Viața, așa cum e – Deochi, superstiție, descântec. Și un pic de politică
Când a început să-mi vorbească despre deochi și descântec, eram sigur că glumește. Și m-am amuzat. Totodată, încercam și să ghicesc unde vrea să ducă…
Când a început să-mi vorbească despre deochi și descântec, eram sigur că glumește. Și m-am amuzat. Totodată, încercam și să ghicesc unde vrea să ducă…
De la început doresc să subliniez: în cele care urmează voi vorbi despre biserică, nu despre religie sau credință. E bine să clarificăm asta din…
Ne plimbăm prin viață, căutând câte un reper moral. Cei care știm ce înseamnă asta și care, poate, am avut cândva un reper. Cei care…
În pragul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, programat pentru 18 mai, două mesaje importante venite din partea reprezentanţilor cultelor religioase din România atrag…
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, 30 aprilie, condamnarea definitivă a lui Corneliu Bârlădeanu, fostul episcop al Hușilor, la 8 ani de…
Se pregătesc proteste și mișcări de stradă cu mobilizarea credincioșilor din parohii. Acesta este avertismentul venit sâmbătă seara de la BOR, care le cere preoților…
Fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, trimişi în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de la Seminarul…
Apropoul este cunoscut în Arad – Biserica Ekklesia (detalii aici). Plus, tot la Arad, scandalul din jurul filmului despre Arsenie Boca. Tema este sensibilă, dar,…
Comunicat. În perioada 28 octombrie-2 noiembrie, la Arad, în organizarea Centrului de Cercetare Ars Theologica al Facultății de Științe Umaniste și Sociale din cadrul Universității…
Arhiepiscopia Aradului aduce o veste tristă în această zi de miercuri, 5 octombrie. Preotul pensionar Cornel Aldescu a trecut la viața cea veșnică, astăzi, la…
Cunoscutul preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Nicolae – Militari din Capitală, și realizator de emisiuni, a fost reținut, sub acuzația de…
Peste un milion de români poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe, dar, pentru că în acest an praznicul acestuia, 23 aprilie, coincide cu Sâmbăta Mare, ei…
Parohia Ortodoxă Sântana II, Protopopiatul Arad, Arhiepiscopia Aradului, cu sediul în localitatea Sântana, Str. Muncii, Nr. 53C, jud. Arad, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor…
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, cunoscut pentru opiniile sale controversate, îi ia apărarea de această dată liderului rus, Vladimir Putin. Acesta a declarat la un post…
Accesul în spaţii ce oferă produse sau servicii vitale, precum magazinele alimentare, farmaciile, spitalele sau bisericile nu poate fi contrâns de certificatul verde, transmite joi,…
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a vaccinat împotriva noului coronavirus. Întrebat dacă s-a imunizat anti-COVID-19, Preafericitul Daniel a răspuns afirmativ. El a făcut declarația la Parlament,…
Arhiepiscopia Bucureşti anunţă mai multe demisii şi demararea unei cercetări interne în urma publicării anchetei realizate de Recorder cu privire la gestionarea fondurilor publice. „Materialul…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care tocmai a împlinit 70 de ani, nu s-a vaccinat împotriva Covid-19 și nici nu se știe dacă…
Un preot din Videle, prins în flagrant în timp ce intreţinea relaţii intime cu un minor, într-o casă din Sectorul 3 al Capitalei, a fost…
Episcopul ortodox retras Cornel Onilă a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Iași, care-l acuză de viol și agresiune sexuală asupra unui…
Potrivit celei mai noi hotărâri date de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad, din data de 9 octombrie, oficierea slujbelor religioase este permisă…
Toate bisericile ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției de împărtășire cu o singură linguriță, a decis marți Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în contextul pandemiei de COVID-19…
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a venit cu explicații privind completarea declarațiilor pe proprie răspundere pentru a putea merge la Biserică după Paști. Vela spune…
UDMR contestă decizia luată de ministrul de Interne Marcel Vela privind împărţirea luminii de Înviere la casele credincioşilor, cu ajutorul poliţiştilor. UDMR critică, la fel…

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...
La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Un grup bipartizan de senatori americani solicită o anchetă privind întreruperea accesului Ucrainei la sistemul militar de comunicații Starshield, incident care ar fi afectat capacitatea...
Un fenomen spectaculos, cunoscut drept „Meduza cosmică”, a atras atenția pasionaților de astronomie și a spectatorilor de pe coasta spațială a Floridei, după lansarea misiunii...
Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)