Tânărul pictor Bogdan Tzigan nu se joacă. Adică… tocmai că se joacă. Experimentează cu stilurile și culorile, se perfecționează pe zi ce trece, în intimitatea lui proprie și personală. Am putea să spunem că e un „silent talent”, dar nu în sensul că e un talent nedescoperit (din contră!), ci în sensul că pare mai mereu închis în sine, timid și ascuns în umbră. Preferă să nu vorbească prea mult prin cuvinte. Preferă, în schimb, să NU vorbească prea MUT în pictură. Din când în când, iese și el „în lumina reflectoarelor” cu lucrările lui, așa cum s-a întâmplat ieri seara, pe terasa cafenelei Joy’s, la vernisajul expoziției „Loc.d.joc”.

Bogdan Tzigan scoate în evidență, cu picturile expuse în curtea cafenelei și, implicit, în curtea Teatrului Vechi, spiritul în continuare viu al Casei Hirschl, respectiv locul ei pe scena culturală arădeană din zilele noastre. Expoziția „Loc.d.joc” ne amintește de rolul teatral al acelui loc, dar și de rolul literar din ultima perioadă, pictura de cele mai mari dimensiuni fiind un portret al lui Joyce, scriitorul care dă numele (printr-un joc de cuvinte) cafenelei literare.

Expoziția a fost vernisată de criticul de artă Dan Lăzărescu, cel care a spus despre Bogdan Tzigan că are „o viziune destul de aspră, destul de concentrată intelectual în așa fel încât să-ți rețină atenția cu o foarte mare intensitate. Vedem aici doi clowni, o lucrare mare, care este, în realitate, tot o scenă de circ, dar și o lucrare inspirată de filmul «La Strada» de Fellini, cu Giulietta Masina. Toate acestea ne arată că indiferent unde se uită sau ce privește, domnul Bogdan Tzigan reușește să fie fidel lui însuși și tot ceea ce face e o pecete a acestei constante încordări. Nimic nu-l epuizează, nimic nu pare să-l determine să-și schimbe atitudinea. Cea mai frumoasă notă care-mi place mie este faptul că indiferent ce temă atacă, și a atacat o sumedenie de teme, nu se lasă partonat de teme. El își conduce construcția artei plastice cu o anumită voință. În momentul când a depășit maximul de expresivitate artistică pe care el o cunoaște în amănunțime, noi o vom constata abia după ce el a realizat-o… iar pe el tema nu o mai interesează. Abandonează pur și simplu tema și se ocupă de altceva. Nu este o indiferență, este mărturia atașamentului la noutate, în calitate de expresivitate artistică. (…) El stabilește un fel de linie între cele mai valoroase lucrări ale artei plastice românești cu viitorul, grăbindu-se să-i descifreze liniile de conduită. De fapt… să-i dicteze liniile de conduită”.

Vernisajul a avut parte și de un minunat concert unplugged cu Fly, acompaniat ad hoc de Alexandra „Ale Onsbdrig”.