Cinefililor, ca tuturor grupărilor care vor să se definească (și) prin excluziune, le-au plăcut dintotdeauna valurile. Genul de filme la care se uită doar ei, despre care discută, deseori în contradictoriu, doar ei și despre care doar ei pot emite judecăți de valoare corecte. Una dintre multele anecdote de tinerețe ale lui Tarantino este că și-a trecut pe CV niște contribuții inventate la filme ale noului val francez, cel mai val dintre valuri, ca să-și impresioneze viitorii angajatori. Mai aproape de zilele noastre a fost o perioadă în care toți cinefilii se uitau la interminabile filme iraniene în care nu se întâmpla nimic, iar, mai aproape de casă, o perioadă în care toți cinefilii se intoxicau cu realismul noului val românesc.

Prin 2007, an în care noul val românesc culmina cu victoria de la Cannes a filmului „4 luni, 3 săptămâni și două zile”, lucrurile stăteau mult mai prost în sudul însorit al Europei, unde Grecia era amenințată să fie aruncată neceremonios pe ușa din dos a Uniunii, ca o pisică trimisă să se ușureze, să parafrazăm zicala maghiară. În acest context, ca un ciulin ivit în pustie, s-a conturat așa numitul „val straniu grecesc (Greek weird wave)”, o serie de filme realist-absurde, preocupate în mare măsură de felul în care sistemele puterii controlează comunitățile și indivizii, atât la nivel abstract, social și emoțional, cât și la un nivel biologic foarte concret. Un fel de body horror psihanalitic cu portocali și țârâit de greieri în fundal. Mulți dintre regizorii acestui val, cum ar fi Athina Rachel Tsangari sau Yannis Economides au rămas genul de nume pe care cinefilul avizat le aruncă într-o discuție ca să le fie clar tuturor cu ce jucător de elită au de-a face. Unul dintre ei a devenit însă, încet dar sigur, o vedetă pe bune a cinematografiei internaționale.

În filmul care l-a consacrat pe plan internațional în 2009, „Canin”, Yorgos Lanthimos e deja preocupat de mai toate temele care apar și în „Sărmane creaturi”: absurdul convențiilor sociale, stranietatea dinamicilor interumane, dihotomia și superpoziția dintre uman și animalic,  corpurile, îndeosebi cele feminine, ca entități distincte, (ne)controlate și (in)controlabile. Diferența fundamentală între cele două momente este una foarte familiară oricărui grec: bugetul. Un element inevitabil al filmelor din „valul straniu” este că au fost realizate din bugete mici. Spațiile și decorurile sunt simple, apartamente, case, curți, străzi de o banalitate rece, studiată, în care existențe aparent anoste o iau dintr-o dată razna. Șocul intruziunilor absurde este mai mare tocmai pentru-că decorul este aparent normal și povestea revine, din când în când, într-un făgaș real, familiar. Primele succese internaționale ale lui Lanthimos, deja de limbă engleză, „Homarul” și „Uciderea cerbului sacru”, aveau încă multe dintre elemente limbajului originar al „valului straniu”, dar „Favorita” o virase deja într-o direcție ferm hollywoodiană, unde preferința disonantă pentru absurd și respingător a grecului era îndulcită de sarcasmul anglo-saxon al scenaristului Tony McNamara, amator, în ceea ce-l privește, de incongruențe temporale, dovedite și prin serialul „The Great”, în care Ecaterina cea Mare se înveșmântează cu somptuoase rochii de epocă si ferme valori de secol XXI.

Foto: ko.y8.com / Searchlight Pictures

Toate aceste fire îmbârligate se descâlcesc însă și conduc, prin intermediului romanului unui scoțian, Alasdair Gray, la  „Sărmane creaturi”, filmul care bate la ușa Oscarului cu nu mai puțin de 11 nominalizări, inclusiv câte una pentru regia lui Lanthimos și scenariul lui McNamara. Premisa filmului este una intrigantă: Godwin Baxter (Willem Defoe), personaj frankensteinian, medic de succes desfigurat de experimentele la care l-a supus tatăl său, o creează pe Bella (Emma Stone), o tânără femeie complet matură fizic, dar cu vârsta mentală (și motorie, numai bună ca premisă pentru niște slapstickuri chapliniene) a unui copil. Povestea Bellei începe, în alb negru, într-o Londră steampunk, în același timp victoriană și atemporală, undeva la limita dintre Dickens și Jules Verne. Prins în nenumărate proiecte demiurgice, Godwin (poreclit, suav, God, vasăzică Dumnezeu, de Bella) îl procopsește pe tocilarul cursului de chirurgie, Max McCandles (Ramy Youssef) cu urmărirea dezvoltării pupilei, proiect care include totul și orice, de la învățarea de cuvinte noi la măsurarea pulsului și notarea numărului de alune pe care le îngurgitează subiectul, totul încheindu-se firesc cu o îndrăgostire disperată. Bella, între timp, descoperă lumea (iar filmul trece de la alb-negru la un color suprasaturat), încet dar sigur, dar o face anapoda, într-o ordine aleatorie care duce la aberații comportamentale, prilej pentru Emma Stone de a se desfășura plenar în vederea unui posibil Oscar.

Foto: hammertonail.com / Searchlight Pictures

Descoperirea epocală a Bellei este, în mod nu foarte surprinzător, sexul. Dacă în „Strigă-mă pe numele tău” am avut de-a face cu o piersică pe post de accesoriu erotic, de data asta aveam de-a face (și) cu un măr, să nu ducem lipsă nici de Biblie în stufărișul de referințe în care ne-am înfundat. Astfel stârnită, setea de viață a Bellei nu mai poate fi zăgăzuită, și Godwin este nevoit să o lase să plece într-o aventură la Lisabona, alături de un Don Juan onctuos și îndoielnic, Duncan Wedderburn, interpretat excelent de Mark Ruffalo.

Lisabona este și ea o bijuterie vizuală steampunk, unde Bella se îndoapă cu pastel de nata, tării și bărbăția lui Duncan, care, disperat, o bagă, evident, într-un cufăr și o sechestrează pe un vapor care bântuie pe Mediterană, unde, asemeni prințului Gautama Siddhartha, devenit mai apoi Buddha, iluminatul, Bella descoperă ce este sărăcia, într-un ghetou vopsit în culori Technicolor din Alexandria. Așa cum ar face orice vedetă hollywoodiană care se respectă, Bella încearcă să rezolve problema cu bani. Banii lui Wedderburn, desigur, care astfel ajunge falit, și este debarcat, alături de Bella, în Marsilia, de unde cei doi ajung la Paris, unde Bella descoperă, evident, croasantul, socialismul și prostituția.

Dacă vi se pare că s-au întâmplat extraordinar de multe și nici nu mai are rost să vă uitați la film, vă înșelați. În toată descrierea de mai sus am evitat, cu grijă, toate elementele poveștii care ar putea fi considerate, în accepția clasică, spoilere.

Foto: moviebloc.com / Searchlight Pictures

Prin frenezia de idei și întâmplări a filmului, Lanthimos pare să se bucure, aproape copilărește, că-și poate împacheta ideile în praf de stele, CGI somptuos, nori pufoși, roz, de bezea, care par făuriți din același material ca organele suculente care mai apar prin film, devenite aproape anodine în vârtejul de imaginație febrilă al filmului. „Sărmane creaturi” vehiculează, în cele din urmă, exact ideile pe care încerca să le transmită Lanthimos de la primele sale încercări grecești, low cost, și care definesc întregul „val straniu”. Deși apreciate de critică și cinefili, stranietatea austeră a acelor filme nu l-au propulsat pe Lanthimos în conștiința publicului mai larg, îndeobște anglo-saxon. Omul însă nu s-a lăsat, a perseverat, și-a modulat treptat viziunea într-atât încât să o facă din ce în ce mai lucrativă și mai comercializabilă, păstrând însă mereu, sub straturile de poleială, un sâmbure crud și macabru. „Sărmane creaturi” este, astfel, un vârf de carieră, imperfect, efervescent, subversiv. Una dintre nenumăratele găselnițe ale filmului sunt animăluțele hibride care bântuie în gospodăria lui Godwin, un teckel metisat cu o rață, un corp de găină cu cap de buldog francez. Nepotriviri potrivite, asemeni ștruțocămilei, cuvânt pe care Cantemir ni l-a împrumutat din greacă. Lanthimos a avut o cămilă, a mixat-o cu un struț, erau ambele din lemn, le-a lustruit puțin cu parfum de femeie și apucături de Hollywood clasic, și s-a prezentat la porțile cetății, gata de a o cuceri.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”