Sofia au decretat ziua de 11 noiembrie drept zi de doliu național.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.