Bogdan Țigan preferă să nu vorbească prea mult prin cuvinte și în același timp să nu vorbească prea MUT prin pictură, creând și – cu timpul – amplificând, extinzând un „loc de joc” propriu (să ne amintim de expoziția cu acest titlu din 2016, în Joy’s) în care artistul își plasează lumea reală înconjurătoare, reimaginată ca o variantă falsă a artei ludice, cu trimiteri serioase și chiar fundamentale spre istoria cinematografică și istoria teatrală deopotrivă (Fellini / Commedia dell’arte / Shakespeare). E o „lume de circ cu trimiteri shakespeariene”, respectiv o „țesătură decupată din Satyrikon sau din măgarul lui Apuleius”, așa cum a spus Conf. Univ. Dr. Gabriel Kelemen la cea mai recentă expoziție a lui Bogdan Țigan, vernisată ieri seara, în Galeria Alfa.

Evenimentul s-a bucurat de un public numeros și curios în micul spațiu expozițional arădean, precum și de un fundal sonor atipic, dar de bun augur pentru o expoziție de pictură și anume muzică ambiental-electronică mixată live de Herman (Semnal Sonor).

Vernisajul, cu toate acestea, nu a dus lipsă nici de cuvinte, fiind prezentat succint de pictorul și profesorul Ioan Kett Groza și cu lux de amănunte de criticul de artă timișorean Conf. Univ. Dr. Gabriel Kelemen (căruia îi aparține și citatul din titlu).

În prezentarea expoziției, Conf. Univ. Dr. Gabriel Kelemen spunea că Bogdan Țigan „cochetează fin și poate involuntar cu tangența teatrului” pe un teritoriu creativ triplu și anume sculptură, teatru și pictură.

„Undeva în acest triunghi se mișcă elegant Bogdan Țigan și îmi place foarte mult că el este imprevizibil. Aceste lucrări sunt doar o mică parte a laturii sale creative. El se comută într-o zonă onirică nebănuită, este permanent impredictibil și foarte provocator. Are această capacitate, poate că nativă, de a simți volumul în egală măsură cu psihologia portretului, pentru că el sesizează și adaugă un soi de lucruri cu caracter ușor ironic. Portretele pe care el le construiește sunt vecine cu Commedia dell’arte, sunt vecine cu teatrul ambulant, cu circul, cu lumea teatrului, cu această stare de duplicitate, de factură asumată. Care este bordura și granița dintre realitate și personaj? La Bogdan, toate acestea sunt la îndemână. Ceea ce face în pictură îl proiectează într-o zonă postmodernă asumată, îl poți asocia cu alonja complexă a anilor ’60-’90 din pictura mondială, el prinde ca într-un soi de colivie acest ricoșeu și tot timpul provoacă. Personajele sunt complexe, asocierea animal-om, om-teatru, carnavalescul acesta cad oarecum paradoxal, dulce-amar. (…) El nu se limitează la acel 1700, ci merge și introduce o scenografie erotică în spate, la fereastră, ca într-un alcov, o fabrică închisă sau poate o centrală pe gaze de șist nefuncțională. Sesizați ironia extraordinară pe care o citești și nu te mai saturi, pentru că Bogdan Țigan nu lovește tare explicând, cum fac criticii, el cumva sugerează parafrazând și creează această fascinată și seducătoare stare de expectație în care tu ghicești reverberațiile pe care el, poate, uneori involuntar, le iscă în tablou. Din cauza asta, cred că aceste zâmbete chinuite, parcă luate din lumea lui Rammstein sau Cirque de Soleil, Zampano și bineînțeles Monica Vitti sau alte personaje felliniene din cinematografia de elită a anilor ’60-’70, pe toate le vezi aduse în secolul XXI, într-o lume derutantă, capricioasă și neverosimilă uneori. Din cauza asta, Bogdan Țigan este extraordinar de actual. Pentru el nu pictura e importantă, cât mai degrabă acest tip de ironie, care îi dă electricitate în centrala lui atomo-electrică. El este uzina de simboluri, foarte complexă, paradoxală, și alături de mulți alți artiști din Arad, cred că are un loc binemeritat”, a spus Conf. Univ. Dr. Gabriel Kelemen la vernisajul expoziției „Circ”, a artistului Bogdan Țigan.

Expoziția rămâne deschisă până în 1 septembrie.