Din când în când, mai nou, la categoria „Cea mai bună imagine” a Premiilor Oscar apare câte un film alb-negru briliant, cum ar fi „The Lighthouse” în 2020 și „The Tragedy of Macbeth” în 2022, servite de Academie pur și simplu ca un pumn de praf inodor și incolor în ochii lumii, fără nicio recompensă, din ciclul „dă-le dreacu’ de fițoșenii arthouse și europenisme cu aere de Fellini, Bergman sau Tarr!”. Ultimul exemplu – nominalizat pentru imagine și atât – este „El Conde”, care, deși este mult sub nivelul celor două filme menționate mai sus, are, totuși, șanse puțin mai mari la un Oscar, deoarece personajele, precum și regizorul, Pablo Larraín, sunt din Chile. Adică America Latină, politically correctness, multiculturalitate, povestea aia. Asta nu înseamnă neapărat că filmul va și câștiga statueta, decât că a fost luată pe bune în seamă. Dacă așa stă treaba, e păcat, deoarece munca directorului de imagine Edward Lachman este chiar deosebită.

Ultimul film al lui Pablo Larraín este ieșit din comun și din perspectiva filmografiei sale. Larraín a atras fugitiv atenția Academiei Americane de Film și a lumii întregi până acum cu două filme oarecum similare, despre două personalități istorice feminine, Jacqueline Kennedy (soția președintelui ucis John F. Kennedy) în filmul „Jackie” din anul 2016 și Prințesa Diana în filmul „Spencer” din 2021.

În „El Conde”, Pablo Larraín continuă această obsesie a personalităților istorice, dar de data aceasta într-un mod satiric, caricatural și profund ficționalizat. Nu în ultimul rând, personajul principal este acum masculin și din Chile, țara regizorului. Este vorba de nimeni altul decât generalul și dictatorul Augusto Pinochet, Președintele Republicii Chile între 1974 și 1990, care, potrivit Guvernului chilian, este responsabil de moartea a peste 3000 de oameni, printre care multe cadavre nefiind găsite niciodată. Un conducător cu mână de fier, un fel de Vlad Țepeș contemporan, inspirația stokeriană venind, așadar, parcă de la sine.

Augusto Pinochet a pierdut funcția de președinte în anul 1990 după un referendum, dar a rămas pentru încă 8 ani comandantul suprem al armatei, iar după aceea a devenit senator pe viață, până în 2006, când a murit.

Metoda lui Larraín de a demoniza – în caz că mai era nevoie – fostul conducător suprem din Chile este cel puțin bizară, în schimb. De fapt, regizorul nu reușește altceva decât să-l facă „Great Again” pe Pinochet, înzestrându-l cu superputeri. În lumea reimaginată a lui Larraín, Augusto Pinochet (jucat de Jaime Vadell) este un vampir de 250 de ani, vine din Franța secolului XVIII, a fost martorul Revoluției Franceze și a ghilotinării Mariei Antoinette, iar după preluarea cu forța a puterii din Chile și lunga sa carieră politico-militară, ca să vezi, n-a murit, și-a falsificat moartea, e acum un boșorog oarecum senil care nu mai știe ce să facă cu viața lui, i s-a cam acrit de lume și până și de sângele și inimile umane care-l fortificau în tot acest timp, dilema lui de acum este doar cum să-și rezolve problema moștenirii cu familia sa, o clică mârșavă de șobolani sugători de sânge fără să fie vampiri, la rândul lor.

Și asta nu e tot (SCUZE, SPOILER, dar n-are nicio relevanță, e de văzut filmul știind până și aceste detalii)!

Mama adevărată a lui Pinochet, aflăm în cele din urmă, este – ba-dumpț! – Margaret Thatcher (jucată de Stella Gonet), fosta prim-ministră a Marii Britanii, vampiriță și ea, firește. Pinochet are și un majordom numit Fyodor (jucat de Alfredo Castro), un rus, firește, și vampir și el, firește. În problematica familială mai intervine și o călugăriță tânără (Paula Luchsinger), agenta secretă a Bisericii Romano-Catolice (ce să mai zici? Firește!), trimisă ca să spioneze familia și, dacă se poate, să exorcizeze pe acolo ce e de exorcizat, numai că misiunea ei eșuează mizerabil.

Tot acest talmeș-balmeș SF sună, trebuie să recunoaștem, extrem de bine, linia narativă, în schimb, cade la un moment dat pradă propriei imaginații bolnăvicios de bogate, nefiind clar, în definitiv, ce-a vrut să spună autorul (regizorul Larraín semnează și scenariul, alături de Guillermo Calderón). Că fostul dictator și-a strâns o avere considerabilă complet degeaba? Că nici familia sa nu-l are la inimă? Că în cele din urmă va rămâne singur-singurel pe lumea asta? Problema e că orice astfel de întrebare este, spre final, dezmințită în „El Conde”. Filmul nu este nici horror, nici comedie, e undeva între sau nici măcar pe aproape. Eventual, este un el combinación de fantasy și comedie neagră, dar una așa, mai palidă, spre gri.

Producția este salvată și ridicată la înălțime, însă, de Edward Lachman, cum spuneam, directorul de imagine, care furnizează filmului adevărata și atât de necesara doză de „sânge în instalație”, cu inspirații aproximative din clasici precum „Mother Joan of the Angels” (Jerzy Kawalerowicz, 1961) și în special din capodoperele lui Carl Theodor Dreyer, cum ar fi „Ordet” (1955), „The Passion of Joan of Arc” (1928) și, nu în ultimul rând, „Vampyr” (1932). Poate un pic și din Mary Poppins.

Lachman are în portofoliu colaborări cu nume mari din industrie, cum ar fi Werner Herzog, Wim Wenders, Robert Altman, Steven Soderbergh, Sofia Coppola, Ulrich Seidl, Paul Schrader, dar cele mai multe cu Todd Haynes (nu și la ultimul său film, „May December”). Este prima sa colaborare cu Pablo Larraín. Să sperăm că nu și ultima, pentru că „El Conde” este, destul de probabil, una dintre cele mai bune lucrări ale sale de până acum. Chiar dacă juriul Academiei Americane de Film – care l-a nominalizat până acum de două ori, fără să-i dea o statuetă – va considera altfel.

Filmul este distribuit de Netflix și, în fond, chiar dacă iese din tipar într-o destul de mare măsură (din punct de vedere vizual, mai ales), este exact acel film tipic de „Netflix and chill”, numai bun de văzut într-o duminică leneșă.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”