O fată și un băiat. Două vieți, legate de o prietenie din copilărie, sunt separate brusc, pe o lungă durată. Timp de 24 de ani. Precum un magnet care sfidează timpul și spațiul, destinul le rezervă însă o a doua șansă, o reîntâlnire. Dar ce a mai rămas din inocența copilăriei și ce mai înseamnă această șansă? O atracție frântă? O iubire întârziată? O relație imposibilă? Un cântec de lebădă pentru karma sud-coreeană?

Adevărata frumusețe a unui film de dramă romantică iese la iveală atunci când reușește să cucerească un cinefil cu gusturi complet diferite, nu atunci când își găsește, inevitabil, publicul țintă. Sunt doar o mână de astfel de exemple ieșite din comun, primul și cel mai elocvent ar fi, bineînțeles, „In the Mood for Love” de Wong Kar-wai. Ar mai fi „Lust, Caution” de Ang Lee, deși mai degrabă din registrul filmelor thriller romantic-erotice, ori „Drive My Car” de Ryûsuke Hamaguchi sau „Yi Yi: A One and a Two” de Edward Yang, cele două din urmă mai puțin spre deloc romanțate însă, cu un focus mai mult pe nostalgii, regrete și frământări mundane, simțiri care, de altfel, transpar adesea și în dramele romantice răsăritene. Nu degeaba am enumerat exemple de filme asiatice, poate cu nu prea mare succes pentru o comparație adecvată, îmi dau seama, dar această neputință nu face altceva decât să sublinieze caracterul rarisim al unui film deosebit cum este „Past Lives”.

Nu este de mirare că filmul a impresionat majoritatea criticilor în acest an. Autenticitatea tandră, simplitatea și delicatețea cordială cu care „plutește” întreaga poveste, lin și sublim, ca o lebădă grațioasă pe un râu silențios, respectiv întreaga orchestrare regizorală de-a dreptul fără cusur face mai degrabă să fie greu de crezut că vorbim despre primul film din cariera cinematografică a regizoarei sud-coreene / canadiene Celine Song.

Deși înaintează cu aceeași emotivitate și șovăială tipic asiatică precum în exemplele de filme menționate mai sus, Celine Song reușește să elimine orice surplus artistic care ar defavoriza firul narativ: niciun cadru, nicio secvență nu plictisește, te invită la o stare de visare, dar în mod paradoxal, te ferește de o rătăcire în memoriile proprii. Cu o baghetă magică invizibilă, regizoarea atinge suav suprafața fluidă a poveștii și, fără să observi, te afundă irevocabil în starea generală a filmului, te transpune în întregime ba în viața Norei – cu numele original în coreeană Na Young – (jucată fermecător de Greta Lee), ba în viața lui Hae Sung (jucat magistral de Teo Yoo).

Povestea gravitează exclusiv în jurul lor, iar tema este conexiunea trainică dintre ei.

Filmul încorporează conceptul filosofic coreean preluat din budism numit „inyeon” (인연), potrivit căruia mii de legături din viețile noastre trecute ne influențează relațiile din prezent și viitor. Este un inyeon – ni se spune în film – dacă doi străini trec unul pe lângă altul pe stradă și hainele lor se ating accidental, pentru că asta înseamnă că trebuie să fi existat ceva între ei în viețile lor anterioare. Dacă doi oameni se căsătoresc, se crede că este rezultatul faptului că s-au adunat 8000 de straturi de inyeon în 8000 de vieți anterioare.

Ce se întâmplă, în schimb, dacă acest legământ este rupt, obligat de forța și dimensiunea unui ocean pacific ca urmele, amintirile, sentimentele și toate straturile milenare de inyeon să fie spălate, șterse complet și ireparabil?

Foto: captură YouTube, A24 / Official Trailer

Mai au vreo relevanță în ziua de azi aceste providențe romantice, aceste născociri străvechi? Există iubiri predestinate, compatibilități divine? Sau ne creăm propriile căi în viață, propriile legături, relații și iubiri, tot restul nefiind altceva decât fantezii, dorințe, speculații, scenarii de „ce-ar fi fost dacă”?

Na Young (cu numele adoptat Nora, după ce a emigrat din Coreea de Sud în Canada, apoi în New York) este pusă într-o asemenea situație sensibilă. S-a căsătorit deja cu un tip evreu-american, Arthur (jucat de John Magaro), dar în viața ei reapare Hae Sung, îndrăgostit de ea în secret și după atâția ani.

Este ceva captivant de sincer în privirile celor doi. Dureros de sincer. Bucuria regăsirii și a reamintirii prieteniei din copilărie se încleștează însă tacit cu umbra unei relații amoroase sugrumate înainte să înceapă. E o dilemă a destinului ce solicită o decizie definitivă. Problema este că Nora a decis deja. O nouă decizie ar aduce doar amărăciune în ambele cazuri.

Al treilea personaj, soțul Norei, deși înțelegător și de un bun simț remarcabil, se simte – firește – în plus. „M-am gândit… ce poveste extraordinară e asta, dintre voi. Efectiv nu pot concura. Doi vechi prieteni din copilărie se reîntâlnesc după 20 de ani și realizează că au fost făcuți unul pentru celălalt”, îi spune Norei într-o noapte. „Nu suntem făcuți unul pentru celălalt”, îl contrazice Nora. „Știu…”, spune Arthur, vizibil convins de loialitatea ei și de sinceritatea căsniciei lor, dar nu poate să nu admită potențialul romantic al acestui love story nescris: „În poveste, eu aș fi soțul alb american cel rău care stă în calea împlinirii sorții”.

Există un soi de frumusețe chinuitoare în povestea la care face referire Arthur. Povestea filmului „Past Lives”, de fapt.

O înflorire splendidă a unei suferințe inerente, o contemplare deșartă a întâmplărilor incontrolabile și o fascinantă banalitate a unei tragedii personale.

O poezie a unei vieți obișnuite.

Putem bănui că toate acestea sunt manifestări timide ale mentalității asiatice și „rețetele” cinematografice deja consacrate pentru așa-numita sintagmă „asian beauty” (frumusețe asiatică), ce a fost introdusă cel mai recent în conștiința occidentală, cum spuneam, de filmul „In the Mood for Love” al lui Wong Kar-wai (din anul 2000), dar rădăcina stilistică se află de fapt în curentul „shomin-geki”, gen de filme realiste japoneze care se concentrează pe viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți sau din clasa de mijloc. Părintele acestui stil cinematografic este Yasujirō Ozu, iar cele mai reprezentative filme ale sale, larg recunoscute de critici ca veritabile capodopere ale cinematografiei universale, sunt „Tokyo Story” (1953) și – ca să film mai apropiați de tema unui love story nereușit – „Late Spring” (1949).

„Past Lives” este marcat de aceeași lentoare meditativă, serenitate pură, distanțiere manierată și eleganță misterioasă, de-a dreptul exotică pentru noi, europeni, dar mai ales pentru americani, nefiind obișnuiți cu asemenea abordări atât de adânc interiorizate.

Foto: captură YouTube, A24 / Official Trailer

Filmul scris și regizat de Celine Song vine însă și cu ceva intrinsec și intrigant diferit, un amalgam artistic inedit. A adăugat rețetei „asian beauty” și o claritate naiv-romantică tipic americană, precum în „Lost in Translation” de Sofia Coppola (film a cărui acțiune are loc – întâmplător – în Asia, mai precis în Tokyo), dar și – într-o măsură mult mai subtilă, abia sesizabilă – un rafinament alienant și o aluzie puerilă la insuportabila ușurătate a ființei, metode cinematografice tipic europene, de sorginte franceză mai exact, precum în „Eternal Sunshine of the Spotless Mind” al lui Michel Gondry (film menționat în „Past Lives”, de altfel) sau în „Céline and Julie Go Boating” de Jacques Rivette (inserat, de asemenea, în „Past Lives”, printr-un poster pe un perete, cu un scop deloc întâmplător: cu toate că este un film complet diferit, o comedie-fantasy, și aici este vorba de căutarea unui mister din trecut, o retrăire bizară a unor vieți apuse). Aliajul estetic propus de Celine Song este, pur și simplu, ireproșabil, de o naturalețe desăvârșită.

Apoi, ca o ultimă atingere cu bagheta magică invizibilă, regizoarea reîntoarce placa spre inspirația coreeană, spre speranța în rezistența unui destin, spre posibilitatea unui „inyeon”.

„Și dacă această viață este o viață trecută…? S-ar putea să avem o relație diferită într-o viață viitoare?”, întreabă Hae Sung.

Iar Nora / Na Young, mereu zâmbăreață, rațională, sigură pe sine și mulțumită de destinul croit pe cont propriu… într-un final, în sfârșit, izbucnește în plâns.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă