Oscar Special 2024: „Sala profesorală”, un film german de Oscar care nu va lua Oscarul
Asta este cu nemții, chiar dacă sunt turci – regizorul filmului, vom vedea, este de origine turcească –, în loc să facă filme care te…
Asta este cu nemții, chiar dacă sunt turci – regizorul filmului, vom vedea, este de origine turcească –, în loc să facă filme care te…
Cinefililor, ca tuturor grupărilor care vor să se definească (și) prin excluziune, le-au plăcut dintotdeauna valurile. Genul de filme la care se uită doar ei,…
Din când în când, mai nou, la categoria „Cea mai bună imagine” a Premiilor Oscar apare câte un film alb-negru briliant, cum ar fi „The…
Fiecare avem, cu siguranță, una sau mai multe actrițe (ori actori, după caz), de care am fost îndrăgostiți în adolescență. Pentru mine, Natalie Portman a…
Recunosc spășit, am fost destul de surprins de aprecierea aproape unanimă – excepții: Los Angeles Times, The New Yorker, Time și Wall Street Journal –…
An de an, îmi petrec o parte din toamnă-iarnă studiind oferta cinematografelor locale, să văd când va fi distribuit filmul care a câștigat Palme d’Or….
Despre primul film de animație cu personajul Miles Morales, „Spider-Man: Into the Spider-Verse”, am scris în 2019 că este o amețitoare, dar formidabilă învălmășeală vizuală…
Filmul „Oppenheimer” domină lista la Premiile Oscar din acest an cu 13 nominalizări, printre care categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor”, „cel…
Este de așteptat ca Premiile Oscar din acest an să graviteze în jurul faimosului „duet” cinematografic „Barbenheimer” și al celui mai nou film al lui…
O fată și un băiat. Două vieți, legate de o prietenie din copilărie, sunt separate brusc, pe o lungă durată. Timp de 24 de ani….
Au fost anunțate listele scurte pentru 10 categorii ale Premiilor Oscar 2024, inclusiv mult-dezbătuta secțiune dedicată filmelor străine. Din păcate, România nu a avansat în…
Nu pot spune că sunt un mare fan Ridley Scott, trebuie să precizez din capul locului, dar nu am cum să neg excepționalitatea filmelor „Blade…
M-am uitat la film mai mult din rațiuni profesionale. Și pentru că am citit câte ceva care mi-a trezit interesul. Înainte de toate regizoarea. Este…
Se părea că filmul lui Christopher Nolan despre „tatăl bombei atomice” s-a lansat într-un moment neprielnic, din moment ce premiera din iulie coincidea cu cea…
Filmul mult așteptat, ultimul al lui Martin Scorsese, a debutat săptămâna trecută pe ecranele lumii, inclusiv la Cinema City din Arad. După o avanpremieră în…
Comedia fantastică „Everything Everywhere All Once” este marea câştigătoare de la Premiile Oscar 2023. Din 11 nominalizări, pelicula a obţinut şapte trofee, inclusiv premiul pentru…
Până în 2017, numărul total al lung metrajelor nedocumentare vorbite în galeza irlandeză era de patru, în condițiile în care, în mod oficial, prima limbă…
Este deja o tradiție la Special Arad, în sezonul de Oscaruri. Înainte de Gala Decernării Premiilor, ne adunăm să dăm cu părerea cine sau ce…
Nimic nou pe frontul de vest al Oscarurilor, nici în acest an, în sensul că albumele de coloană sonoră variază între „foarte bune” și „excepționale”,…
Adevărul este că de o vreme am cam uitat de Navalnîi. Alexei Navalnîi. Războiul împotriva Ucrainei, declanșat acum mai bine de un an, a schimbat…
Pomenit ultimul la nominalizările pentru cel mai bun film, așa ca un apendice acolo, „Women Talking” este filmul despre care e indicat să vorbești frumos,…
Deși inspirația de duzină de a „reînvia”, măcar o dată la doi ani, o vedetă incontestabilă a muzicii pe marele ecran nu este o noutate,…
Sunt aici mai multe povești. Prima ar fi a mexicanilor care încearcă de câțiva ani buni să salveze onoarea Hollywoodului. E vorba înainte de toți…
Spre sfârșitul anilor nouăzeci, un scoțian, Calum (Paul Mescal) își duce fiica de 11 ani, Sophie (Frankie Corio) într-o vacanță la mare, în Turcia. Deducem…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Șase muncitori români care se întorceau din Germania au rămas fără bagaje, acte de identitate și 15.000 de euro, după ce șoferul microbuzului cu care...
Prințul Harald de Hohenzollern a murit subit, înainte de nașterea copilului său, la doar nouă luni de la nuntă. Copilul celor doi urmează să se...
O femeie de aproximativ 40 de ani a fost găsită moartă la Milano într-o mașină înmatriculată în România! „Era goală de la brâu în jos”,...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
În plină retorică de „tăiere a cheltuielilor” promovată de Guvernul Bolojan, Primăria Arad alocă aproape 100.000 de lei, prin „spălătoarea de bani” – Centrul Municipal...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Cu același respect vă asigur că poza este luată din spațiul public (facebook), unde cărturarul cu pricina nu a avut nicio remușcare să se afișeze (...)
De ce mai este în libertate? Acest element ne- a vândut rușilor
DEY “rullz” în sat la noi…