Miliardarul proprietar al PRO TV a murit într-un accident aviatic
Miliardarul ceh Petr Kellner este printre cei 5 uciși în accidentul de lângă ghețarul din Alaska. Petr Kellner, cea mai bogată persoană din Republica Cehă…
Miliardarul ceh Petr Kellner este printre cei 5 uciși în accidentul de lângă ghețarul din Alaska. Petr Kellner, cea mai bogată persoană din Republica Cehă…
Accelerarea livrărilor de vaccinuri permite Europei să vadă „lumina de la capătul tunelului”, în pofida celui de-al treilea val al pandemiei de COVID-19 care continuă…
11 nave cu peste 130.000 de animale vii din România sunt blocate în Canalul Suez, a anunțat directorul Animals International, Gabriel Păun, avertizând că există…
Italia rămâne închisă până în luna mai. De luni, peste jumătate din țară va fi în scenariul roșu, după ce Calabria, Toscana și Valle d’Aosta…
Autorităţile germane au decis să amâne până marţi obligativitatea ca persoanele care sosesc pe aeroporturile din ţară să fi prezentat înainte de îmbarcare un test negativ…
O femeie din Iran a fost executată de fiica sa, în baza unei legi care priveşte pedeapsa cu moartea şi le permite chiar şi copiilor…
Biroul Federal Pentru Sănătate Publică din Elveţia a informat miercuri că a început pregătirile pentru a elibera certificatele de vaccinare pentru COVID-19 din vara aceasta,…
Armata britanică îşi va reduce efectivele la cel mai mic număr de militari pe care i-a avut de la începutul secolului XIX şi va da…
Un român a fost numit, conform sursei citate, pentru prima dată în istoria bisericii catolice, episcop auxiliar de Roma, aflat în imediata subordine a vicarului…
Compania a eliminat peste 12 milioane de postări despre COVID-19 și vaccinuri, pe care experții din domeniul sănătății la nivel mondial le-au marcat drept dezinformare,…
Mai multe persoane, printre care un poliţist, şi-au pierdut viaţa într-un schimb de focuri luni după-amiază într-un supermarket din oraşul american Boulder, statul Colorado, notează…
Măștile de protecție și distanțarea fizică vor a fi necesare timp de încă niște ani, până când majoritatea populației globale va fi vaccinată, spune un…
Guvernul australian a decretat stare de dezastru natural în mai multe zone din regiunea New South Wales după ce ploile torențiale au dus la inundații…
Oamenii de știință explorează mai multe ipoteze care ar putea explica cele 18 rapoarte de cheaguri de sânge în creier care au apărut în perioada…
Campaniile de vaccinare desfășurate în tot mai multe țări ale lumii au readus speranța că ne vom putea relua obiceiurile de a călători și a…
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ameninţat, sâmbătă, că blochează exporturile vaccinului AstraZeneca dacă Uniunea Europeană nu-şi primeşte livrările înaintea altor ţări, potrivit…
Un cutremur masiv a zguduit Japonia, sâmbătă, iar autoritățile au emis o alertă de tsunami. Seismul s-a produs la o adâncime de 60 de kilometri…
Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la țările/zonele teritoriile de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care…
Italia, Franța, Spania și Germania anunță că vor relua imunizările împotriva COVID-19 cu vaccinul de la AstraZeneca, după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a…
Deputaţii spanioli au aprobat joi, în formă definitivă, legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor…
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat joi că beneficiile vaccinului anti-COVID-19 al AstraZeneca/Oxford sunt mai mari decât riscurile, însă continuă să studieze legătura între…
Egiptul construiește un întreg oraș la est de Cairo, care va purta numele de Noua Capitală Administrativă, și care este proiectat ca un model de…
După o investigație care a durat câteva luni, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a ajuns la concluzia că, cel mai probabil, fermele de animale sălbatice…
În urma rapoartelor privind persoanele care dezvoltă cheaguri de sânge la scurt timp după ce au primit o doză de vaccin AstraZeneca COVID-19, Germania, Franța,…

Nu sunt mari speranțe că va fi bine la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Unitatea caută în această perioadă să angajeze personal medical, auxiliar...
Precizez din start că ceea ce voi prezenta în continuare se aplică mai ales în cazul persoanelor care ar avea de dat jos 6-15kg pentru...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a lansat ieri un nou concurs de angajare, de această dată pentru 40 de posturi de asistent medical generalist....

Nu știu ce mi-a venit așa dintr-o dată de m-a dus gândul la Domnii Falcă și Fifor. Poate ușurarea după ce l-am văzut pe Nicușor...
Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a criticat, în plenul Senatului, refuzul PSD de a susține Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan și schimbarea...
Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Fuziunea dintre Paramount și Warner Bros. Discovery a intrat în linie dreaptă, după ce Paramount a ajuns la un acord cu procurorii generali din 12...
Parteneriatul dintre școala comercială privată Stimmatini din Verona și Colegiul Economic Arad prinde contur printr-un laborator de formare de trei ore, la care au participat...

Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...

Festivalul Internațional JAZZAR a început joi seara, la Filarmonica Arad, cu JAZZAR SYMPHONIC, concertul de deschidere al celei de-a V-a ediții. Pe scenă au urcat...
Aradul vibrează din nou pe ritmuri de jazz. Festivalul Internațional de Jazz – JAZZAR, ajuns la Ediția a V-a, revine în perioada 24–26 septembrie 2026,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...

Fuziunea dintre Paramount și Warner Bros. Discovery a intrat în linie dreaptă, după ce Paramount a ajuns la un acord cu procurorii generali din 12...
Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Fostul polițist rutier arădean Stelian Paven, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale...
Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)