Despre primul film de animație cu personajul Miles Morales, „Spider-Man: Into the Spider-Verse”, am scris în 2019 că este o amețitoare, dar formidabilă învălmășeală vizuală și i-am dat un punctaj maxim în mod special pentru ingeniozitatea cu care s-a combinat tehnica de animație 3D cu 2D, modernul cu clasicul și desenul animat alert cu catacteristica segmentată a benzilor desenate. Asta mă obligă acum să-mi reconsider cuvintele laudative de atunci, deoarece continuarea, „Spider-Man: Across the Spider-Verse”, este și mai dihai.

Pentru a viziona noua producție animată marca Sony, în cazul în care nu te-ai născut cu telefonul mobil în mână ca Generația Z și nu ai nici măcar experiența Cartoon Network a Generației Millennials, trebuie să te pregătești, să te antrenezi psihic și fizic: bagi „Candy Crush” la greu și slide-uială aiurea pe TikTok minim 3 ore pe zi, lingi un ecran LCD (dacă altceva mai bun n-ai) până vomiți pixeli multicolor, dormi noaptea cu un glob disco deasupra capului, te speli pe dinți cu pastă fosforescentă și mănânci Skittles cu Red Bull cu ochelari VR pe ochi, apoi te pierzi intenționat ore-n șir pe străzi obscure în Metaverse, iar în lumea reală nu ieși decât cu ochelari 3D din ăia rudimentari, din carton, cu o lentilă celuloid roșie pe un ochi și albastră pe celălalt.

Respectând aceste instrucțiuni, vei avea șansa să faci față elegant cât de cât strobo-bombardamentului de imagini flashy-flash în culori vivide și avalanșei de efecte glitch (dar nicidecum kitsch!) și stilizări de tip cyberpunk. Nu l-aș recomanda epilepticilor sau celor cu astigmatism, totuși. Este prea mult de absorbit până și celor care nu suferă de astfel de afecțiuni.

Dar în ciuda acestui pretins avertisment extins, „Spider-Man: Across the Spider-Verse” este o reală delectare audiovizuală, o capodoperă digitală pop art de ultimul răcnet, mai 3D și mai impresionantă decât prima producție, cu o atenție tehnică deosebită la forme, texturi, straturi și unghiuri.

Nu voi intra detaliat în sinopsisul animației, deoarece, în esență, povestea e simplă și continuă, extrapolează doar precedentul episod din viitoarea trilogie (următoarea parte are deja un titlu anunțat, „Spider-Man: Beyond the Spider-Verse”). Foarte pe scurt: Miles Morales – varianta afro-hispanică a lui Spider-Man (voce: Shameik Moore) – se reîntâlnește cu Gwen Stacy / Spider-Gwen (voce: Hailee Steinfeld) și Peter B. Parker / Spider-Man (voce: Jake Johnson), dar află și de existența unui zillion de alte variante ale supereroului, o întreagă societate secretă de Oameni-Păianjen, care și-au asumat rolul de a proteja versiunile oficiale ale Multiversului „Spider-Verse”. Când eroii principali se confruntă însă cu privire la modul de gestionare a unei noi amenințări, Miles Morales trebuie să redefinească ce înseamnă cu adevărat să fii un erou.

Selecția muzicală este mai reușită decât în primul film, chiar dacă s-a păstrat și aici repertoriul super-comercial de tip Spotify „Trending Songs”, cu accente rap-trap și artiști pe val precum Metro Boomin, Swae Lee, Lil Wayne, BEAM sau A$AP Rocky.

Coloana sonoră originală (semnată și de această dată de compozitorul Daniel Pemberton) este mai mult decât agreabil-energică și trendy-eclectică, deopotrivă adolescentină și oarecum mai matură, cu influențe upbeat, neo-soul, funk, punk, inserții de-a dreptul cool de riff-uri de chitară electrică, ritmuri neo-orientale [piesa „Spider-Man India (Pavitr Prabhakar)”], bucăți sonore sintetice de tip „Blade Runner” [„Spider-Man 2099 (Miguel O’Hara)”], tobe, scratch-uri și sunete de vioară sau chiar și elemente vocale de operă („Vulture Meets Culture”).

Și întocmai precum muzica, acțiunea filmului are diferite turații. În general, este o galopare inerent ritmică, uneori alarmant de alertă, alteori revigorant de lină, „chill” și „low-key”, în funcție de momentele pline de extaz, adrenalină și amuzament sau momentele emoționale, de la relații de prietenie și relații amoroase până la relația contemporană copil-părinți. Temele abordate lovesc, cu siguranță, la corason publicul țintă, tineretul între 10 – 16 ani.

Cea mai remarcabilă reușită a filmului de animație este, la urma urmei, tocmai acest lucru: că nimerește într-un mod nemaiîntâlnit de nuanțat tonul zilelor noastre.

Dincolo de faptul că stabilește un nou capitol și un nou standard în „Pop Culture” prin tehnica de animație, „Spider-Man: Across the Spider-Verse” este o captivantă incursiune în lumea copiilor și a adolescenților, un spectacol psihedelic-pâlpâitor și o cascadorie ringhișpil-cinematografică care vorbește pe limba lor, „vibrează” pe frecvența lor, oglindește, efectiv și afectiv, modul în care Gen Z vede și percepe lumea.

Și, mai mult decât atât, mai bine decât orice alt film sau desen animat (serialul „What if…” – sezonul 2 – ar mai fi în aproximativă proximitate artistică), indiferent de vârstă, te face să simți ca ei, să visezi ca ei, să te bucuri și să ai emoții ca ei. Eventual… (încă o dată) chiar să vrei să devii și tu unul dintre miliardele de versiuni din multivers ale uimitorului Om-Păianjen.

Filmul este nominalizat într-o singură categorie la Premiile Oscar, la „Lungmetraj de animație”. Pe nedrept, aș spune, merita mai multe mai ales în categoriile tehnice (efecte vizuale, montaj, sunet, muzică), dar până și o nominalizare măcar – chiar dacă fără câștig – la „Cel mai bun film”. Însă după ce prima parte, „Spider-Man: Into the Spider-Verse”, câștigase detașat în urmă cu cinci ani, șansele de câștig de acum la un premiu pentru film de animație par din ce în ce mai slabe, favoritul fiind mai degrabă filmul anime „The Boy and the Heron”.

Nu e de mirare… „Epoca de Aur” a filmelor cu supereroi este deja pe cale să apună, dar ar fi un mare păcat ca tocmai „Spider-Man: Across the Spider-Verse” să nu primească recunoașterea cuvenită, pentru că niciun film Marvel sau Sony-Marvel nu a reușit să împingă limitele cu o asemenea excelență și atât de departe.

Te face să te întrebi, de fapt, de ce nu sunt toate filmele cu supereroi desene animate în stilul „Spider-Verse”. Spider-Man, cu siguranță, arată mai bine aici ca niciodată, mai bine decât într-un film cu actori și chiar mai bine decât în paginile benzilor desenate.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Foto: capturi video YouTube

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”