joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    De ce să folosești lenjerii de pat din fibre de bambus

    de - | 30 iunie 2021, 6:52 PM | Advertorial

    0

    Bambusul este folosit din vechime ca material de construcție, atât pentru locuințe și mobilier, cât și pentru diferite decorațiuni, obiecte pentru curte și grădină, jucării sau instrumente muzicale. Este apreciat pentru calitățile lui și preferat deoarece este un material natural, reciclabil, durabil și dă un aspect estetic produselor. În ultimul timp utilizarea lui se extinde și spre alte sfere și găsești pe piață din ce în ce mai multe obiecte realizate din bambus, tacâmuri, vase, obiecte pentru baie și chiar lenjerii de pat. În dorința de a diversifica oferta de materiale naturale, producătorii au găsit modalități de a  obține, printr-un procedeu asemănător celui de producere a fibrelor de in, țesături din fibre de bambus. Firele extrase prin procedee mecanice sau automate sunt foarte fine, lucioase și mătăsoase, dar în același timp rezistente.

    Rezistența este cea mai importantă calitate a materialului realizat din bambus și se referă la rezistența la uzură pe termen lung, testele arătând că fibra de bambus își păstrează proprietățile și după 50 de spălări industriale. Pentru că sunt folosite zilnic și curățate în repetate rânduri, e firesc să îți dorești lenjerii de pat din materiale durabile.

    Confort este tot ce îți dorești când te așezi în pat pentru odihnă, iar bambusul răspunde acestor așteptări, pentru că atingerea lui este delicată, putând fi comparată cu a cașmirului sau a mătăsii. Textilul de bambus cu o densitate a firelor de 400 echivalează cu densitatea de 1000 de fibre din cazul bumbacului, ceea ce este o dovadă a fineții acestui material.

    Termoreglarea este o caracteristică binevenită când vorbim de lenjerii de pat. Fiind o fibră naturală, bambusul se comportă mai bine decât alte materiale în prezența umidității, de aceea este recomandat mai ales persoanelor care transpiră mult.   Fibrele de bambus țin de cald și răcoresc în același timp, absorb și evaporă transpirația în așa fel încât pielea are beneficii maxime. Datorită microstructurii firelor de bambus, acestea răcoresc atunci când este cald și încălzesc când temperatura este mai scăzută și te vei bucura de capacitatea de termoreglare pe care o au.

    Valoarea antibacteriană este oarecum disputată, dar există studii pe acest tip de material care au demonstrat că au această proprietate. Cercetătorii japonezi au descoperit în componentele plantei de bambus un element ce are proprietăți antibacteriene, ce o protejează de microbi și ciuperci. Aceste studii au fost realizate deoarece s-a observat că este o plantă foarte rar atacată de dăunători. Un alt aspect ce dă credibilitate studiilor, este faptul că bambusul este cultivat în sistem organic, fără pesticide sau îngrășăminte artificiale. Această calitate face ca materialele realizate din bambus să fie din ce în ce mai preferate pentru realizarea multor produse ce intră în contact cu pielea umană, cum ar fi îmbrăcăminte, lengerii de pat sau de corp, scutece pentru bebeluși.

    Îndepărtarea mirosurilor neplăcute este o consecință a capacității de eliminare a bacteriilor sau, mai corect spus, a faptului că în fibrele de bambus microbii nu găsesc loc prielnic pentru a se înmulți. Materialele confecționate din bambus sunt ideale pentru persoanele cu pielea sensibilă și este de preferat să folosești lenjerii de pat din bambus, dacă te regăsești printre aceștia.

    Bambusul este considerat ecologic, deoarece este o plantă care crește fără multă intervenție din partea omului și are cea mai rapidă creștere din lume, de 1 metru pe zi, fiind resursă regenerabilă, iar fibrele obținute din el sunt 100% biodegradabile. Bambusul din care se produc fibrele necesare textilelor din care se fabrică lenjerii de pat, este cultivat în ferme dedicate. Există totuși un inconvenient legat de producerea materialelor din bambus, deoarece tehnologiile pot fi diferite și unele dintre ele folosesc substanțe chimice asemănătoare celor de in sau bumbac.

    Întreținerea pentru menținerea în condiții optime a unei lenjerii de pat din material produs 100% din bambus presupune spălarea la maxim 40° C, fără a folosi înălbitori sau alți produși chimici puternici de curățare. Nu se usucă în uscătorul de rufe și nu se recomandă să o calci.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.