Cu taxe pe taxe călcând, Bibarț a înviat la a doua strigare
„Meciul pe taxe și impozite” de final de an 2024 dintre administrația municipală și cetățeni s-a încheiat, pentru ambele „echipe” cu o semi înfrângere, indiferent…
„Meciul pe taxe și impozite” de final de an 2024 dintre administrația municipală și cetățeni s-a încheiat, pentru ambele „echipe” cu o semi înfrângere, indiferent…
Era greu de acceptat ideea că ar putea fi lovit de incompatibilitate și de „găinării” tocmai unul dintre liderii PNL Arad ce par pedanți și…
Poliția locală Arad, instituția „de forță” aflată în structura Primăriei municipiului este dată dispărută exact când și unde ar fi mai mare nevoie de prezența…
Știu că pare cel puțin ciudat să scrii unei abstracțiuni, căreia să-i mai spui și „dragă” sau „iubite”. Știu, orice an nou sau fie el…
Parcă nici n-a fost Crăciun, deși s-a simțit miros de bunătăți din carne de porc și am avut, ca de obicei, parte și de „Singur…
Premierul ne asigură că a înțeles mesajul. Nu sunt foarte convins, dar n-am ce face, îl cred. Îl credem cu toții, așa cum îi credem…
Politicienii sunt și ei, contrar unor păreri, oameni. Unii au chiar și umor – calitate rară la politicieni. Iar când un grup de politicieni cu…
Cel puțin două sunt certitudinile care ne vor marca mulți ani existența: polarizarea accentuată a societății și trădarea. Demult nu mai suntem o națiune unită,…
Cu o întârziere destul de dubioasă, luni, 16 decembrie s-a întrunit noul Consiliu local Pecica în ședință extraordinară, în cadrul căreia a fost ales și…
„Ăștia, mă?, cu ăștia să votez?” – sunt convins că nu doar eu am auzit, în preajma alegerilor aceste cuvinte simple, dar care descriu foarte…
Parcă niciodată nu a fost atât de trist Moș Nicolae cel bun și darnic cum a fost în acest an atât de încărcat de alegeri,…
Pe lângă valul de furie ce-a fost îndreptat împotriva partidelor așa-zis tradiționale (vinovate de trădare față de cetățeni, preț de 35 de ani) sau împotriva…
Atât de aproape încât avem dreptul să purtăm un bandaj, ca Trump, cel invocat ca motor al „răzmeriței” împotriva globaliștilor și progresiștilor, la nivel mondial….
Cine spunea, cu UTA în suflet fiind, că n-a avut emoții înainte de meci, se numește Luci Dănilă și tocmai și-a petrecut ziua minunându-se de…
Decizia Curții Constituționale a României (CCR) de renumărare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale, precum și cele constatate, conform unui comunicat, de…
Dacă scriam acest comentariu în noaptea alegerilor, atunci când numărătoarea voturilor îl arătau deja pe Călin Georgescu ca posibil câștigător al primului tur al prezidențialelor,…
E sâmbătă dimineața, mâine se merge la vot, încerc și eu o șmecherie, cu toate că, se știe, ungurii stau cam prost la chestia asta….
Simțim din plin în această perioadă lecția de viață pe care ne-au servit-o, în primăvara acestui an, cele două partide mânuite de sforarul excursionist de…
Cu mai puțin de o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale s-ar cuveni să privim puțin și spre alegători, mai ales spre cei…
Dacă ar fi să ne luăm după mai marii municipiului și județului Arad, totul este absolut minunat la noi în târg. Singura preocupare majoră a…
Americanii au decis, prin vot, cum altfel?, ca Donald Trump să fie al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, alegere comentată și analizată peste…
Sunt momente în viață când, chiar dacă nu ești doborât de oboseală, se cade să cauți un loc în care să adăști. Orice loc liniștit,…
În urmă cu două luni scriam că „la Pecica, orașul în care, până nu demult, și pesediștii erau liberali”, președintele PNL local, realesul primar Antal…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, în cadrul misiunii de pre-poziționare din Franța. Misiunea modulului național specializat în...
Retailerul online german Zalando a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a prelua compania rivală About You. Executivul UE a anunțat miercuri că tranzacția nu ridică...
Un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat miercuri seara în apropierea insulei Bali, provocând moartea a patru persoane. Alte 38 sunt date dispărute,...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
În plină retorică de „tăiere a cheltuielilor” promovată de Guvernul Bolojan, Primăria Arad alocă aproape 100.000 de lei, prin „spălătoarea de bani” – Centrul Municipal...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Daca intrati pe siteul lor, puteți afla în amânunt finanțatorii. Jumătate din finanțare este asigurată de agenții guvernamentale. Și da, printre fundații care (...)
@Gigi Exact asta-i important... Gigi, mândrește-te, ești dintr-o țară dă proști!
Cine finanțează Transparency International?