joi, 20 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Oscar Special Music 2023 | Nimic nou pe frontul muzical, dar cu compozitori „pe treaba lor”

    de Tomck@t | 12 martie 2023, 1:39 PM | Cultură | Film | Muzică | Oscar Special

    0

    Nimic nou pe frontul de vest al Oscarurilor, nici în acest an, în sensul că albumele de coloană sonoră variază între „foarte bune” și „excepționale”, cu o singură excepție nu tocmai strălucită de această dată, în timp ce piesele muzicale sunt în mare parte lălăieli de radio, cu o singură excepție notabilă și o singură excepție… agreabilă.

    Fără să o mai lungesc, decât cu precizarea că notele aparțin autorului acestui text și cu explicația notelor mai jos… să le vedem și să le ascultăm, deci!

    Zero stele – Execrabilă
    1 stea – Proastă
    2 stele – Slabă
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bună
    5 stele – Bună
    6 stele – Foarte bună
    7 stele – Capodoperă

    Cea mai bună coloană sonoră

    Nominalizările:

    All Quiet on the Western Front (compozitor: Volker Bertelmann)

    Nota Oscar Special 6 stele

    Pentru cei care nu au un cont Spotify, piesele pot fi ascultate în întregime pe YouTube, AICI.

    Producerea muzicii pentru un film de război nu este grea pentru un compozitor, însă dacă coloana sonoră nu nimerește mesajul subliminal al filmului, este cu atât mai ușor să „distrugă” filmul. Nu este cazul cu „All Quiet on the Western Front”. Muzica lui Volker Bertelmann este în aceeași măsură plină de tensiune, de durere, acțiune și non-acțiune, cea din urmă referindu-se la încordarea mușchilor și blocarea minții, un „autosave” al conștiinței pentru a păstra intelectul, rațiunea și memoria într-un cadru pe cât posibil sănătos, ferit de schizofrenie, de demență bruscă și acută, cele mai bune exemple din acest repertoriu fiind piesele „Ludwig”, „Comrades” și, mai ales, „Making Sense of War”.

    Cu un sunet poate un pic prea „tractorizat” și „extraterestrizat” („Arrival”-ish), dar în orice caz de efect, „Remains” este piesa de rezistență, cu o gravitate necesară atât în trailer, cât și în punctul culminant al peliculei, cea care setează tonul, care indică „direcția” și suspansul, în timp ce restul pieselor, „Uniform”, „Search Party”, „72 Hours”, „Tanks” sau „No End” urmăresc doar acest lead care rămâne, culminând în decrescendo cu „Retreat”, „Bomb Crater” și „Paul” și reizbucnindu-se într-o tensiune nebună în „Last Combat”. Pe de altă parte, „Rain & Night”, „Night Fires”, „Fear of What is Coming” și „Kat” sunt interludii care subliniază starea emoțională chinuitoare, în timp ce „Flares” e șiroiul de lacrimi care curge degeaba, neavând – intenționat – nicio eficiență în stingerea focului care arde cadavrele.

    Volker Bertelmann se află la a doua nominalizare la Oscar, după coloana sonoră a filmului „Lion” (2016), pe care a semnat-o alături de Dustin O’Halloran. Nicio statuetă până acum. Și ar cam fi cazul.

    Babylon (compozitor: Justin Hurwitz)

    NOTE OSCAR SPECIAL CINCI STELE

    Albumul poate fi ascultat în întregime pe YouTuBe, AICI.

    Justin Hurwitz este compozitorul preferat al regizorului Damien Chazelle, fiind responsabilul coloanelor sonore ale celor trei filme de Oscar ale lui: „Whiplash”, „La La Land” și „First Man”. Iubirea feerică a regizorului pentru jazz nu este un secret, din contră, este laitmotivul fiecărui film al său, sub o formă sau alta. Tocmai din acest motiv (Chazelle știe acest lucru foarte bine), coloana sonoră este crucială, nu strigă „Action!” la filmarea niciunui cadru până nu simte tempoul stabilit de jazz.

    „Welcome” vrea să fie piesa de încălzire, chiar dacă – sau mai ales pentru că – este din start o nebunie de jamboree with all the cats, un aperitiv pentru potențialul și forța jazz-ului, o frenezie, o orgie muzicală… exact ceea ce sugerează, șoptește și urlă în același timp și filmul, „Babylon” fiind în egală măsură o odă romantică adusă epocii de aur a cinematografiei, cât și epocii de aur a jazz-ului, gen muzical care, pentru Damien Chazelle și – pesemne – pentru Justin Hurwitz (e de înțeles că se înțeleg atât de bine) este egală cu epoca de aur a muzicii în întregimea ei. Că rezultatul e semi-original, că e o reconstrucție doar aproximativă a acelor perioade, e deja altă poveste, chiar irelevantă în cele din urmă, ceea ce contează este rememorarea, retrăirea senzației. Analizând aici strict muzica, compozitorul își vocalizează, parcă, exact această opinie.

    Cea mai frumoasă și catchy melodie, „Manny and Nellie’s Theme” (pe care Hurwitz o și repetă cu numeroase variațiuni freestyle, cum ar fi „Coke Room”, „Herman’s Hustle”, „Ain’t Life Grand”, „New York”, „See You Back in LA”, „Call Me Manny” și nu numai), servește și ca un reminder vag – cel mai probabil voi și asumat – pentru „La La Land”, dar poartă totodată și un feeling de salon din „Vestul sălbatic”, reprodus și de către Ramin Djawadi în serialul „Westworld”, sugerând extrem de simplu și eficient automatismul în care s-a cufundat muzica în zilele noastre, dar în același timp și singura speranță de supraviețuire a muzicii și anume butonul de „repeat” apăsat pe ceea ce s-a făcut deja, pe muzica a cărei autenticitate nu mai poate fi reprodusă și în niciun caz reinventată de la zero. Ideea de repetitivitate ritmică de warm-up este subliniată și de „Jub Jub” și „Damascus Thump”, marea excepție fiind singura piesă cu voce, balada jazzy-blues „My Girl’s Pussy”, cântată de Li Jun Li.

    Fiind fidel titlului filmului, care implică o multiculturalitate vulgaro-splendidă, găsim în coloana sonoră a lui Hurwitz și influențe tribale („King of the Circus”, „Voodoo Mama” și „Wild Child”), influențe de taraf sicilian [„Gold Coast Rhythm (Wallach Party)”], de carnaval venețian („Kinescope Carnival Music”), muzică japoneză („Kinescope Erhu” și „Orientally Yours”), mongolă („Blockhouse”), persană („Nea Smyrni”) și chiar hawaiiană („Waikele Tango”), infuziuni de tango („Morning”) și ragtime („Kinescope Ragtime Piano”), o mostră de muzică de război glorios simulat pe marele ecran („Night on Bald Mountain”) și să nu nu mai vorbim de interludiul denumit chiar „Babylon”, un exercițiu interesant de poveste muzicală care pornește din operă, continuă în cabaret și se termină într-un strigăt de vultur, ilustrând în doar 30 de secunde rădăcina muzicii de radio și a spectacolelor muzicale din secolul trecut, cu un sunet triumfant al Americii, firește. Având în vedere că Justin Hurwitz are deja două premii Oscar câștigate, ambele pentru „La La Land” (piesă și soundtrack), șansele lui de câștig scad dramatic, dar, în orice caz, merită cu prisosință nominalizarea.

    The Banshees of Inisherin (compozitor: Carter Burwell)

    NOTE OSCAR SPECIAL 2 stele

    Albumul poate fi ascultat în întregime pe YouTuBe, AICI.

    Coloana sonoră a filmului „The Banshees of Inisherin” poate fi descrisă scurt: misticism de la coada vacii.

    Carter Burwell este cunoscut mai ales pentru muzica filmelor „Fargo”, „Carol” și „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, la cele două din urmă fiind nominalizat la Oscar. La „Three Billboards…” a avut chiar șanse mari, dar a avut și o concurență acerbă, cu nume mari precum Hans Zimmer, John Williams sau Alexandre Desplat, cel care a și câștigat atunci.

    Producția sa de acum, pentru filmul „The Banshees of Inisherin”, este potrivită pentru film, ilustrând trecerea lentă a timpului / „The Slow Passing of Time” (așa cum se și numește una dintre piese), este în definitiv agreabilă, dar cu nimic deosebită. Din punct de vedere creativ, poate fi catalogată chiar neinspirată, eventual doar o exersare, cu diverse încercări pe aceleași note, cu clopoței, fluiere, xilofon și instrumente cu coarde, încercate în liniștea nopții, să nu deranjeze vecinii, înregistrate și împachetate apoi într-un album în lehamite și cu asta, basta. Argumentele nu-și mai au rostul, ascultați piesele și convingeți-vă! Singurele piese cu potențial și oareșce inspirație sunt „Dark Padraic” și „The Mystery of Inisherin”.

    Everything Everywhere All at Once (compozitor: Son Lux)

    NOTE OSCAR SPECIAL PATRU STELE

    Albumul poate fi ascultat în întregime pe YouTuBe, AICI.

    Cu trupa experimentală americană Son Lux v-ați putut „întâlni” de mai multe ori în edițiile Special New Music, este însă prima oară când este menționată și în Oscar Special Music. Nu întâmplător, este chiar prima nominalizare la Oscar pentru coloană sonoră, pentru că este chiar primul album al trupei creat pentru un film. Este vorba de „Everything Everywhere All at Once”.

    Compozitorii, deși fiecare își păstrează sau chiar își impune specificul său, sunt mai versatili în funcție de numărul de albume soundtrack la activ și în funcție – mai ales – de cerințele regizorului, respectiv în funcție de mesajul distinctiv al filmului. Aici, la „Everything Everywhere All at Once”, situația este diferită: Son Lux a fost aleasă pentru că acest sound otherworldly (de pe altă lume) al trupei, de o sensibilitate cosmică și de o profunzime suavă, se potrivește foarte bine filmului. Asta nu înseamnă că Ryan Lott, Rafiq Bhatia și Ian Chang, adică membrii trupei Son Lux nu s-au străduit să compună o coloană sonoră autentică, care să iasă puțin și din standardele proprii. Coloana sonoră a filmului ilustrează extrem de bine demența filmului prin coarde întinse și zgâriate convulsiv, precum și caracterul ludic și contemporan prin „degenerări” în muzică de jocuri video („The Fanny Pack”), prin efecte sonore de desene animate stop-motion („The Mission”) și prin diverse efecte sonore sintetizate, cu jocuri de ecou și voci distorsionate („Jobu Topaki”, „The Story of Jobu”). Accentul principal și general al soundtrack-ului este însă pus pe dramatism.

    Dramatism autentic, încordare, un dans schizofrenic cu liniștea dinaintea furtunii. Astfel se poate descrie cel mai bine coloana sonoră produsă de Son Lux. Sunt exact caracteristicile în care excelează trupa, inclusiv cu acest soundtrack, și unde eșuează, în schimb, filmul. Discrepanța masivă este evidentă oricui care urmărește filmul și apoi ascultă în întregime albumul de coloană sonoră, sau invers. Alții sunt liberi să nu fie de acord cu mine, dar eu susțin că muzica filmului este mult peste calitatea filmului „Everything Everywhere All at Once”, chair dacă trupa Son Lux a făcut tot posibilul să imite și să redea în sunete dezordinea juvenilă și extazul ADHD tipic celor doi regizori, The Daniels (cel mai bun și haotic exemplu fiind piesa „Deirdre Fight”). Trupa Son lux nu a coborât însă, în niciun caz, ștacheta.

    The Fabelmans (compozitor: John Williams)

    NOTE OSCAR SPECIAL PATRU STELE jumate

    Albumul poate fi ascultat în întregime pe YouTuBe, AICI.

    Artileria grea e lăsată la final, dar este imposibil să fie neglijată. Vorbim de maestro John Williams, un monstru sacru al soundtrack-urilor, cu în jur de 40 de nominalizări și cinci premii Oscar câștigate, pentru filme arhicunoscute precum „Star Wars”, „Jaws”, „Schindler’s List” sau „E.T. the Extra-Terrestrial”. Ori „Singur acasă” (Home Alone). După 50 de ani de colaborări cu Steven Spielberg, unul dintre cei mai iconici regizori ai Hollywoodului, Mozartul zilelor noastre (în vârstă de 91 ani) nu se dezice de renumele său pe care l-a câștigat demult și, fără doar și poate, pe merit. Muzica lui nu este doar simfonică, este efectiv clasică, ceea ce se reflectă și în inspirațiile evidente din opera titanilor: Bach, Satie, Beethoven, Kuhlau și Clementi.

    Filmul coming-of-age al lui Spielberg urmărește povestea lui Sammy Fabelman (Gabriel Labelle), care devine îndrăgostit de film după o ieșire la cinema cu părinții săi, Burt (Paul Dano) și Mitzi (Michelle Williams). Mitzi joacă un rol important în modelarea coloanei sonore a lui John Williams. La fel ca mama lui Spielberg din viața reală, Mitzi a fost o pianistă strălucită care a părăsit scena pentru a-și crește familia. Pe parcursul filmului „The Fabelmans”, Mitzi (Michelle Williams) cântă des la pian, însă în cazul în care unii s-au întrebat dacă actrița știe chiar atât de bine să cânte la pian, răspunsul dezamăgitor pentru fanii ei este: nu. Potrivit Classic FM, pianistul real este Joanne Pearce Martin, membru al LA Philharmonic Orchestra, invitat personal de către John Williams să contribuie la reușita muzicală a acestui film.

    Cea mai bună piesă muzicală

    Nominalizările:

    Sofia Carson – „Applause” (din filmul „Tell It like a Woman”)

    ZERO STELE NOTE OSCAR SPECIAL

    Am să fiu scurt: o dulcegărie pop, care nu ar intra nici măcar în playlistul MagicFM sau RomanticFM, din simplul motiv că este absolut forgettable. Ca să nu fie neînțelegeri privind punctajul de mai sus: zero stele. Cu aplauze.

    Lady Gaga – „Hold My Hand” (din filmul „Top Gun: Maverick”)

    NOTE OSCAR SPECIAL 2 stele

    Ar fi fost prea de tot ca „Top Gun: Maverick” să continue trend-ul muzical ’80s, stabilit în primul „Top Gun”, deși ar fi fost mult mai potrivit, mai ales pentru că noul film pune un accent masiv pe nostalgie și începe tot cu „imnul Top Gun” creat de Harold Faltermeyer. În comparație, piesa pop-afectată a vedetei Lady Gaga se potrivește ca nuca-n perete și, de departe, nici măcar nu e una dintre cele mai bune creații din cariera ei. Alegerea a fost, mai mult ca sigur, strategică pe considerente de marketing. Este un film de box-office, intenționat creat pentru publicul larg, deci era nevoie de o vedetă contemporană ultra-cunoscută, iar cu nume precum C. C. Catch sau Bonnie Tyler nu s-ar fi atins succesul scontat. Cu toate acestea, piesa cântată de Lady Gaga nu e altceva decât o lălăială artificială, în care nici artista nu simte ceea ce ar trebui să simtă.

    Rihanna – „Lift Me Up” (din filmul „Black Panther: Wakanda Forever)

    NOTE OSCAR SPECIAL PATRU STELE

    Și dacă tot e vorba de artiste ultra-cunoscute, nu putea lipsi Rihanna. Care, având în vedere că e mai creolă, nu putea lipsi din pachetul muzical al filmului „Black Panther: Wakanda Forever”. „Lift Me Up” este doar încă o piesă radio friendly, așa cum s-ar și aștepta de la un film adresat publicului larg, însă e și cea mai catchy. Nu este o piesă excepțională și în niciun caz genială, dar este, cu siguranță, una dintre cele mai agreabile și reușite. Probabil va și câștiga. Ar fi și cazul, din moment ce concurenta Lady Gaga are deja un Oscar pentru piesa „A Star Is Born”.

    Kaala Bhairava & M. M. Keeravani – „Naatu Naatu” (din filmul „RRR”)

    1 stea oscar special

    Surpriza categoriei „piesă originală” este muzica filmului de Bollywood „RRR”. Diversitate culturală, ceea ce este perfect OK, doar că piesa „Naatu Naatu” – probabil tot o piesă radio friendly, ca majoritatea pieselor nominalizate în această categorie – este, din toate punctele de vedere, o mizerie copilăroasă, singurul ei atuu fiind caracterul comic.

    Son Lux, Mitski & David Byrne – „This Is a Life” (din filmul „Everything Everywhere All at Once”)

    Nota Oscar Special 6 stele

    Singura piesă de calitate dintre cele nominalizate, dar… așa cum ne-am obișnuit cu Premiile Oscar în ultimii ani, exigențele astea de snobi ciudați nu-și au rostul aici, mereu există o astfel de piesă nominalizată, dar va câștiga mai mult ca sigur cea mai catchy, cea mai radio friendly melodie. De exemplu Rihanna.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.