Ministerul Educaţiei a ridicat media minimă pentru bursa de merit și de studiu
Criteriile de acordare a burselor școlare sunt schimbate după 10 ani, de către Ministerul Educației, potrivit unui ordin de ministru publicat marți seara în Monitorul…
Criteriile de acordare a burselor școlare sunt schimbate după 10 ani, de către Ministerul Educației, potrivit unui ordin de ministru publicat marți seara în Monitorul…
Comunicat. Inspectoralul Școlar Județean Arad anunță că în conformitate cu noile reglementări legale prevăzute în Ordinul 5608/2506 din 19 noiembrie 2021, începând cu data de…
Comunicat. Vineri, 17 decembrie 2021, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Arad a validat rezultatele finale înregistrate la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director…
Ocuparea posturilor de conducere din școli, adică cele de director și director adjunct, este o permanentă sursă de negocieri politice, fără nicio legătură cu competențele…
Testele de salivă pentru determinarea prezenței unei infectări cu coronavirus în rândul elevilor se distribuie „cu țârâita”, iar Ministerul Educației a adus încă de miercuri…
Conform ultimelor date furnizate de DSP Arad, pe data de 3 decembrie, 27 de localități din județul Arad, inclusiv municipiul, sunt în scenariul roșu, cu…
Examenul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți în unitățile de învățământ a produs tensiuni mari în unele școli din municipiu, iar la una…
În acest an școlar, în funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul fiecărei unități de învățământ, conducerea unității de învățământ stabilește, prin decizie a Consiliului…
Inspectoratul Școlar Județean anunță că a apărut Ordinul Ministrului Educației nr. 3513 din 28.10.2021 care reglementează calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de şcolarizare…
Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că cele două săptămâni de vacanță se vor recupera în ianuarie și aprilie, cu prezență fizică. „Dacă…
Elevii din circa 300 de unități școlare (grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee) își desfășoară la ora actuală activitatea în mod fizic, în sala de…
Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-a desfășurat ieri, 15 octombrie, informează Inspectoratul Școlar Județean…
Comunicat. În această săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Compartimentul de Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu cei ai Postului de…
Potrivit Ordinului comun încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, elevii pot fi testați gratuit la unitatea școlară la care învață. Pe de altă parte,…
Pragul de 6 la mie de la care şcolile treceau în online a fost eliminat, a decis miercuri Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor…
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu (foto) a spus marți seara la Digi24 că România nu este pregătită pentru școala online, deși în multe mari orașe din…
Inspectoratul Școlar Județean Arad anunţă organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din…
Mai sunt doar cinci zile până începe oficial școala, iar la nivelul întregii țări nouă localități au la ora actuală rata de incidență peste 6…
Guvernul României trebuie să anunţe cât mai repede dacă vor fi majorate salariile în educaţie, în caz contrar tăcerea autorităţilor va fi interpretată ca o…
În învățământul preuniversitar arădean, în anul școlar 2021-2022 există un număr de 191 de posturi de conducere, din care: 143 posturi de directori și 49…
Comunicat. La ultima proba scrisă (E.b) – proba la Limba și literatura maternă) din cadrul examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2021, au fost prezenți…
Subiectul contopirii mai multor unități de învățământ din municipiu a fost subiect de dispută încă din aprilie când a trecut de votul consilierilor proiectul de…
Inspectoratul Școlar Județean Arad va organiza săptămâna viitoare o serie de ședințe prin care cadrele didactice vor putea ocupa, prin detașare, posturile care sunt vacante…
Inspectoratul Școlar Județean informează că la a 3-a proba scrisă, cea la alegere a profilului și a specializării, din cadrul examenului național de Bacalaureat din sesiunea…

La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...
„Shit happens”. Acesta a fost răspunsul, unicul, de altfel, pe care l-am primit din partea unui ortoped pe care l-am consultat de curând pentru o...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Un grup bipartizan de senatori americani solicită o anchetă privind întreruperea accesului Ucrainei la sistemul militar de comunicații Starshield, incident care ar fi afectat capacitatea...
Un fenomen spectaculos, cunoscut drept „Meduza cosmică”, a atras atenția pasionaților de astronomie și a spectatorilor de pe coasta spațială a Floridei, după lansarea misiunii...
Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...
Încercările Statelor Unite de a limita accesul Chinei la tehnologiile avansate pentru inteligență artificială par să producă un efect neașteptat. În loc să încetinească dezvoltarea...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)