Opt Biserici maghiare din România, apel comun către credincioși să voteze împotriva extremismului. Mesaj similar și de la un mitropolit BOR





În pragul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, programat pentru 18 mai, două mesaje importante venite din partea reprezentanţilor cultelor religioase din România atrag atenţia asupra pericolului reprezentat de forţele politice extremiste, potrivit Hotnews.ro. Unul dintre mesaje vine din partea a 8 Biserici maghiare din România, iar altul din partea unui mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române.
Opt biserici maghiare din România semnează un document prin care fac apel împotriva extremismului.
„România se află în faţa unui moment istoric decisiv”, se arată în apelul semnat de conducătorii cultelor istorice maghiare. Aceştia subliniază că rezultatul scrutinului „va influenţa pe termen lung cadrul statului de drept democratic şi evoluţia condiţiilor sociale, respectarea libertăţii religioase şi a drepturilor comunitare”.
În acest context, credincioşii sunt chemaţi să susţină „acel candidat la funcţia de preşedinte care respectă drepturile şi valorile tuturor cetăţenilor – inclusiv ale comunităţii noastre –, şi care contribuie la convieţuirea paşnică”, mai arată meajul.
Semnatarii consideră participarea la vot un „lucru esenţial pentru viitorul comunităţii maghiare”, atât pentru „funcţionarea nestânjenită a Bisericilor” cât şi pentru o „convieţuire paşnică şi egală în drepturi cu fraţii noştri români şi cu ceilalţi concetăţeni”.
Documentul este semnat de:
– Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia – arhiepiscop Kovacs Gergely;
– Episcopia Romano-Catolică Oradea – episcop Bocskei László;
– Episcopia Romano-Catolică Satu Mare – episcop Schonberger Jenő;
– Episcopia Romano-Catolică Timişoara – episcop Pal József Csaba;
– Bisericii Evanghelică Lutherană din România – episcop Adorjani Dezső Zoltán;
– Eparhiei Reformată din Ardeal – episcop Kolumban Vilmos József;
– Eparhiei Reformată de pe lângă Piatra Craiului – episcop Bogdan Szabolcs János;
– Bisericii Unitariană Maghiară – episcop Kovacs István.
Poziţia reprezentantului BOR
Pe de altă parte, într-un mesaj prilejuit de Ziua Europei, Mitropolitul Nifon al Târgoviştei, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, a formulat la rândul său un avertisment clar împotriva curentelor extremiste, fără a face însă referire directă la alegerile prezidenţiale.
ÎPS Nifon afirmă, citat de HotNews.ro, că „numeroase ideologii extremiste […] copleşesc speranţa şi încrederea multor concetăţeni”, dar le consideră „numai tentaţii ale vremurilor”, ce „se vor spulbera de stânca cea tare a credinţei în Dumnezeu”.
Mitropolitul subliniază sprijinul Bisericii Ortodoxe pentru „apropierea de valorile europene” şi pentru „unitatea europeană”, precizând că „între a fi român şi a fi european nu există nicio contradicţie”.
Citește și:
În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea cere „încetarea războiului”
Comentariile portalului
unii efectiv preferă să zică orice tâmpenie decât să tacă
Am o dilema(chiar mai multe), poate ma lamureste redactia: Exista cetateni de etnie română, germana sau nationalitati conlocuitoare altele decat cea maghiara de religie romano-catolica in Romania?, daca (...)
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)