Actrița Allison Mack, condamnată la trei ani de închisoare pentru apartenența sa la o sectă
Actrița Allison Mack, cunoscută din serialul ”Smallville”, a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru apartenenţa sa la secta DOS, o organizaţie piramidală de sclave sexuale iniţiată de aşa-numitul guru al dezvoltării personale Keith Raniere. Actrița a primit o pedeapsă redusă după ce a colaborat cu autorităţile.
Conform sursei citate, acuzarea a recomandat o pedeapsă cu o durată inferioară celei prevăzute de lege – între 14 şi 17 ani şi jumătate de închisoare – având în vedere colaborarea actriţei cu autorităţile pe durata anchetei.
Judecătorul Nicholas Garaufis a stabilit în cele din urmă o pedeapsă de trei ani pentru fiecare dintre cele două capete de acuzare (şantaj şi conspiraţie în vederea comiterii acestei infracţiuni), ambele sentinţe putând fi ispăşite concomitent.
Allison Mack (38 de ani) a furnizat echipei procurorului federal din Brooklyn informaţii preţioase vizând mecanismul de funcţionare a DOS, precum şi asupra acţiunilor lui Keith Raniere. Actriţa a dezvăluit că gurul îşi incita colaboratoarele din cadrul organizaţiei să recruteze femei şi să le oblige să întreţină relaţii sexuale cu el.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)