Nu înțeleg și nici nu accept ideea de „moment zero” despre care s-a discutat mult la noi, ba când a fost vorba despre așa-zisa luptă împotriva corupției, ba în fotbal (au mai fost și alte domenii în care s-a aruncat cu „momente zero”, dar nu le mai pomenesc, oricum tot la „zero” s-a ajuns). Nu sunt de acord cu aceste „momente zero” dintr-un motiv foarte simplu: astfel de resetări ale unor domenii din societate, ca să fie și eficiente, trebuie începute cu un „moment” de curățenie generală în respectivul domeniu, din care să nu lipsească sancționarea celor care au dus situația până la un nivel insuportabil, fiind nevoie de acea resetare.

Curios este că atunci când ar fi fost cea mai mare nevoie de un astfel de „moment zero”, a fost sărit. Și nici acum, după mai mult de trei decenii încă nu s-a ajuns la acceptarea ideii de resetare. Da, despre evenimentele din decembrie 1989 vorbesc și, mai ales, despre ceea ce a urmat. De atunci a început o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva foștilor colaboratori ai Securității. Foarte bine, doar că vânătoare asta s-a făcut cu frâna de mână trasă și, uneori, și cu motorul oprit. Din motive pe care nu le dezbatem aici și acum. Ideea este că acestă vânătoare continuă și acum, doar că este folosită în interes politic. Ceea ce este o mârșăvie enormă.

Am convingerea că toți cei care au colaborat, cu vinovăție clară, dovedită și cu urmări evidente după această activitate ar fi trebuit trași la răspundere în primi 2 -3 ani de după decembrie 89, după care să se fi resetat totul și să se termine odată pentru totdeauna cu această neghiobie. Este inadmisibil ca după 30 de ani să fie dezgropate și „judecate” dosare privind colaborarea cu Securitatea, dar numai ale unor anumiți oameni (nu știu de ce îmi vine în minte dosarul lui Băsescu). Ceea ce le face să semene cu niște acțiuni de paradă, dacă nu cumva de intimidare și răzbunare.

În RFG, după război s-a procedat cu mai multă înțelepciune. Au fost judecați și condamnați naziștii de frunte ai regimului Hitler – cei pe care au reușit să-i prindă – apoi s-a termiant cu povestea naziștilor și fiecare german s-a apucat de treabă. Pentru că aveau o țară de reconstruit. De ce nu s-a putut face și la noi așa? Doar cei care au preluat puterea de la Ceaușescu ar putea spune.

Imagine din timpul Procesului de la Nürnberg

sursa: defenseromania.ro

Acest „moment zero” din fotbalul românesc este al nu se știe câtelea. Au mai fost cele legate de arbitraj sau de celebra „cooperativă”, propuse din interiorul sistemului. Acum, propunerea, dacă o putem numi așa, a venit dinspre instituțiile de forță ale statului care, oarecum pe nepusă masă, au decis că este cazul să oprească nebunia torțelor, fumigenelor și petardelor din tribunele de fotbal. Asta fiind, desigur, varianta oficială.

Au fost ridicați, apoi arestați preventiv, șefii galeriei Rapidului pentru „constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi distrugere”. Bun, nimeni nu spune că n-au făcut bine punând piciorul în prag. Doar că și în acest caz s-a lucrat doar la suprafață, ca să fure ochiul cetățenilor. Și într-un moment în care cetățenii erau curioși de marile și ciudatele mișcări de pe scena politică.

Momentul „Mitică Dragomir” în fotbalul nostru

Pentru fiecare meci de fotbal din prima ligă există desfășurat un întreg dispozitiv de forțe de ordine (polițiști și jandarmi), plus un număr de angajați ai firmei de pază cu care clubul organizator are contract. Fiecare dintre aceste trei entități au atribuții clare, conform „legii lui Mitică” (Legea 4/2008, modificată prin Legea 10/2012) menite să asigure buna desfășurare a meciului, din punct de vedere al ordinii publice.

Pentru asta, s-au instituit controale corporale la intrarea în stadion, jandarmii au dreptul să filmeze spectatorii în timpul meciurilor și, tot jandarmii au dreptul să-și infiltreze oameni în grupările de ultrași. În aceste condiții, este surprinzător dar, mai ales, supărător că au fost luați la „bani mărunți” doar acei șefi de galerie care au încălcat legea, fiind „uitați” cei care, practic, i-au favorizat pe aceștia să încalce legea.

Există și varianta potrivit căreia adevărata problemă pentru care au ajuns în arest șefii galeriei Rapidului nu este cea a pedardelor și torțelor introduce ilegal în stadion, ci armele găsite la ei acasă. Atunci de ce nu se spune asta, de ce este aruncată anatema asupra fotbalului? Ce urmăresc, de fapt, instituțiile de forță cu acest „jihad” împotriva suporterilor din fotbal? – pentru că nu doar despre galeria Rapidului este vorba, ci și despre UTA și Dinamo. Deocamdată.

Moment derutant la judecata fotbalului

Evenimentele petrecute înaintea meciului dintre Dinamo și UTA, dar și la ora la care ar fi trebuit să înceapă meciul, sunt cunoscute. Curios este că și Comisia de Disciplină (CD), organismul jurisdicțional al Federației Române de Fotbal (FRF) a pornit „jihadul” concomitent cu organele de forță. Foarte, foarte ciudat. Așa cum, de altfel, este și atitudinea identică a CD, adică direcționarea sancțiunilor extreme spre cluburi, fără să vadă întregul context.

E drept, CD nu putea lua măsuri împotriva forțelor de ordine și a angajaților firmelor de pază – așa cum puteau lua, de exemplu, procurorii – dar o puteau face în privința celor care până acum au luat măsuri mult prea blânde, lăsând fenomenul să se agraveze. A, sunt tot ei? Atunci despre ce vorbim? Ce „moment zero”, ce resetare, ce „de acum facem ordine”, ce „măsuri exemplare”? La momente noi, tot noi.

Interesant este că organismele jurisdicționale ale FRF au un anumit grad de independență față de Federație și unul total față de orice altă entitate. În niciun caz nu este în vreun fel dependentă, în ce privește activitatea sa jurisdicțională, de Poliție, Jandarmerie sau Parchet. Prin urmare, este foarte ciudat momentul în care și ea, Comisia de Disciplină, a decis să „facă ordine” în fotbalul nostru. De parcă ar fi un fel de serviciu jurisdicțional sportiv al uneia din instituțiile menționate mai sus.

De acord, ceea ce se întâmplă în tribunele noastre la meciurile de fotbal nu prea are legătură cu spectacolul sportiv.

De acord că, odată și-odată trebuiau luate măsuri de liniștire a ultrașilor, de fapt, de încercare de eradicare a acestui fenomen ultras. Cu atât mai mult cu cât este cunosctă intervenția ultrașilor din București împotriva protestatarilor din februarie 2017, cînd cu celebra „Ordonanță 13”. Atunci i-au ajutat pe jandarmi. Oare după aceea, nu cumva au fost lăsați, tocmai de jandarmi, să-și facă de cap pe stadioane, drept mulțumire pentru acel ajutor?

• Ce s-a întâmplat cu ultrașii violenți de la protestele din 2017

Dacă-i așa, atunci este explicabilă și „amnezia” care i-a lovit pe cei ce au intervenit acum împotriva galeriilor și, prin CD, împotriva cluburilor de fotbal. Doar nu era să-i cerceteze pe colegii din Jandarmerie, nu?

Desigur, ar fi multe de spus despre fenomenul ultras, despre condiția spectatorului plătitor de bilet la meciurile de fotbal, despre nebunia torțelor și petardelor aruncat epe teren, dar și despre inapetența forțelor de ordine pentru instaurarea ordinii în tribune.

La fel de multe ar fi de discutat și despre măsurile luate, oarecum la unison, atât de instituțiile de forță așe statului, cât și de CD a FRF. Niciuna dintre acestea încă nu sunt definitive, așa că nu ne rămâne decât să urmărim evenimentele, pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în zilele trecute.

Orice ar fi însă, închei cu ideea că mi-aș dori să trăiesc un adevărat „moment zero” în fotbalul nostru, dar și în întreaga societate. Un moment în care cei vinovați să fie trași la răspundere și scoși din sistemele în care am văzut ce sunt în stare să facă. Apoi, să tragem linie și să pornim pe un drum nou, pavat cu seriozitate, profesionalism, corectitudine și, dacă nu-mi doresc prea mult, cu cinste.

La UTA, ca la nimeni: o conducere zero, „aruncă petarde” împotriva suporterilor suporterii…

• Conducere mică, comunicat de doi bani… Ironie ieftină a conducerii clubului UTA