Comunicat Adrian Țolea, prim-vicepreședinte PNL Arad
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că liberalii au reușit să strângă semnăturile a peste 9.000 de…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că liberalii au reușit să strângă semnăturile a peste 9.000 de…
Trei persoane au ajuns la spital în stare gravă după ce au plonjat cu mașina într-un pârâu. Accidentul s-a produs în Banat, pe raza localității…
În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 1026/VIII/3
Un bărbat şi-a nenorocit soacra cu doar o săptămână înainte de nuntă. Femeia a fost târâtă cu maşina aproape 50 de metri şi a ajuns…
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte câteva rănite sâmbătă într-un schimb de focuri în vestul Ucrainei între ultranaţionalişti puternic înarmaţi ai grupării…
Optsprezece persoane care se aflau luni dimineață în incinta unui centru comercial din Villeneuve-la-Garenne, în vestul Parisului, vizat de o tentativă de jaf armat, au…
Lordul drogurilor, Joaquin „El Chapo” Guzman din Mexic a reușit să evadeze dintr-o închisoare de maximă securitate pentru a doua oară în 14 ani, a…
Senatorul Constantin Traian Igaș a participat zilele trecute la ședința filialei județene a Asociației Comunelor din România, desfășurată la Consiliul Județean Arad. „Am dat curs…
Pentru ca de cele mai multe ori echipele medicale nu ajung la timp atunci cand vietile oamenilor sunt puse in pericol, un inventator pe nume…
O închisoare veche din epoca sovietică atrage deopotrivă localnici şi turişti. Canicula îi face să se
Un bodyguard a fost ucis de un turist. Bărbatul lucra într-un restaurant din Călimăneşti, unde mai mulţi bărbaţi din Sibiu şi Craiova s-au luat la…
Un elev s-a sinucis deşi media era cu aproape un punct mai mare decât avea nevoie pentru a intra la o universitate de prestigiu din…
„Îl invităm pe domnul Ponta să „inaugureze” și pasajele de pe Centură!” Potrivit ultimelor informații apărute în presa locală și națională, premierul Victor Ponta…
Senatorul Constantin Traian Igaș a prezentat astăzi bilanțul activității sale parlamentare. Senatorul arădean a ales să dea raportul într-un mod inedit, cu ajutorul unei prezentări…
Pe baza rapoartelor Curţii de Conturi şi DNA, vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, prezintă un clasament al infracţiunilor săvârşite de către clasa politică, producătoare…
Știri Arad: „A furat de două ori, din acelaşi loc de pe raza localităţii Satu Nou” – primim de la Poliție. Poliţiştii Postului de Poliţie Mişca…
Cătălin Ţiţirigă, vicepreşedinte al PNL Arad, salută instalarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE) – prin votul dat de plenul…
Vicepreședintele PNL Arad, Adrian Nițu, transmite, printr-un comunicat de presă, un îndemn către parlamentarii Dorel Căprar și Flavius Măduța, dar și către Mircea Purcaru, director…
Deunăzi, neavând ce face (că aşa e omul, când nu are de lucru îşi caută), am citit într-unul dintre ziarele (încă) tipărite ale urbei, un…
Sunt mare! Mare de tot. M-au contactat editurile Corint, All şi alte vreo cinşpe care mi-au propus sa fiu în manualul de matematică de clasa…
Deputatul PNL Ion Șcheau a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, un scurt bilanț al celor mai importante proiecte legislative din primele șase…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Arad, că execuția bugetară dezastruoasă crește numărul șomerilor de…
Geanina Pistru și Ovidiu Moșneag, consilieri locali municipali ai PNL Arad, au declarat marți, într-o conferință de presă, că atât ei, cât și colegii lor,…
Co-președintele Organizației Municipale a PNL Arad, Geanina Pistru, a explicat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că organizațiile Județeană și Municipală din Arad au…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Nu vă ambalați încă, titlul mi-a venit urmărind activitatea aleșilor noștri, arădeni, adică, în săptămâna care a trecut. Deosebită din mai multe puncte de vedere....
Mergând sâmbăta noaptea, cu puțin înainte de miezul nopții, împreună cu fiica, venită acasă de Paști, spre biserica ortodoxă din Grădiște, am schimbat așa, ca...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
În cadrul ședinței din Parlament, deputatul PNL de Arad, Geanina Pistru, vicepreședinte a Comisiei pentru Administrație Publică și membră a Comisiei pentru Sănătate și Familie,...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
Administrația Trump este pe cale să accepte un cadou deosebit de valoros din partea familiei regale din Qatar: un avion Boeing 747-8 luxos, estimat la...
Adresându-se de la balcon mulţimii strânse în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, Papa Leon al XIV-lea le-a cerut marilor puteri ale lumii să „nu...
Putin a declarat că discuțiile ar trebui să vizeze eliminarea cauzelor fundamentale ale conflictului și restabilirea unei păci durabile, nu doar o pauză temporară pentru...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Filmul „Joy“ (r. David O. Russell), insiprat din viața unei femei de afaceri din America, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul îi...
Nominalizat la 13 categorii, filmul „Anul Nou care n-a fost” a cucerit în total 9 statuete și a fost desemnat Cel mai bun lungmetraj la...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
Aradul se pregătește să vibreze în ritmuri internaționale! De astăzi, 9 mai, începând cu ora 19:00, Parcul Mihai Eminescu găzduiește World Music Festival, un eveniment...
Pianistul și compozitorul arădean Teo Milea a fost selectat să cânte în semifinala competiției „Românii au Talent”, care va avea loc vineri seara, la postul...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Sigla serviciului de streaming Max, inițial HBO Max, seamănă acum mai mult cu logoul HBO. Compania Warner Bros. Discovery a lansat noua identitate vizuală pentru...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)