M-am uitat la film mai mult din rațiuni profesionale. Și pentru că am citit câte ceva care mi-a trezit interesul.

Înainte de toate regizoarea. Este vorba de Greta Gerwig, cea care, la nici patruzeci de ani, a reușit performanța ca ambele filme ale ei, făcute înainte de „Barbie”, să fie nominalizate la Oscar. Și nu oricum. E vorba de cele două filme, „Lady Bird” (2017) și „Little Women” (2019), pentru care a primit nu mai puțin de cinci nominalizări, dar dincolo de asta, chiar e vorba de două filme demne de atenție, iar cea din spatele lor – regie și scenariu de obicei – deja în 2018 a fost nominalizată printre primii o sută de oameni ca influență în lume.

E vorba, cu alte cuvinte de o reprezentantă de impact a noului val al filmului american care transformă în aur tot ce atinge. Nu filmul, Greta! Așa și aici. Barbie, știm, nu-i așa, este o jucărie pentru fete și fetițe, o păpușă lansată la sfârșitul anilor cincizeci de firma de jucării Mattel, mai precis de proprietara Ruth Handler, cea care apare ca personaj la sfârșitul dorit cathartic al filmului. După un model, numit Bild Lilli, văzut de ea în Germania de după război, e bine de menționat și asta, totuși.

Restul se știe, păpușa a devenit un simbol al anilor din urmă, ceva care exprimă în același timp infantilismul și dorința de divertisment lejer ale civilizației în care trăim mai nou aproape cu toții.

Da, recunosc, nu mi-e rușine, am cumpărat o Barbie și eu fetiței mele, imediat după nouăzeci, atunci când a ajuns și la noi. O are și acum, la o vârstă apropiată de cea a regizoarei, o păstrează ca pe un simbol al copilăriei sale petrecute în două lumi: cea care s-a terminat în ’89 și cea care la noi a început tot atunci.

Având toate acestea în față, cu fimul vizionat de câteva zile, trebuie să recunosc că această Greta Gerwig este o adevărată vrăjitoare. Nu spun asta ca să fiu în ton cu povestea, ci pentru că, da, reușește ceva foarte rar: să facă, știți dumneavoastră din ce, bici și să și pocnească.

Filmul a fost finanțat, normal, de Mattel, este așadar o publicitate nemascată pentru firma care s-a înălțat peste lume prin Barbie, numai că încasările după patru luni de la lansare desființează efortul financiar al investitorului cu o sumă care a trecut deja de un miliard și jumătate în dolari, făcând din „Barbie” liderul absolut la încasări în 2023. A devenit astfel și cea mai profitabilă comedie din istoria cinematografiei, depășind vestitul „Home Alone” și, desigur, cel mai profitabil film regizat de o femeie.

Până aici însă nu am spus nimic despre film, ci doar despre afacere. Nu intru în discuția interminabilă dacă este sau nu un manifest feminist postmodern. În fond, dacă este, cu atât mai bine artei cinematografice din zilele noastre.

Surpriza plăcută e că fimul stă în picioare chiar și dacă îl privim din perspectiva acestei arte cinematografice. Desigur, nu e vorba de ceva dramatic și eliberator, ci de un divertisment bine făcut care încearcă chiar să iasă pe ici-colo din chingile divertismentului facil. Chiar dacă nu va fi nominalizat la cel mai bun film sau regie, în mod sigur va primi câteva nominalizări la categoriile tehnice, înainte de toate costume și design. Gerwig nu a lăsat nimic la voia întâmplării, a lucrat cu artiști adevărați, ceea ce se vede. Iar în film, ce poate fi mai important decât asta?

A ales și actori pe măsură, unii și alții care nu au probleme să joace orice, chiar și o cutie de chibrituri îndrăgostită de o flacără. Pe Margot Robbie în rolul titular, iar Ryan Gosling în Ken, dar și ceilalți sunt la locul lor în aceste roluri care toate oscilează parcă între fantezia răsfățată a copilului și un banc bun spus prost de bunicul.

Desigur, dacă ești trecut de o anumită vârstă și ai pretenții europene de film artistic, la un moment dat te apucă râsul. Încerci să-l maschez, să nu creadă ceilalți că te distrezi chiar atât de bine. Dar, cum am încercat să sugerez, până la urmă trebuie să recunoști că este ca o mâncare care nu îți mai place ca înainte, dar este foarte bine făcută dacă iei în calcul doar regulile de bază ale gătitului.

Într-un fel, finalul filmului alegorizează cumva marea problemă a regizoarei: cum să ieși din lumea fanteziei în lumea reală fără să îți pierzi candoarea și bunele intenții ale copilului din tine, dar să corespunzi în același timp și legilor crunte și neiertătoare ale acestei vieți.

Din acest punct de vedere, se poate spune că Greta Gerwig este o Barbie a lumii filmului, care a demonstrat că ieșirea în lumea reală din lumea imaginată și confecționată din vise este posibilă și fără pierderea inocenței atât de folositoare maturului care, prin artă, alege să se joace în continuare, până la sfârșit.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”