Dacă scriam acest comentariu în noaptea alegerilor, atunci când numărătoarea voturilor îl arătau deja pe Călin Georgescu ca posibil câștigător al primului tur al prezidențialelor, titulul ar fi fost altul, fără nicio referire la revoluție. Ar fi fost: Această Românie nu mai este România mea. Iar textul ar fi fost despre posibila implicare a Serviciilor în întregul proces electoral, mai ales în partea de numărare a voturilor.

Dar nu doar despre asta ar fi fost comentariul.

Bunăoară, nu neapărat legat de implicarea Serviciilor, au rămas neclare anumite cifre furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), care au generat și multă neîncredere. Astfel, la 1 ianuarie 2024, populația rezidentă în România (cei ce locuiesc efectiv în țară, în țară, indiferent că au cetățenie română, străină sau sunt fără cetățenie) era de 19.064.409 persoane.

Pe de altă parte, înainte de alegerile prezidențiale, AEP a anunțat că numărul total al cetățenilor români înscriși pe listele electorale permanente este de 18.008.480 alegători. Așadar, conform acestor date, din cei 19,1 milioane de rezidenți, ceva mai mult de 18 milioane au drept de vot, ceea ce pare cel puțin ciudat în condițiile în care în România sunt 3,9 milioane de persoane cu vârsta între 0 – 14 ani, plus cel puțin un milion de tineri cu vârsta între 14 – 18 ani și aproape 20 de mii de cetățeni fără drept de vot.

Revoluție statistică sau eroare

Aritmetica simplă ne spune, așadar, că din totalul rezidenților, scăzând numărul celor care nu au drept de vot (minori și interziși), ar rămâne  aproximativ 14 milioane de alegători. Totuși, și această cifră este mai mică, pentru că putem estima că în România trăiesc cel puțin câteva sute de mii de persoane cu cetățenie străină sau fără cetățenie. De exemplu, ucraineni.

Chiar dacă rămân 14 milioane de alegători din țară, la care îi adăugăm pe cei 989.230 de români cu drept de vot, stabiliți în străinătate, ne-ar da cel mult 15 milioane de potențial votanți. De unde, deci, 18 milioane comunicați tot de INS?

Mă întreb și acum, cu vădită nedumerire, ce se întâmplă cu acele aproximativ 3 milioane de „persoane cu drept de vot” înscrise pe lista electorală permanentă, a căror „urmă” nu am reușit s-o identific? Mai precis, mă întreb la dispoziția cui sunt acele „persoane”, pentru că, iată, cu mai puțin de 3 milioane de voturi un candidat ajunge în turul 2 al alegerilor prezidențiale – unde, cu cât obține pe bune, adunat cu 3 milioane, poate câștiga președinția României.

Fără să vreau, mi-am amintit că președintele AEP este un fost senator, fost ministru și fost judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă.

Poate, totuși, ceva mi-a scăpat mie, pentru că altfel, dacă sunt 3 milioane de „votanți” în plus, suntem în fața unei adevărate revoluții statistice și chiar electorale, care ar putea confirma inutilitatea votului real, al celor care ne prezentăm la secțiile de votare.

Revenind la Servicii, trebuie să spunem că era previzibilă implicarea Rusiei prin diverse activități „neortodoxe”. După tot ce s-a întâmplat în Moldova la alegerile prezidențiale, nu era nevoie să fii ofițer de informații sau mare consultant de campanie, pentru a înțelege că Rusia își va putea permite să cheltuie încă vreo câteva zeci de milioane de euro pe alegerile din România.

În noaptea numărării voturilor cineva spunea că „serviciile rusești le-au învins pe cele americane” la aceste alegeri. Așa o fi fost, nu știu. Dar, totuși, la care dintre alegerile prezidențiale de la noi nu s-au implicat Serviciile? Poate la cele din ’90, când oricum eram orbiți de „luceafărul” Iliescu.

În afara acelei „revoluții statistice” – care nu putea scăpa Serviciilor – nu am nicio dovadă a implicării acestora în procesul electoral, deși sunt anumite voci care susțin că premiantul este creația SIE și că, lupta pentru Cotroceni este, de fapt, o bătălie între SIE și SRI.

Cert este că, deși este în primul rând o problemă de siguranță națională (dacă aveam și noi un președinte, nu un jucător de golf, cu siguranță tema ar fi fost pusă în discuția CSAT), implicarea unor Servicii străine pentru susținerea unui candidat ar fi trebuit să fie o preocupare a echipelor de campanie ale candidaților. Dincolo de interesul statului, era interesul candidaților și partidelor ca procesul electoral să se desfășoare în condițiile legii.

Curios lucru însă, toți marii experți s-au comportat ca niște diletanți și mai degrabă și-au îngropat candidații. Curios, pentru că acești experți nu au fost plătiți cu salariul minim pe economie și nici n-au fost angajați „peneve” ca un funcționar oarecare de primărie comunală. Au fost atent selectați de alți „experți”, din conducerea partidelor.

Iată un prim motiv al declanșării revoluției: nivelul extrem de scăzut al voinței partidelor de a-și selecta cadrele, inclusiv candidații. Este, deci, un semn că românii s-au săturat de mediocritate, pe lângă multe altele.

Echipă de campanie a fiecărui candidat ar fi avut obligația de a sesiza ce fel de campanie fac contra candidații și să reacționeze imediat. Or, dacă bine îmi amintesc, absolut niciun candidat nu a avut o reacție la modul dubios în care câștigătorul turului 1 și-a făcut campanie. Și, în primul rând, mă refer la acel cod de identificare obligatoriu conform legii, și care lipsea tocmai din materialele de promovare ale celui care a câștigat primul tur.

Cu atât mai mult, echipele de campanie ar fi trebuit să reacționeze imediat la orice activitate ilegală, cum ar fi cea de manipulare a opiniei populației. Și, evident, la conținutul mesajelor, pentru a răspunde dacă ar fi fost cazul.

Pe acest fond de poticneli, ba ale instituțiilor statului, ba ale echipelor de campanie – acestea din urmă, probabil mult prea încrezătoare în sondajele de opinie, ceea ce ar fi cu adevărat o gravă naivitate – revoluția a putut porni fără niciun obstacol serios, fără opoziție. Iar odată pornită, greu se mai oprește…

Partidele, să le zicem tradiționale, au reacționat imediat și, după demisiile președinților Ciolacu și Ciucă, încearcă să-și revină din șocul ratării abrupte a primului tur al alegerilor prezidențiale. O surpriză neplăcută a fost atitudinea ezitantă a lui Nicolae Ciucă, chiar și la final. Plus că nu a avut bărbăția să se prezinte în fața românilor cu demisia, ci a transmis un comunicat.

Tristă ieșire din scenă, dar oarecum în tonul întregii sale prestații politice. Săracul de el, probabil nici acum nu a înțeles cât rău a făcut partidului pe care, cu numele, l-a condus. Și nici mesajul electoratului nu l-a înțeles absolut deloc.

Dar, oare partidele au înțeles mesajul? Vom vedea doar după alegeri, pentru că până atunci nu vor fi alte mișcări. PNL pare ceva mai vioi, în sensul că a schimbat aproape toată echipa de conducere și a lăsat partidul pe mâna lui Ilie Bolojan.

Extrem de târziu, dar încercarea este bună. Evident, nici Bolojan nu va putea face minuni, dar există în PNL o speranță cu el la conducere.

PSD pare mai șifonat după demisia lui Marcel Ciolacu. Restul echipei de conducere a rămas pe poziții, încă nu și-au ales șeful interimar, toate acestea fiind un semnal că partidul freamătă la vârf. Unde mai pui că PSD nu are un Bolojan care, este incomparabil mai bun, mai de încredere decât, să zicem, doamna Firea, apărută în seara alegerilor ca la un priveghi.

După alegeri vom avea mai mult timp pentru analize. Poate unele vor fi luate în considerare chiar de partide, nu ca până acum. Acum, nu putem spune decât că ar trebui să se concentreze pe reluarea contactului cu electoratul. Contact pe care l-au întrerupt cu mulți ani în urmă, iar acum a venit vremea decontului.

Și nu mesajele sau împărțirea pliantelor ar trebui să fie preocuparea lor majoră acum, ci contactul direct cu cetățenii.

Da, clasă politică ar trebui să se întoarcă spre cetățean, să lase mesajele reci, distante, neînsemnate, să înceteze cu laudele pentru „marile” realizări – asfaltări de drumuri, pavele sau chiar autostrăzi. Pentru asta primesc salarii (mari!), așa că nu-i cazul să se laude.

Întreaga clasă politică ar trebui să-și lase în șifoniere costumele „de mire” și să îmbrace haina simplă, de nivelul cetățeanului care, deși sărăcit și împovărat de griji, îi susține și pe politicieni.

Cu toții, trebuie să arunce la gunoi atitudinea arogantă cu care se afișează în fața oamenilor, să termine cu promovarea lichelismului în detrimentul profesionalismului, să termine cu nepotismele, cu promovarea propriilor odrasle, pe scurt, să înceteze să se mai comporte ca niște monarhi în „regatele” în care au fost aleși.

Și să termine cu acoperirea hoților. Justiția trebuie nu doar lăsată să-și facă treaba, ci susținută și încurajată.

Dacă vor înțelege că în 24 noiembrie 2024, electoratul a făcut o revoluție prin care a dărâmat un sistem politic monstruos, ce nu mai putea fi suportat, vor avea o șansă de supraviețuire. Apoi, dacă se vor schimba, vor avea și șansa revenirii în joc.

Dacă nu, revoluția asta îi va mătura pur și simplu. Turul 1 al alegerilor de duminică nu a fost câștigat de niciun candidat, de niciun partid. Toți aceștia au pierdut. Câștigător este electoratul, iar duminica viitoare va vota din această poziție, de câștigător.

De câteva zile electoratul român nu mai privește cu teamă spre politicieni. Dacă aș fi politician, m-aș teme.

De câteva zile, o întreagă societate, inclusiv clasa politică, speriată de o perspectivă deloc roz, înțelege cât de mult rău pot face toți cei ce nu se prezintă la vot. Clasa politică nu cred că înțelege nici acum.

• Călin Georgescu, victorie în județele PNL

• Șoc pe bursă după victoria lui Călin Georgescu. Marile acțiuni s-au prăbușit